In cautarea sinelui
„And I would find my self and not an image. That is our modern hope” […] Așa spera W.B.Yeats în 1918 (“Per Amica Silentiae Lunae”). Aproape un secol mai târziu, obiectul acestor speranțe pare mai îndepărtat ca oricând.
Trăim în lumea lui Baudrillard, în care imaginea e mai presus de original, în care omul nu există dacă nu este hiper-real, dacă nu se ridică deasupra, precum românii care au talent în show-uri TV. “Simulacres et simulations”(1981) începe cu un pseudo-citat: “Simulacrul nu este ceva ce ascunde adevărul; este adevărul care ascunde faptul că nu există”. Nu știu dacă acest citat, el însuși un simulacru (Baudrillard, după ce îl inventează, îl atribuie Ecleziastului) are valoare de adevăr, ceea ce știu este că el e una dintre marile angoase ale omului contemporan. Frica de non-existență e mult mai vastă decât frica de moarte. Moartea se va manifesta într-un singur moment al vieții noastre, pe când incertitudinea propriei noastre identități rezidă în toate momentele vieții. Probabil mai mult ca oricând în istorie, ne ajutăm de măști ca să simulăm o identitate. Nu mai e alegerea noastră, trebuie să o facem.
INTERVIURILE HotNews.ro