Sari direct la conținut

Inteligenţa artificială permite analiza ''în timp real'' a unei tumori cerebrale în timpul intervenţiei chirurgicale

HotNews.ro
​Inteligenta artificiala, Foto: Microsoft
​Inteligenta artificiala, Foto: Microsoft

Inteligenţa artificială poate permite o analiză „aproape în timp real” a unei tumori cerebrale în timpul unei intervenţii chirurgicale, ajutând chirurgii să opereze „mai sigur şi mai precis”, se arată într-un studiu publicat luni, relatează AFP, citată de Agerpres. Plecând de la eşantionul prelevat, programul permite, de asemenea, stabilirea tipului de tumoră, dintre cele mai frecvente 10 tipuri de cancer cerebral, cu o eficienţă comparabilă cu cea a medicilor patologi, conform studiului.

Instrumentul testat de o echipă de cercetători americani poate spune în mai puţin de 2 minute şi jumătate dacă celulele prelevate sunt sau nu canceroase, în comparaţie cu o medie de 20-30 de minute pentru o analiză clasică, potrivit articolului publicat în revista Nature Medicine.

Cercetătorii au combinat o tehnică inovativă de imagistică cu laser şi un algoritm determinat de analiza a peste 2,5 milioane de imagini ale unor biopsii.

Cu acest instrument, „suntem mai bine echipaţi pentru a păstra ţesutul sănătos şi pentru a elimina doar ţesutul afectat de celulele canceroase, ceea ce duce la mai puţine complicaţii şi la rezultate mai bune pentru pacienţii cu cancer”, a explicat pentru AFP neurochirurgul Daniel Orringer de la Universitatea din New York. „În neurochirurgie şi în multe alte domenii ale chirurgiei cancerului, detectarea şi diagnosticul tumorilor în timpul operaţiei sunt esenţiale pentru a efectua cea mai potrivită procedură chirurgicală”, a mai spus neurochirurgul.

Plecând de la eşantionul prelevat, programul permite, de asemenea, stabilirea tipului de tumoră, dintre cele mai frecvente 10 tipuri de cancer cerebral, cu o eficienţă comparabilă cu cea a medicilor patologi, potrivit studiului.

În cursul unui studiu clinic care a inclus 278 de pacienţi cu o tumoră cerebrală, inteligenţa artificială a stabilit un diagnostic corect în 94,6% din cazuri, comparativ cu 93,9% în cazul analizei umane, a concluzionat studiul.

Potrivit autorilor, un astfel de instrument ar putea îmbunătăţi acurateţea analizei umane şi ar putea compensa deficitul de experţi acolo unde numărul acestora nu este suficient.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro