Guvernul PSD-PNL între populism guvernamental și perspectiva anticipatelor. Un scenariu

În iunie 2023, de la cel mai înalt nivel al statului, a fost asumat explicit idealul întregii clase politice: stabilitatea. Stabilitatea e numai o nouă fațetă a idealului sistemic din 1990, « liniștea », un ideal atât de bine încarnat de Ion Iliescu timp de trei mandate prezidențiale si, iată, de Klaus Iohannis timp de două mandate. Stabilitatea e deci liniștea și liniștea e asigurată datorită legii tăcerii. Se tot vorbește de « Scandaluri », dar sunt false scandaluri, care nu-i deranjează cu adevărat pe deținătorii puterii.

În numele stabilității, președintele a numit un prim-ministru de la PSD, asta deși în 2019 câștigase alegerile tocmai spunând că nu va mai da o nouă șansă acestui partid. Dar idealul stabilității poate legitima această decizie, o decizie luată, în plus, invocând seriozitatea respectării angajamentelor anterioare. Insistența cu care s-a invocat protocolul care prevedea rocada, un protocol care nu constituia o obligație pentru șeful statului, e simptomatic: chiar venise timpul ca politicienii să afirme clar că angajamentele făcute între ei sunt mai importante decât cele luate în fața electoratului.

Rapiditatea cu care s-au desfășurat procedurile legal-constituționale de instalare a noului guvern condus de Marcel Ciolacu e semnificativă pentru golirea de conținut a mecanismelor instituționale: formal, s-au « bifat » obligațiile legale, de facto coaliția a evitat reale audieri ale viitorilor miniștri prin accelerarea la maxim a procedurilor. Dar momentul cel mai golit de autenticitate a fost chiar ședința comună a celor două Camere. O ședință prezidată cu multe erori de premierul abia demisionar. Prezența generalului-premier Ciucă la conducerea sesiunii Camerelor reunite creează confuzie instituțională între Executiv și Legislativ, dar ce mai contează! Această prezență se explică tot printr-o votare-fulger a acestuia în funcția de președinte al Senatului. Și alegerea numărului doi în stat a devenit o formalitate, funcția fiind în acest caz o recompensă nu numai pentru foarte regulamentara demisie la ordin, ci și pentru întreaga activitate de premier, una în care a acceptat să golească de conținut politic funcția pe care a deținut-o. Ai impresia că generalul Ciucă nu-și dă seama de măsura în care modul în care a acceptat să fie pionul președintelui ca fals lider al PNL și fals prim-ministru e mult mai gravă decât alte acuze vânturate în spațiu public parcă pentru a face uitată această impostură politică. Astfel Ciucă a acceptat să fie unul din principalii actori ai de-democratizării și militarizării României, dar nici măcar nu și-a dat seama de asta pentru că în cultura sa instituțională, acesta este numele normalității.

Această (aparentă?) inconștiență îi promite un viitor luminos. Privind zilele acestea duiosul cuplu Ciolacu-Ciucă chiar ajungi să te întrebi dacă zvonurile care ne spun că PSD-ul ar accepta un președinte ca Ciucă nu sunt atât de aberante pe cât par. Dacă a acceptat să fie un premier și un președinte de partid de formă, poate accepta și să fie un președinte de formă. Idealul prim-ministrului Ciolacu probabil chiar e un președinte tip Ciucă. Un cuplu PSD-PNL îl poate promova în finala prezidențială, unde mulți spun că Simion poate ajunge ca Bau-bau-ul perfect care-și va transforma orice adversar în învingător al prezidențialelor. Dacă e așa, ar intra perfect în logica golirii de conținut a mecanismelor constituționale, dintre care cel mai important este cel al alegerilor. E greu să ai stabilitate dacă nu faci un blat-două la alegeri.

Spectacolul ședinței celor două Camere din 15 iunie a fost unul trist. Nu prin excese, scandal, cum au titrat televiziunile. A fost trist prin faptul că ne-a prezentat o clasă politică resemnată, fiecare membru jucându-și plictisit rolul. Spiritul democratic a părăsit instituțiile noastre. În acest sens, liniștea, stabilitatea, au învins. Prezența opoziției e și ea formală, fără imaginație. Camerele de luat vederi se pot concentra pe un exces sau altul, dar tabloul de ansamblu este acela al unei lumi politice sclerozate, îmbătrânite înainte de vreme, trăind din inerție.

Teoretic acest Parlament mai funcționează până la sfârșitul anului viitor, totuși pare că bate un vânt de alegeri, care pot veni mai repede decât ne așteptăm. Sarabanda promisiunilor președintelui PSD devenit și prim-ministru poate că e un semn în acest sens. În numele stabilității, probabil se va încerca o golire de conținut democratic a momentului electoral 2024.

Greva profesorilor a fost o supapă socială care ajută inițial noul guvern. Dar multe categorii sociale vor simți că PSD-ul e gata să-și cumpere voturile cu bani grei, deci vor vedea o oportunitate în intervalul de la instalarea guvernului până în alegeri. Ori e greu de crezut, de altfel nu sunt resurse, pentru ca guvernul să împartă cadouri electorale timp de aproape un an și jumătate. Acesta e deci un argument pentru ca acest trio de succes (din punctul lor de vedere) Iohannis-Ciucă-Ciolacu să vrea să pună la cale o tentativă de organizare a alegerilor anticipate, probabil spre sfârșitul acestui an.

Scoatere UDMR din guvern face lucrurile ceva mai simple, în plus evită și umflarea AUR. Primele discursuri ale noului prim-ministru ne indică deja campania electorală permanentă care va caracteriza partea PSD a Guvernului Ciolacu. O campanie în care PSD-ul se întoarce la elementele care i-au permis lui Dragnea să câștige cu un scor record (45%) alegerile din 2016: naționalism (să nu mai fim sclavii moderni ai Europei), socialism (asimilare a pieței cu speculația), populism (promisiuni la greu pentru toți alegătorii PSD, începând cu pensionarii). La asta se adaugă un discurs pro-Nato menit să liniștească partenerii occidentali, a căror prioritate în acest moment e departe de a fi natura democratică sau nu a regimului de la București.

PNL-ul nu și-a trimis liderii în guvern, semn că știe măsura în care acest Executiv va deveni un organ de campanie al PSD-ului. Dar PNL nu va putea să-și reconstituie măcar în parte electoratul decât dacă are o voce distinctă de cea a PSD. Rămânând în guvern, merge la o sinucidere sigură. E probabil ca PNL să părăsească Guvernul PSD, ceea ce e un prilej de a provoca anticipate. Iohannis va considera că numai acestea pot aduce o nouă clarificare etc., și se va transforma din nou în antipesedist. Va putea explica în exterior că o astfel de decizie va da un guvern și mai stabil și creșterea AUR va fi mai ușor de limitat…Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro