Institutul Cantacuzino, de la vaccinuri la zeama de orz
Anul trecut, la început de decembrie, feed-ul de Facebook mi-a fost invadat de reclame de la Institutul Cantacuzino, pentru SOD Natural. Reclamele au continuat pînă la Crăciun, apoi s-au reluat și în ianuarie. „În sprijinul românilor afectați de pandemie„, Institutul imi oferea SODul Natural la un „preț mai accesibil„: doar 359,70 lei pentru o cură „minimă” cu acest supliment alimentar „antioxidant„.
Oare la ce e bun SOD Natural? După un slalom printre inimioare, frunzulițe de trifoi (cu patru foi…) și semne de exclamare, îți SAR ÎN OCHI, CU BOLD, cuvintele magice: ANTIINFLAMATOR, HEPATOPROTECTOR, DETOXIFIANT, FORTIFIANT, ENERGIZANT, RADIOPROTECTOR.
Mai mult, SOD face tot soiul de minunății, de la a „reduce efectele nedorite ale chimioterapiei” și pînă la a oferi „protecție […] pentru utilizatorii de calculator„!!!
Și mai bine, SOD Natural „nu are contraindicații”.
Dar ce este SODul Natural? Vreo moleculă complexă, obținută prin reacții catalitice sofisticate? Rezultatul unei sinteze stereoselective? Vreun produs al ingineriei genetice? Cîtuși de puțin; SOD Natural nu este altceva decît… suc de orz verde, stors din frunze cu ajutorul storcoșitoarei high-tech din poza de mai jos (cel care inspectează storcoșitoarea este dl. Gabriel-Beniamin Leș, membru de vază în galeria de genii a PSD[1] și ministru al apărării la acel moment).
SOD este acronimul de la superoxid dismutază, o familie de metaloproteine întîlnite în cvasi-totalitatea organismelor. SOD are un rol esențial, protejînd celulele de stresul oxidativ; de exemplu, șoarecii cărora le-a fost blocată producția unei astfel de enzime nu supraviețuiesc decît cîteva zile după naștere.[2] Descoperirea rolului enzimatic al SOD în 1969[3] i-a făcut pe cercetători să se întrebe dacă nu cumva administrarea acestor substanțe ar putea avea un efect benefic, căci superoxid dismutaza chiar este antiinflamatoare, hepatoprotectoare, anticancerigenă ș.a.m.d.
Pînă prin anii ’80, SOD-ul se extrăgea uzual din țesuturi animale, de exemplu din sînge de vacă. Izbucnirea epidemiei de boala vacii nebune (encefalopatia spongiformă bovină) i-a făcut pe fabricanți să caute o sursă alternativă, de origine vegetală. Așa s-a ajuns ca SOD-ul să fie extras din pepene galben sau din plantele de orz.
Ca să bea sînge de vacă nu se vor înghesui mulți, dar un smoothie din pepene galben e cu totul altceva. Și așa a luat naștere nebunia suplimentelor alimentare cu SOD și a sucurilor din iarbă de orz[4] (termenul e cam ciudat și calchiat din engleză, dar se folosește ca să nu crezi că bei smoothie din iarba de pe peluză. Nu că ar fi vreo diferență…)
Dar e un clenci. De pomană dispui de cea mai puternică armă din lume dacă nu poți să o transporți pe front. Iar asta se întîmplă cu SOD-ul pe care încerci să-l iei pe cale orală: „superarma” ajunge unde vrei tu, numai pe front, nu! Problema vine din faptul că sistemul digestiv face ce știe el mai bine și… digeră ce ai înghițit. La fel ca toată mîncarea, SOD-ul este inactivat și descompus de enzimele din intestin și nu ajunge să pătrundă, ca atare, în corp.
Ca să aibă vreun efect, SOD-ul trebuie mai întîi să ajungă în țesuturile corpului și de aceea în studiile serioase este administrat prin injectare. Pentru administrare orală, se fac eforturi de a găsi o modalitate de a încărca SOD-ul în microcapsule lipidice sau proteice, care să poată fi absorbite în intestin, dar pînă acum rezultatele sînt, în cel mai bun caz, modeste.[5]
Dar să ne întoarcem la SODul Natural produs la Institutul Cantacuzino, suplimentul alimentar minune, FORTIFIANT, ENERGIZANT, RADIOPROTECTOR etc. etc. etc. Mai precis, la sucul de orz, tras la fiole. Suc care se administrează oral. Adică, pur și simplu, se bea.
Dar ce ne spune nouă Autoritatea Europeană pentru Securitatea Alimentației (European Food Safety Authority – EFSA) despre suplimentele alimentare cu SOD?[6] Că sînt ca frecția la un picior de lemn (exprimarea lor e mult mai tehnică, dar mesajul ăsta este. Puteți să vă convingeți; documentul este disponibil aici). Același mesaj vine și de peste ocean, de la Memorial Sloan Kettering Cancer Center (unul dintre cele mai bune centre de tratament al cancerului din lume și ai cărui cercetători au cîștigat cîteva Premii Nobel de-a lungul timpului): „Superoxid dismutaza […] este disponibilă sub formă de suplimente alimentare, dar acestea nu sînt absorbite în urma administrării orale. Nu există date care să susțină pretențiile de îmbunătățire a sănătății sau de contracarare a îmbătrînirii prin administrarea de suplimente cu SOD.„[7] (sublinierile îmi aparțin).
Și atunci, de ce Institutul Cantacuzino tot promovează zeama de orz pe post de remediu minune?
Să fie clar: nu este nimic ilegal în ceea ce fac, căci legislația actuală permite comercializarea de tot soiul de „suplimente alimentare” fără a te obliga să le dovedești eficacitatea. Afacerea suplimentelor este o mică escrocherie legală, iar farmaciile sînt pline de astfel de produse, inutile în cea mai mare parte[8], dar foarte scumpe. Piața prosperă plecînd de la credulitatea oamenilor și de la campaniile agresive de marketing.
Într-adevăr, nu este ilegal să vinzi suc de orz în timp ce-i lași pe oameni să creadă că le dai un tratament miraculos, un adevărat panaceu. Dar oare este și moral?
Căci Institutul Cantacuzino nu este o companie oarecare, misiunea lui nu este de a produce cît mai mulți bani pentru acționari. Este un institut de cercetare, subordonat de cîțiva ani armatei, care „desfășoară activități de interes strategic în domeniul asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației.”[9] Să ignorăm exprimarea îmbîrligată, important e că nu zice nicăieri „hai să scoatem bani din piatră seacă”…
Și atunci, de ce Institutul Cantacuzino vinde zeamă chioară pe bani grei?
Poate și mai grav este modul în care o instituție cheie a statului exploatează oamenii amărîți, jupuindu-i de bani. „Produsul poate fi folosit înainte, în timpul sau după chimioterapie de bolnavii de cancer?” întreabă o doamnă. Bineînțeles! i se răspunde, „este un foarte bun detoxifiant„. Apoi, simțind vînzarea aproape, reprezentantul Cantacuzino adaugă: „Doza pentru bolnavii cronici este de 4 fiole/zi„.
Hai să facem un calcul. 4 fiole/zi x 30 de zile („cura minimă”) = 120 de fiole sau 12 cutii. O cutie costă, la preț redus, 59,95 lei. Cu alte cuvinte, în contextul în care știm cu toții cît costă un tratament de cancer, Institutul Cantacuzino îi sugerează unui bolnav să mai dea și 720 de lei pe lună pe zeamă de orz!
Iar oamenii plătesc, căci au încredere în Institutul Cantacuzino și „pentru sănătate nu te mai gîndești„…
De fapt, aici stă marea problemă. Nu poți construi o societate sănătoasă dacă instituțiile îi sînt infiltrate de pseudo-stiință și escrocherie. Institutul Cantacuzino ar trebui să fie un punct de reper pentru întregul sistem de sănătate, un exemplu de bune practici. Un bastion al științei în fața obscurantismului.
Dar Institutul Cantacuzino vinde SOD Natural…
INTERVIURILE HotNews.ro