Skip to content

Începe Festivalul Internațional de Film de la Veneția. Filmul românesc prezent la unul dintre marile evenimente cinematografice ale anului

Cea de-a 83-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția va debuta miercuri cu acordarea unui premiu pentru întreaga carieră actorului George Clooney și cu o listă de participanți ce include unele dintre cele mai mari nume din lumea cinematografiei, relatează agenția de presă DPA, citată de Agerpres. România va fi reprezentată cu un film și la ediția de anul acesta a prestigiosului festival.

Cinematografia românească va fi reprezentată anul acesta la Veneția de „Eu contez” (I Matter), lungmetrajul de debut al regizoarei Alina Șerban. Acesta va avea premiera mondială în cadrul prestigioasei secțiuni Venice Spotlight, care include 8 filme caracterizate prin inovație și creativitate.

Filmul concurează pentru două distincții: Premiul Publicului oferit de Armani Beauty și Premiul Luigi De Laurentiis pentru Cel Mai Bun Debut, acordat de un juriu internațional, potrivit ICR. Proiecția oficială a filmului va avea loc marți, 8 septembrie, ora 21:00, în Sala Giardino.

„Eu contez” este o coproducție între România, Germania și Belgia, care explorează provocările Rebecăi, o tânără romă care se pregătește să părăsească sistemul de protecție a copilului. Scenariul a fost construit pe parcursul a patru ani de cercetare alături de tineri din centrele de plasament, având în distribuție actori consacrați precum Alina Berzunțeanu, Natalia Călin și artistul Juno (Alexandru Stancu), alături de 16 tineri rezidenți ai centrelor sociale.

„Vedem foarte rar personaje rome care trăiesc experiențe umane complexe, dincolo de stereotipuri. Iar poveștile despre ce înseamnă să fii fată, romă și să fii în sistemul de protecție a copilului sunt aproape inexistente. Prin «Eu contez» mi-am dorit să construiesc o punte către o înțelegere mai profundă a acestor experiențe și să spun, înainte de toate, o poveste despre umanitate. Faptul că acest film își începe drumul la Veneția înseamnă enorm pentru mine”, a declarat Alina Șerban, citată de TV Mania.

Anul trecut România a fost reprezentată la Festivalul Internațional de Film de la Veneția de lungmetrajul „Dinți de lapte” al regizorului Mihai Mincan.

Clooney, acum în vârstă de 65 de ani, va primi Leul de Aur pentru întreaga carieră în cadrul ceremoniei de deschidere, la ora locală 19:00 (17:00 GMT). Actrița Laura Dern va ține discursul omagial. George Clooney și Laura Dern au jucat împreună în filmul „Jay Kelly” de pe Netflix, care a avut premiera la Veneția anul trecut.

Cele mai așteptate filme la ediția din 2026 a festivalului de la Veneția

Filmul „Ink” al regizorului Danny Boyle a fost selectat pentru deschiderea festivalului. Cineastul britanic este cunoscut pentru filme precum „Trainspotting” și „Slumdog Millionaire”. Noua sa peliculă relatează transformarea de către Rupert Murdoch și Larry Lamb a ziarului „The Sun” într-o forță motrice a jurnalismului tabloid din Marea Britanie. Acesta este unul dintre cele 21 de filme care concurează pentru marele premiu al festivalului, Leul de Aur.

Printre cele mai așteptate producții se numără premiera „Primetime”, cu Robert Pattinson în rolul jurnalistului Chris Hansen, inspirat din viața reală. Serialul lui Hansen de la NBC, „To Catch a Predator”, folosea camere ascunse pentru a confrunta suspecții de infracțiuni sexuale, transformând aceste întâlniri în emisiuni televizate controversate.

De asemenea, actorii Penélope Cruz și Javier Bardem interpretează un cuplu căsătorit în „Bunker”, un film despre un arhitect angajat de un miliardar din domeniul tehnologiei să construiască un refugiu subteran pentru a supraviețui sfârșitului lumii.

Pe parcursul celor 11 zile ale festivalului, sunt așteptați și Liam și Noel Gallagher, la premiera „Don’t Look Back in Anger”, un documentar despre reunirea formației Oasis.

Războiul din Gaza va ocupa, de asemenea, un loc important, pelicula „Naza”, realizată de doi dintre regizorii filmului premiat cu Oscar „No Other Land”, urmând să fie proiectată în cadrul festivalului.

Ediția din 2026 a Festivalului Internațional de Film de la Veneția s-a deschis cu o controversă

După câteva ezitări, festivalul va organiza o conferință de presă cu juriul înainte de deschiderea oficială. Evenimentul cu tradiție nu fusese inițial programat, ceea ce a stârnit iritare și critici în rândul participanților la festival, precum și speculații conform cărora decizia ar fi fost legată de conferințele cu conotații politice din deschiderea edițiilor recente.

Organizatorii festivalului au negat acest lucru, invocând o problemă legată de program. O conferință de presă a juriului a fost adăugată ulterior în program, miercuri, la ora prânzului.

Actrița Maggie Gyllenhaal prezidează juriul din acest an.

Anul trecut, regizorul american Jim Jarmusch a fost recompensat cu Leul de Aur pentru cel mai bun film pentru „Father Mother Sister Brother”.