Sari direct la conținut

Inter RAO EES a inceput furnizarea de energie electrica pentru Romania

HotNews.ro

Compania Inter RAO EES a inceput furnizarea de energie electrica pentru Romania. Potrivit cotidianului Vremia Novostei, a fost astfel realizat un mai vechi proiect al presedintelui companiei rusesti, Andrei Rapaport – exportul de energie electrica din Moldova in Romania.

Inca din 2003, el spunea ca RAO trebuie sa iasa pe pietele europene, in primul rand in Romania si Bulgaria, precum si in Turcia.

Daca in privinta Turciei lucrurile s-au rezolvat, pe directia balcanica au existat probleme politice, explica ziarul citat, precizand ca Hidrocentrala Moldova, controlata de Inter RAO, este situata pe teritoriul Transnistriei, iar autoritatile de la Chisinau nu au permis tranzitul de energie pe teritoriul tarii lor.

Dar, scrie Vremia novostei, la 22 iunie Vladimir Putin l-a primit pe omologul sau moldovean, Vladimir Voronin. Si, potrivit unor surse apropiate conducerii Hidrocentralei Moldova, la aceasta intalnire “s-a gasit rezolvarea”, astfel ca sambata trecuta, la Inter RAO EES a fost semnat contractul de rigoare, iar duminica a inceput furnizarea de electricitate.

De remarcat, nota publicatia mentionata, ca detaliile contractului nu au fost dezvaluite. Pe motiv ca ele sunt secret comercial. Astfel, nu se stie nici suma contractul, nici cu cine a fost incheiat, nici volumul livrarilor, nici conditiile de transit.

Un singur element a fost facut public – potrivit unui reprezentant al Inter RAO, Boris Zverev, contractul este pe un an, cu posibilitatea de prelungire.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro