Intervenţia SUA în Venezuela: Israelul o laudă, Turcia cere moderaţie. Italia o califică drept „legitimă”, Franţa o vede o încălcare a dreptului internaţional
Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a salutat sâmbătă operaţiunea militară desfăşurată de Statele Unite în Venezuela şi capturarea preşedintelui Nicolas Maduro, apreciind că aceasta pune capăt „tiraniei sale ilegale”.
„Israelul laudă operaţiunea Statelor Unite, condusă de preşedintele Trump, care a acţionat ca lider al lumii libere. În acest moment istoric, Israelul se solidarizează cu poporul venezuelean, iubitor de libertate, care a suferit sub tirania ilegală a lui Maduro”, a scris Saar într-un mesaj publicat pe reţeaua X.
Aceasta este prima reacţie oficială a guvernului condus de Benjamin Netanyahu după bombardamentele lansate de armata americană şi după confirmarea de către preşedintele Donald Trump a capturării lui Maduro şi a soţiei sale, Cilia Flores, scriu EFE și Agerpres.
Turcia se oferă să ajute la soluţionarea crizei
La rândul său, guvernul Turciei şi-a exprimat disponibilitatea de a contribui la rezolvarea crizei generate de intervenţia militară americană. Ministerul turc de Externe a transmis, într-un comunicat, că Ankara acordă „o mare importanţă stabilităţii Venezuelei, precum şi păcii şi bunăstării poporului venezuelean”, precizând că urmăreşte îndeaproape evoluţiile din ţară după bombardamentele ordonate de preşedintele SUA.
„Îndemnăm toate părţile să acţioneze cu moderaţie pentru ca situaţia actuală să nu aibă consecinţe negative asupra securităţii regionale şi internaţionale”, se arată în comunicat, în care Turcia îşi exprimă disponibilitatea de a oferi „toate contribuţiile constructive necesare” pentru soluţionarea crizei „în cadrul dreptului internaţional”.
Critici la adresa lui Erdogan
Pe plan intern, liderul principalului partid de opoziţie din Turcia, Partidul Republican al Poporului (Cumhuriyet Halk Partisi, CHP), Ozgur Ozel, a criticat „tăcerea” preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în legătură cu evenimentele din Venezuela. El a acuzat dublul standard al şefului statului, care în trecut îl numea pe Maduro „prieten” şi „frate”, iar acum nu ar fi capabil să condamne ofensiva americană şi îndepărtarea liderului venezuelean de la putere.
Italia califică drept „legitimă” intervenţia SUA
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a apreciat sâmbătă drept „legitimă” operaţiunea militară desfăşurată de Statele Unite în Venezuela, pe care a descris-o ca o „intervenţie defensivă”, subliniind totodată că forţa militară nu este o soluţie pentru schimbarea regimurilor politice.
„În concordanţă cu poziţia istorică a Italiei, Guvernul consideră că acţiunea militară externă nu este calea pentru a pune capăt regimurilor totalitare, dar, în acelaşi timp, apreciază ca legitimă o intervenţie de natură defensivă împotriva atacurilor hibride la propria securitate, inclusiv în cazul entităţilor statale care alimentează şi favorizează traficul de droguri”, se arată într-un comunicat al executivului italian, potrivit EFE și Agerpres.
Guvernul de la Roma a precizat că Meloni urmăreşte îndeaproape evoluţiile din Venezuela după atacul lansat de SUA, care a dus la capturarea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro şi a soţiei sale, Cilia Flores. Italia a reiterat sprijinul pentru aspiraţia poporului venezuelean la o tranziţie democratică şi a condamnat acţiunile de represiune ale regimului Maduro, a cărui victorie electorală autoproclamată din iulie 2024 nu a fost recunoscută de Roma, alături de principalii actori internaţionali.
Meloni acordă o atenţie deosebită comunităţii italiene din Venezuela, estimată la aproximativ 160.000 de persoane, majoritatea cu dublă cetăţenie, subliniind că siguranţa acestora este o prioritate absolută.
Franţa condamnă operaţiunea americană
În contrast, Franţa a criticat ferm operaţiunea americană. Capturarea preşedintelui Nicolas Maduro de către forţele americane contravine principiului nerecurgerii la forţă, pe care se bazează dreptul internaţional, a declarat ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, avertizând că „nicio soluţie politică durabilă nu poate fi impusă din exterior”, transmite AFP.
„Prin confiscarea puterii şi privarea poporului venezuelean de libertăţile sale fundamentale, Nicolas Maduro a adus o atingere gravă demnităţii şi dreptului la autodeterminare”, a scris Barrot pe platforma X, adăugând însă că acest lucru nu justifică încălcarea dreptului internaţional. El a avertizat că multiplicarea unor asemenea încălcări de către state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU ar putea avea „consecinţe grave asupra securităţii mondiale”.
Preşedintele francez Emmanuel Macron „urmăreşte îndeaproape situaţia din Venezuela şi discută cu partenerii regionali”, au indicat surse de la Palatul Elysee, citate de AFP. Parisul a amintit, de asemenea, implicarea sa anterioară în eforturi de mediere şi a reiterat sprijinul pentru suveranitatea poporului venezuelean.
***
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că forţele SUA l-au capturat pe Nicolas Maduro în urma unei „operaţiuni de mare amploare”. Potrivit autorităţilor americane, acesta ar urma să fie judecat în SUA pentru acuzaţii legate de trafic de droguri şi terorism.
- Desfășurarea evenimentelor din Venezuela, LIVETEXT pe HotNews
