Institutul Cantacuzino: colivă, moaște și legionari
Săptămîna trecută am scris despre zeama de orz vîndută de Institutul Cantacuzino pe post de remediu miraculos deși nu există nici o dovadă a eficacității respectivului „elixir”[1]. O zeamă de orz scumpă, cura recomandată pentru bolnavii cronici costînd 720 de lei pe lună.
Cinism? Prostie? Ambele?
Peste cîteva săptămîni se vor împlini 100 de ani de existență a Institutului. Fondatorul său, dr. Ion Cantacuzino, era un om de știință eminent, unul dintre foarte puținii români care au ajuns vreodată sa fie relevanți în cercetarea mondială. Ca să dau un singur exemplu, dr. Albert Calmette, „C”-ul din denumirea vaccinului împotriva tuberculozei (BCG), îl descria în 1931 pe dr. Cantacuzino drept unul dintre „cei mai distinși bacteriologi” ai epocii.[2]
Timp de decenii, Institutul de Seruri și Vaccinuri, a fost centrul de referință în microbiologie, statut pe care și l-a păstrat chiar și după război. În copilărie i-am însoțit de multe ori pe părinții mei în vizitele periodice la Institut. Erau medici de laborator, iar Institutul Cantacuzino reprezenta pentru ei, toate la un loc, Ierusalimul, Mecca și Medina profesiei. Acolo mergeau pentru cursuri, ca să se sfătuiască cu cei din laboratoare sau ca să le ducă mostre din bacteriile izolate de la bolnavi. Cu toate restricțiile din comunism, Institutul reușise să mențină legături cu lumea științifică din străinătate, iar prin cursurile pe care le organiza îi punea la curent pe medicii din țară cu noile descoperiri din microbiologie.
Cînd am scăpat de comunism, iar România a ieșit din izolare, Institutul ar fi putut să renască. Acolo lucrau cei mai buni oameni din țară, și ar fi putut fi ajutați la reconstrucție de nenumărații cercetători români care reușiseră, în anii ’70 și ’80 să plece în Europa de vest și în America, unde făcuseră cariere de succes. Dar după ’90 Institutul a „mucegăit”. În lipsa unei perspective clare și a investițiilor în pregătire și tehnologie, oamenii buni au plecat din Institut sau chiar din țară, alții s-au pensionat treptat.
Iar astăzi, fostul Institut de Seruri și Vaccinuri se laudă cu zeama de orz, vîndută drept SOD Natural…
Criza pandemiei ar putea, din nou, să ofere prilejul renașterii Institutului Cantacuzino, prim-ministrul lansînd chiar ideea producerii aici de vaccin împotriva noului coronavirus.[3] Dar este oare posibil acest lucru în actuala structură? În actuala cultură organizațională? Căci s-ar putea ca nu lipsa mașinăriilor să fie cel mai mare obstacol în calea unei bune reputații a Institutului…
Lăsînd SOD-ul deoparte, chiar și fotografiile postate pe pagina oficială de Facebook a Institutului sugerează că ceva ciudat se petrece acolo. Nu știu alții cum sînt, dar mie mi se pare straniu cînd dau de o… colivă, imediat ce intru pe pozele Institutului!
Iar nivelul de stranietate crește pe măsură ce descoperi că tema colivei este recurentă (una dintre poze îl include chiar și pe un ministru al apărării agățat de marginea farfuriei),…
… cînd afli că prin Institut se mai preumblă din cînd în cînd cîte o „raclă cu părticele din moaștele Sfinților 14.000 Prunci uciși de Irod, Sfinților Părinți uciși de perși în anul 614 (Sfîntul Sava cel Sfințit), Cuvioșilor Părinți care au trait în pustiul Hozevei (aproape de peșterea Sfîntului Ioan Iacob Hozevitul) și Sfîntului Mucenic Panaghiotis (Marian)„…
… sau cînd nimerești, la tot pasul, peste icoane (colajul îmi aparține):
Repet, nu știu alții cum sînt, dar mie pare o manieră ciudată de a comunica cu publicul din partea unui „institut național de cercetare-dezvoltare„.
Ajunși în acest punct, se vor găsi, probabil, cititori care să protesteze, acuzîndu-mă că am eu ceva cu Biserica sau cu religia (lucru cît se poate de adevărat) sau care să invoce „Credința Milenară a Poporului” (obligatoriu cu majuscule) sau faptul că Institutul Cantacuzino, fiind acum o unitate a armatei, are dreptul să „beneficieze” de serviciile preoților militari.
Drept urmare, vă propun să faceți o scurtă vizită pe pagina de Facebook a Institutului de Cercetări Medicale pentru Boli Infecțioase al armatei americane (U.S. Army Medical Research Institute of Infectious Diseases – USAMRIID). Deși Statele Unite se descriu drept „one Nation under God„, deși există preoți militari, nu vei găsi vreo referință religioasă pe pagina USAMRIID. Veți găsi în schimb articole științifice publicate în reviste prestigioase. Veți vedea produsul unui efort constant de educare în spiritul științei al publicului larg, adulți sau copii.
O simplă comparație a comunicării publice, în perioada Crăciunului, a celor două institute:
Dar să ne întoarcem la minunatele postări ale Institutului Cantacuzino. De exemplu, la citate din opera unor legionari de frunte precum Nichifor Crainic, în care se face referire la „geniul rasei” și la cum un „adevărat conducător” „nu devine căpetenie prin deliberare şi prin vot; instinctul gloatelor îl simte fulgerător şi i se supune cu voluptatea înnăscută în firea oamenilor de a se preda unei voințe superioare să facă din ei orice-ar crede de cuviință„. Interesantă atitudine din partea unei instituții care face parte dintr-o armată care, cel puțin în teorie, ar trebui să fie dedicată apărării caracterului democratic al statului…
Și cum vechii legionari au făcut pui, Institutul Cantacuzino nu putea să rateze ocazia de a se asocia cu ei, mai ales că urmașii spirituali ai bătrînelor cămăși verzi mai sînt și mari apostoli ai pseudoștiinței și amatori de conspirații închipuite: Pavel Chirilă, Florian Colceag, Constantin Dulcan, Ovidiu Bojor.
INTERVIURILE HotNews.ro