Sari direct la conținut

Guvernul Tariceanu fuge de procurori la fel ca Berlusconi(de Dan Tapalaga)

HotNews.ro

Premierul Tariceanu s-ar putea consola cu atat: nu este primul din Europa care arunca procurorii pe scarile Guvernului. Berlusconi, de pilda, s-a adapostit temporar in spatele unei legi ceva mai indraznete decat ordonanta 95, care a desfiintat comisia speciala de la Cotroceni si a blocat temporar anchetele cu ministri.

Parlamentul italian adoptase pe 18 iunie 2003 o lege care le acorda imunitate celor cinci cei mai inalti oficiali ai statului, printre care se numara si presedintele Consiliului de Ministri, Silvio Berlusconi.

Cu noua armura anti-justitie stralucind in piept, botezata in presa italiana norma Schifani dupa numele initiatorului sau, Berlusconi a scapat o vreme de rasunatorul proces in care era acuzat de coruperea unor judecatori.

Statul italian, cu toata influenta mediatica a lui Berlusconi, a judecat pana la urma drept. Curtea Consitutionala a invalidat cateva luni mai tarziu norma Schifani pe motiv ca violeaza principiul egalitatii cetatenilor in fata legii.

Curtea a gasit nejustificat primul articol, care suspenda procedurile penale in curs impotriva celor cinci demnitari de rang inalt – presedintele tarii, presedintii celor doua camere ale Parlamentului si presedintele Curtii Constitutionale – pe durata mandatului lor, inclusiv pentru delicte anterioare.

Tariceanu procedeaza la fel cu ordonanta 95. Arunca in calea procurorilor o lege cu explozie intarziata. Trage de timp, amana ancheta penala impotriva ministrilor sai. Le garanteaza cel putin 2 luni imunitatea, desfiintand comisia speciala de la Cotroceni care aviza inceperea urmaririi penale impotriva ministrilor.

Obtine suspendarea temporara a unor proceduri penale, la fel ca premierul Berlusconi.

Remarcati totusi diferenta specifica: Romania are, in loc de un premier, trei ministri suspectati de coruptie. Miza scade si ea proportional cu anvergura personajelor. In locul milioanelor de euro din controversate afacere SME, in ciorba romaneasca gasim un rest de 15 mii de euro, un bidon de palinca si niste contracte ridicole aranjate de un baronel local, cadou pentru odrasla unui ministru.

E adevarat, acestea par a fi cele mai mici si penibile dosare. Dar pentru cele mari, cu terenuri de milioane de euro in joc, parca merita osteneala.

Ordonanta 95 va avea probabil soarta normei Schifani adoptata de parlamentul italian in urma cu patru ani. Noua comisie, care avizeaza cercetarea penala a ministrilor, va fi formata din cinci judecatori.

Or, chiar si pentru un nespecialist, articolul 12 din Constitutia Romaniei prevede limpede ca “functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior.” Prin umrmare, prezenta celor cinci judecatori in noua comisie va fi un abuz din capul locului.

Or, daca orodonanta va fi adoptata in aceasta forma de Parlament, orice ministru anchetat de DNA va putea contesta ulterior cu succes ordonanta la Curtea Constitutionala, cum a procedat Adrian Nastase cu modificarile operate in 2005 la legea raspunerii ministeriale. Astfel, procedurile penale vor trebui, in cazul lor, reluate ceea ce ar intarzia trimiterea dosarelor in instanta.

Dar fara o corectie de fond a legii fundamentale, orice artificii juridice sunt praf in ochi sau metode de blocare a anchetelor penale impotriva membrilor Guvernului. Pe scurt, solutia justa ar fi eliminarea politicienilor din actul de justitie si renuntarea la imunitatea mascata acordata membrilor Guvernului.

Curtea Cosntitutionala din Italia a respins imunitatea inventata de Parlament celor cinci demnitari ai statului italian invocand egalitatea cetatenilor in fata legii. Un principiu perfect valabil si in Romania.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro