Incendii în Amazonia, Canare, Siberia sau Groenlanda. Ce legătură există între aceste evenimente și încălzirea globală

Incendiile catastrofale au cuprins planeta. Amazonia, Siberia, insulele Canare sunt doar câteva exemple. Trăim într-un cerc vicios: încălzirea globală cauzează secete prelungite, secetele sporesc riscul de incendii, incendiile măresc cantitatea de gaze de sera din atmosferă, ceea ce duce la creșterea temperaturilor. Cum poate ieși omenirea din această situație? Iată un subiect care nu mai poate fi ocolit de nimeni.

Știrile proaste vin din toată lumea. Incendii în Siberia, Alaska, Groenlanda sau insulele Canare. Avem incendii și în California (deși nu ca anul trecut, când au fost afectate sute de mii de hectare de vegetație). Și ard și „plămânii Pământului” – pădurea tropicală amazoniană.

Multe din aceste incendii au izbucnit din cauza secetei prelungite; altele – în principal cele din Brazilia – au fost provocate din lăcomie, pentru exploatarea terenurilor astfel defrișate. Toate au un dublu impact asupra climatului: pe de-o parte distrug vegetația care ar putea să absoarbă dioxid de carbon, pe de altă parte emit dioxid de carbon – doar cel generat de incendiile din regiunea în arctică în iunie este egal cu emisiile Suediei dintr-un an întreg.

E un cerc vicios: încălzirea globală cauzează secete prelungite, secetele sporesc riscul de incendiu, incendiile măresc cantitatea de gaze de sera din atmosferă, ceea ce duce la creșterea temperaturilor. Iar incendiile reprezintă doar o parte din problemă. Presa internațională este plină de relatări despre inundații, ploi și furtuni de mari proporții. Majoritatea reprezintă tot simptome ale încălzirii globale. Iar acesta e doar începutul.

Potrivit unui studiu apărut în Nature Climate Change, dacă emisiile de noxe continuă în ritmul actual, până în 2100 omenirea va fi expusă simultan la valuri ucigașe de căldură, secetă, inundații, incendii de vegetație pe scară largă, furtuni devastatoare, creșteri ale nivelului mărilor, schimbări chimice ale solului și apei oceanelor.

Emisiile noastre de gaze de seră, mai arată studiul, afectează omenirea în 467 de moduri și au impact asupra sănătății, apei, alimentelor, economiei, infrastructurii și securității.

Patru din cele cinci extincții în masă din istoria Pământului, cauzate de schimbări climatice

Cred că am realizat cu adevărat ce înseamnă încălzirea globală și cât de aproape suntem, ca specie, de ceea ce americanii ar numi „the point of no return”, punctul de la care nu mai există cale de întoarcere, doar în urmă cu vreo doi ani, când am citit un articol din New York Magazine intitulat „The Uninhabitable Earth” (Pământul nelocuibil).

Din articolul din New York Magazine am aflat, de pildă, că permafrostul arctic, care a început să se dezghețe, conține de două ori mai mult carbon decât cel care se află în atmosferă, carbon care ar putea fi eliberat sub formă de metan – un gaz cu efect de seră care poate fi de până la 86 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon.

Sau că patru din cele cinci extincții în masă din istoria Pământului au fost cauzate de schimbări climatice produse de gazele cu efect de seră, iar ritmul în care carbonul ajunge în atmosferă, din cauza poluării, este mai accelerat decât în perioada care a precedat extincția de acum 252 de milioane de ani când, în urma eliberării metanului din permafrost, Pământul s-a încălzit atât de tare încât au dispărut 97% din formele de viață.

În lume, există deja mai mult de 100 de milioane de refugiați climatici

Organizația Internațională a Migrației citează estimări potrivit cărora numărul refugiaților și migranților climatici va fi cuprins, până în 2050, între 25 de milioane și 1 miliard de persoane, cele mai multe studii indicând 200 de milioane de persoane. Acestea vor fi forțate să plece de schimbări definitive – deșertificare, creșterea nivelului apelor, etc. – sau temporare, cauzate de dezastre ca inundațiile, furtunile extrem de puternice, incendii masive de vegetație, secetă.

O parte dintre acești refugiați climatici vor fi interni, în propriile țări, însă mulți vor încerca să plece în regiuni care nu au fost atât de puternic afectate de schimbările climatice. Nu este vorba, însă, doar de o criză a viitorului: potrivit unor estimări din 2017, în acel moment în lume existau deja 100 de milioane de refugiați climatici, majoritatea interni.

Șefa departamentului pentru schimbări climatice a Organizației Mondiale a Migrației, Dina Ionescu, scria că doar în 2018, aproape 18 milioane de persoane din întreaga lume au fost nevoite să-și părăsească locuințele – 17,2 milioane din cauza unor dezastre naturale, restul din cauza secetei.

Fuga de efectele schimbărilor climatice reprezintă, însă, doar începutul problemelor. Valurile de refugiați generează presiuni sociale care pot duce la crize majore și conflicte. Este cazul războiului civil sirian, despre care se crede că a fost cauzat și de marea secetă care a afectat țara la mijlocul anilor 2000: terenurile agricole au devenit inutilizabile, cei din zonele rurale afectate s-au îndreptat către orașe care nu aveau, însă, condițiile necesare pentru a-i primi pe toți și a le asigura locuri de muncă, astfel încât a fost de-ajuns o scânteie – reacția brutală a autorităților după ce câțiva copii au scris cu graffiti pe zidul unei școli – pentru ca să izbucnească un război civil devastator, soldat până acum cu sute de mii de morți.

Conflictul a atras, în timp, și puteri străine, care s-au implicat mai mult sau mai puțin – Iranul cu sateliții săi non-statali, Turcia, Federația Rusă, Statele Unite și aliații lor occidentali și regionali, într-o mai mică măsură Israelul. Jihadiștii Statului Islamic au folosit Siria ca bază de lansare pentru invazia vestului și nordului Irakului, eliberate cu prețul a zeci de mii de vieți și a numeroase orașe distruse aproape în întregime. Efectele războiului au mers și mai departe de atât: milioane de refugiați au pornit către țările din jur, iar cei care au ajuns în Turcia au încercat să continue către țările UE, care se confruntă și acum cu costul politic al unei crize pe care nu erau pregătite să o gestioneze.

Siria este cazul cel mai flagrant, dar în niciun caz singurul. Un studiu publicat în ianuarie de Global Environmental Change sugera că întreaga mișcare trans-națională cunoscută drept Primăvara Arabă a fost, parțial, cauzată de schimbările climatice care au contribuit, de asemenea, și la declanșarea a zeci de conflicte armate în Africa.

Valuri de refugiați africani au profitat de prăbușirea Libiei, după războiul civil izbucnit în contextul Primăverii Arabe, pentru a încerca să ajungă în Europa pe cea de-a doua rută mediteraneană, către Italia. Viitorul arată și mai sumbru: încălzirea globală duce la reducerea resurselor de apă, ceea ce poate da naștere la noi conflicte, atât interne cât și internaționale.

În regiunea Sahelului, de pildă, seceta poate împinge triburile de păstori către zonele (și ele micșorate) în care încă mai există apă pentru agricultură, ceea ce duce la acutizarea vechilor conflicte cu agricultorii. State care împart resurse de apă (râuri) riscă să ajungă la războaie din cauza exploatării acestora (pentru consum, irigații, prin construirea de baraje și hidroncentrale etc.).

E cazul țărilor din bazinele Tigrului și Eufratului, al Nilului sau, cel mai grav, al Indusului, unde Pakistanul acuză India că îi limitează aprovizionarea cu apă. E un motiv în plus de conflict între două țări cu relații deja tensionate de disputele generate de Kașmir, care au purtat până acum trei războaie, toate înainte ca atât Islamabadul cât și New Delhiul să își construiască arsenale nucleare.

Diminuarea resurselor de apă poate avea și alte consecințe – creșterea riscului de incendii de vegetație masive, tot mai frecvente în ultimii ani în întreaga lume, sau declanșarea unor crize de sănătate publică: în apele cu debit redus crește concentrația poluanților, bacteriile pot infesta atât apele de suprafață cât și pe cele subterane, iar lipsa apei pentru igienă facilitează răspândirea bolilor respiratorii și gastrointestinale.

Acordul de la Paris și marii sceptici ai încălzirii globale

Amazonia, foto via Wikimedia Commons

În vara lui 2018 am fost o săptămână în Coreea de Sud, într-o vizită organizată pentru jurnaliști. La sosire, fiecare dintre noi a primit o mapă cu fleacurile obișnuite – agenda, pix, pliante informative. Spre deosebire, însă, de alte mape de acest gen, cea dată de coreeni conținea și o mască chirurgicală. Am observat că astfel de măști erau purtate de destui oameni pe stradă și chiar și de unii dintre translatorii grupului nostru.

Mi s-a părut un pic bizar, mai ales că nu știam să fie vreun vârf de epidemie de gripă. Când am întrebat, mi s-a spus că măștile nu au nicio legătură cu gripa: oamenii le foloseau pentru a se feri de poluare, care le provoca reacții alergice. Poluarea ar fi fost cauzată, în mare măsură, de China, și era atât de puternică încât în niciuna din zilele pe care le-am petrecut la Seul nu am văzut soarele, ascuns în permanență de o pâclă.

Iar Seulul se află doar pe locul 26 într-un top al celor mai poluate capitale din lume, care este deschis de New Delhi, Dhaka și Kabul. Șapte din cele mai poluate 30 de capitale se află în Balcani și Europa de Est, trei în America de Sud și restul în Asia.

Bucureștiul este și el prezent în acest top, imediat după Seoul, însă nici nu trebuie să citești vreun studiu pentru a-ți da seama că orașul este poluat: o simți în aerul pe care îl respiri când ești prins în trafic, vara, iar uneori chiar și în creierii dimineții când, deși pe străzi sunt doar câteva mașini, așa de tare se simte mirosul de gaze încât ai senzația că ai nimerit în mijlocul unui convoi de camioane vechi, care scuipă nori negri de fum.

Omenirea continuă să polueze într-o veselie. Este adevărat că, în 2015, a fost semnat Acordul de la Paris, care prevede reducerea emisiilor de noxe pentru a limita încălzirea globală, până la sfârșitul secolului, la doar 1,5⁰ Celsius.

Dar Donald Trump, care privește cu scepticism încălzirea globală, a anunțat că retrage Statele Unite din acord. Președintele Braziliei Jair Bolsonaro este la fel de sceptic ca și Trump și vrea să exploateze economic regiunea Amazonului. Dincolo de asta, însă, cercetătorii de la Climate Action Tracker, un grup care urmărește progresul făcut de diferitele țări pentru a atinge țintele convenite la Paris, avertizează că ritmul încălzirii globale este atât de mare încât și dacă s-ar respecta Acordul, planeta se va încălzi, până la sfârșitul secolului, cu 3⁰ Celsius– de două ori mai mult decât se spera .

Iar veștile proaste continuă să apară cu regularitate – de pildă s-a constatat recent că permafrostul din regiunea arctică a Canadei se topește cu 70 de ani mai devreme decât se estima.

Lupta împotriva încălzirii globale, de la soluții reale la acuzații de ipocrizie

Greta Thunberg, fotografie de pe pagina ei de Facebook.

Unele dintre soluții par de-a dreptul năstrușnice. Cum ar fi aceea că ar trebui să ne schimbăm dieta într-una bazată pe plante, pentru că animalele consumă foarte multe resurse și, în plus, eliberează gaz metan. La modul serios însă, există și o adevărată mișcare pentru eliminarea automobilelor particulare din orașe. China pare pregătită să atingă cu nouă ani mai devreme nivelul de emisii asumat prin acordul de la Paris, în timp ce Uniunea Europeană își propune să devină neutră din punct de vedere al impactului asupra climatului până în 2050 – dar asta ar implica mobilizarea tuturor statelor membre și costuri anuale de 260 de miliarde de euro.

Se fac și eforturi de conștientizare a pericolului schimbărilor climatice, iar un rol important l-a avut suedeza Greta Thunberg, care la 16 ani a reușit să lanseze o mișcare globală a adolescenților pentru a convinge guvernele să salveze planeta. Dincolo de acțiunile care au făcut-o cunoscută la nivel internațional, Greta s-a luptat cu schimbările climatice în propria familie: și-a convins părinții să devină vegani și a determinat-o pe mama ei, cântăreață de opera, să renunțe la turneele internaționale pentru a-și reduce așa-numita „amprentă de carbon”, cantitatea de emisii de gaze de seră de care fiecare persoană este responsabilă prin tot ceea ce face (ce mănâncă, ce obiecte achiziționează și folosește, cum călătorește etc.).

Nu toată lumea a fost convinsă de Greta Thunberg: s-a spus că mișcarea ei ar reprezenta un simplu spectacol, care nu oferă cu adevărat soluții la încălzirea globală, și au existat chiar și acuzații de ipocrizie legate de ultimul său demers, o călătorie trans-oceanică cu un iaht care, deși nu poluează, ar genera o amprentă de carbon mai mare decât dacă s-ar zbura cu avionul.

În ciuda controverselor, toată această poveste cu încălzirea globală nu este deloc nouă. Există date care au fost colectate și analizate încă din anii ’50. În 1979 se înțelesese deja foarte clar cât de gravă este situația, iar în deceniul care a urmat s-au găsit soluțiile pentru a opri creșterea temperaturilor. Cu toate acestea, nu s-a făcut nimic – și în felul ăsta s-au mai pierdut 30 de ani, o generație întreagă, motiv pentru unii să spună că nu este dracul chiar așa de negru.

Pentru cei mai mulți dintre noi, efectele generate de schimbarea climatică, inclusiv catastrofele, sunt doar știri pe care le vedem la televizor: Problema e că, mai devreme sau mai târziu, acestea ne vor afecta direct sau indirect. După cum observa, într-un comentariu despre incendiile din Amazonia, jurnalista braziliană Eliane Brum, nu ard doar niște păduri la capătul lumii, ci arde viitorul nostru, al tuturor.