Sari direct la conținut

Incompetenta mascata in secretomanie in institutiile publice din Alba

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Majoritatea institutiilor publice din Alba ignora Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile publice. Desi reprezentantii lor ar fi obligati, potrivit legii, sa organizeze cel putin lunar conferinte de presa, sesiuni de informare, briefinguri si sa intocmeasca comunicate de presa cu privire la toate activitatile de interes public pe care le desfasoara, acest lucru nu se intampla.

Noii directori, instalati de Alianta „D.A.”, continua, din acest punct de vedere, linia inaugurata de predecesorii lor, dominata de fie de secretomanie, fie de incompetenta in ceea ce priveste transparenta.

Directorul „uitat”in functie

Spre exemplu, la Oficiul pentru Protectia Consumatorului, cea mai importanta institutie in ceea ce priveste siguranta alimentara a cetateanului, unul dintre domeniile care poate activa clauza de salvgardare, nu a mai organizat o conferinta de presa sau o informare in ceea ce priveste activitatea sau eventualele strategii de corelare cu sistemele similare din tarile Uniunii Europene de cativa ani.

De altfel, directorul Ioan Plesa, instalat de PSD a fost „uitat” in functie de noua Putere.

Interesul pentru schimbarea sa a fost mai redus pentru ca postul ar fi revenit, conform negocierilor, UDMR, care nu a avut un om potrivit. Plesa nu a excelat niciodata in relatiile sale cu presa. Daca ar fi sa ne luam dupa felul in care si-a mediatizat activitatea, ar insemna ca institutia pe care o conduce nu a facut absolut nimic de luni de zile.

Nici noii directori instalati de Alianta „D.A.” nu sunt cu mult diferiti din acest punct de vedere. Spre exemplu, noul sef al Inspectoratului Scolar Judetean, Cornel Sandu, desi a trebuit sa gestioneze examenele de Bacalaureat, nu a organizat o conferinta de presa pe acest subiect, nici inainte si nici dupa, desi erau lucruri importante de comunicat.

„Lacunele” de comunicare ale acestuia au fost suplinite de catre adjuncta sa, Oana Badea, care a raspuns de fiecare data la intrebarile presei, inclusiv in cazul incidentelor care au aparut.

Cornel Sandu a fost sustinut de catre PD si este si consilier local la Alba Iulia. El se afla exact in situatia fostului inspector-sef al ISJ, Dorin Sandea (consilier local al PSD), despre care democratii spuneau ca este incompatibil. Acum insa, situatia s-a schimbat.

Tacere de aur

Desi se afla la cateva luni dupa ce au fost instalati, nici alti directori ai institutiilor publice din Alba nu se simt in stare sa sustina o conferinta de presa in care sa anunte cu ce se ocupa sau pe ce cheltuiesc banii publici.

La Inspectoratul pentru Protectia Mediului (un alt capitol important pe agenda discutiilor cu Uniunea Europeana), noul director, Vasile Todea, nu a organizat nici o intalnire cu presa. In cazul unor accidente sau al unor pericole, nici IPM si nici Garda de Mediu nu au un birou de presa cu adevarat functional care sa fie capabil sa ofere mass-media informatii de interes public in timp util.

Situatia privind comunicarea publica este similara si in cazul Directiei Generale a Finantelor Publice.

De la instalarea noului director, Adela Ghisoiu (sustinuta de PNL), informatiile pe care responsabilii biroului de presa le trimit pe adresele ziaristilor au un caracter foarte general si sunt legate de legislatie in loc sa se refere la activitatea institutiei (controale, nereguli descoperite etc). Nici Adela Ghisoiu nu a sustinut vreo conferinta de presa.

In aceeasi situatie se afla si noua conducere a Inspectiei in Constructii, unde sef este Radu Cormos (sustinut tot de PNL). Aceasta, in conditiile in care judetul a fost impanzit de constructii ilegale, de la vilele construite fara acte la marginea oraselor si pana la cabanele private din zonele de munte.

Daca ar fi sa ne luam dupa „discretia” care invaluie institutia, activitatea Vamii din Alba nu exista. In rarele ocazii in care apare totusi un eveniment, acesta este mediatizat de catre institutia superioara, cu sediul la Cluj-Napoca, iar reprezentantii mass-media ai Vamii Alba sunt de negasit. La fel de discreti sunt si sefii Garzii Financiare.

Deficiente in activitate sau incompetenta?

Desi are un birou de presa cu activitate zilnica, Inspectoratul Judetean de Politie mediatizeaza exclusiv incidentele minore care apar in Alba. Pana acum nu a fost facut public nici un caz major de coruptie si nici o afacere economica de proportii. O institutie extrem de opaca in ceea ce priveste relatia cu cetateanul este si SRI.

Tacerea deplina invaluie si Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, Casa de Asigurari de Sanatate, Casa Judeteana de Pensii, Directia de Sanatate Publica, Directia Muncii, Directia Sanitar-Veterinara, Directia Silvica, Inspectoratul pentru Concurenta sau Serviciul de Inmatriculari Auto (dominat de birocratie si clientelism).

Lipsa de transparenta a sefilor acestor institutii tradeaza, sau macar creeaza suspiciunea unor deficiente majore in activitate, birocratie, dezinteres fata de cetatean si secretomanie in ceea ce priveste cheltuiala fondurilor publice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro