Guvernul Orban la o lună și câteva zile de la preluarea puterii
Am publicat în urmă cu câteva zile un comentariu în care îmi exprimam opinia că președintele PNL și premierul Ludovic Orban este omul politic al anului 2019.
Aceasta în pofida unor rezerve deloc minore pe care le formulam atât strict în privința conduitei politice a domniei-sale cât și cu referire la ceea ce fac și spun atât guvernul cât și partidul pe care dl. Orban le conduce. Sau, mai corect spus, oprindu-mă cu precădere asupra a ceea ce mai degrabă spune decât face noul Executiv al României.
Ceea ce voi scrie în continuare nu intenționează deloc să fie o negare a argumentelor afirmate în editorialul apărut în urmă cu câteva zile. Dl. Orban are la activ merite incontestabile, însă era de așteptat ca ele să se amplifice considerabil în această lună și ceva care a trecut din momentul preluării puterii. În realitate, nici vorbă despre o astfel de creștere. Din contră. Până și puținele realizări ale guvernului Orban au avut alura unor victorii ratate. Ca, de pildă:
1. Economiști serioși au atras atenția că există riscul ca eliminarea supra-accizei la carburant să mărească și mai mult gaura bugetară.
2. Abrogarea Legii recursului compensatoriu a fost o acțiune politic ratată, intrată mai degrabă în contabilitatea PSD, în primul rând din cauza bâlbâielilor și a vorbelor de clacă ieșite pe aparatul fonator al ministrului Cătălin Predoiu.
3. E foarte bine că ministrul Finanțelor Publice, dl Florin Cîțu, dar și alți câțiva demnitari din guvernul Orban au făcut publice dimensiunile dezastrului/jafului din vremea guvernării, atenție!, nu doar PSD, ci PSD-ALDE. Atrag atenția asupra acestei nuanțe pentru că e tot mai vizibilă încercarea de exonerare de răspundere pe șest a partidulețului condus de dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Și aceasta doar fiindcă respectivii au știut când să iasă de la guvernare și fiindcă au participat la alungarea de la putere a șleahtei pesediste ori au contribuit la învestirea noului Executiv. Însă dacă PNL și dl. Orban vor ascunde sub preș mizeria aldistă, răul considerabil făcut de ALDE, de dl. Tăriceanu personal, mai mult, dacă peneliștii vor accepta o fuziune cu ALDE atunci vor avea de achitat o notă de plată foarte pipărată.
4. Sunt mult prea multe reminiscențe din discursul pedelist din vremea guvernării Băsescu-Boc care se aud asurzitor și populist în spațiul public în ceea ce vehiculează diferiți componenți ai guvernului actual. PNL și dl. Orban însuși par a pune toate relele din lume pe seama bugetarilor, drept care au revitalizat discursul impardonabil băsist cu grașii care s-au cățărat pe spinarea slabilor, sperând că astfel toate problemele se vor rezolva mizând pe antagonizarea celor care lucrează la Stat cu cei de la privat. Dl. Orban pare a nu-și da seama că a căzut în cursa unui Bogdan Chirieac, de pildă, care el, privat, stă pe un purcoi de bani primiți de la Stat ca urmare a unor contracte facilitate de mafia PSD, și plânge de mila nebugetarilor.
5. Și dl. Orban, și dl. Cîțu, și miorițele hiper-vorbărețe Raluca Turcan și Violeta Alexandru au resuscitat din același arsenal pedelist povestea cu interzicerea cumulării pensiei cu salariul. Oare au și analizat și cumpănit consecințele dacă interdicția aceasta se va aplica otova? Oare, dl. Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, care mie îmi pare a fi desenat cu cerneală simpatică, le-a spus mai sus-amintiților vorbăreți că în Teatre e nevoie și de actori de vârstă și că e mult mai avantajos din punct de vedere strict contabil ca aceștia să fie plătiți cu un salariu decât la bucată? Dar doamna Monica Anisie, ministresa Educației care deține recordul guvernamental la datul în gropi, a deschis gura spunând că în Învățământ e acut deficit de personal calificat și că sunt zone unde situația este cât de cât salvată prin recursul la pensionari? Care pot fi mai buni decât acei tineri care au luat note proaste la examenele de titularizare și pe care d-na Ecaterina Andronescu voia să îi trimită la vestiare? Ce zice ministrul Sănătății, dl. Victor Costache, despre consecințele în domeniul pe care îl păstorește ale unei astfel de măsuri?
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro