Sari direct la conținut

INTERVIU. Avertismentul unui fost șef din compania care a creat ChatGPT, despre pericolul social media la copii: „Este ca heroina”. Cum explică

Școala 9
INTERVIU. Avertismentul unui fost șef din compania care a creat ChatGPT, despre pericolul social media la copii: „Este ca heroina”. Cum explică
Telefon mobil/ID 339776033 © Евгений Полишко | Dreamstime.com

Zack Kass fost director de departament la la OpenAI, compania care a creat ChatGPT, a vorbit într-un interviu pentru publicația Școala9 despre interzicerea telefoanelor în școli și pericolele tehnologiei. 

Consultantul american a fost prezent la București săptămâna trecută în cadrul conferinței despre educație „Dare to learn”, unde a vorbit despre „Utilizarea inteligenței artificiale pentru oportunități de învățare de calitate”. 

La prezentare i-a rugat pe cei prezenți, majoritatea profesori, să lase telefonul deoparte și după vreo zece minute, a observat cum câțiva iau din nou smartphone-ul la butonat. „Cum poate un copil de 12 ani să ia decizia de a lăsa telefonul? E ca și cum i-ai spune unui dependent de heroină să nu mai ia heroină. Doar că tu îi spui unui copil de 12 ani să nu mai facă acest lucru care e incredibil de toxic”, a spus Zack Kass. 

Într-un interviu pentru Școala9, Zack Kass (foto) a vorbit despre cum scosul telefoanelor de la ore și nevoia de a crea o lume mai sigură pentru copii. 

„Social media, o toxină pentru copii”

Școala9: Abia de curând aici, în România, s-a dat o procedură de interzicere a telefoanelor în școală în timpul orelor de curs. Ați spus că social media este extrem de dăunătoare pentru copii. De ce este așa?
Zack Kass: Social media, în forma sa actuală, este o toxină pentru copii. Și nu cred că acest lucru mai este controversat. Există atât de multe lucruri pe care le observăm, există o carte numită „Generația anxioasă” (de Jonathan Haidt, n.r), care prezintă toate efectele pe care dependența de dispozitive le are asupra creierului copiilor mici.

Principala problemă este, probabil, epidemia de privare de somn: tinerii dorm mult mai puțin pentru că sunt supraexpuși la lumina albastră, așa că, chiar dacă argumentezi că social media este bună pentru ca copiii să învețe – ceea ce nu cred că este – consecințele privitului la telefon atât de mult timp sunt, evident, foarte rele. 

Interzicerea unui telefon în școală este bună, dar de fapt neglijează problema principală, și anume dacă copilului îi face plăcere să fie în școală, de fapt?

Evident, problema este că telefonul este mai interesant decât orice altceva. Cei mici merg la filme astăzi și stau pe telefon sau se uită la filme acasă cu părinții lor și stau pe telefon. 

De fapt, m-am întâlnit zilele trecute cu un director Disney care a spus: sala de cinema este acum al doilea ecran, televizorul este al doilea ecran. Telefonul este ecranul principal. Tot ceea ce fac ei este conceput pentru a satisface ochii de pe telefonul mobil. 

Putem spune că vrem să folosim telefonul mai puțin sau vrem să lăsăm telefonul deoparte în acest weekend și vrem să ne petrecem timpul altfel. Dar cum poate un copil de 12 ani să ia această decizie? Cum ar putea un copil de 12 ani să știe asta și să spună: „voi lua măsuri în privința asta”? Și nu pentru că nu ar avea discernământ moral. 

E ca și cum i-ai spune unui dependent de heroină să nu mai ia heroină. Doar că tu îi spui unui copil de 12 ani să nu mai facă acest lucru care e incredibil de toxic.

„O lume mai bună este una în care copiii sunt inspirați să stea mai puțin pe telefon”

– De fapt, am văzut în timpul conferinței dvs., în fața profesorilor, că a fost foarte dificil pentru oameni să lase telefonul, deși la început i-ați rugat să îl lase puțin deoparte…
– Nu sunt surprins, niciodată nu sunt. Nu o iau personal. Oamenii nu se pot abține. Și de obicei îi iert pe oameni pentru că vorbesc adesea la conferințe cu mulți oameni de afaceri. Dacă ești profesor, ce faci pe telefon, ce ai putea să faci chiar acum? Și spun asta pentru că nu cred că evaluăm în mod corespunzător efectul pe care aceste dispozitive îl au asupra creierului nostru, modul în care îl conectează. 

Principala problemă nu este, de fapt, interzicerea la limită a acestor dispozitive. Eu vorbesc despre interzicerea acestor dispozitive mai ales pentru a crea controverse și a fi incendiar în prezentările publice. Dar ceea ce cred eu că ar trebui să facem este să creăm alternative mai bune. Cred că o lume mai bună este una în care copiii sunt inspirați să stea mai puțin pe telefon, dar nu pentru că îl facem ilegal. 

Cred că țigările sunt ilegale pentru copii dintr-un motiv întemeiat: dacă începi să fumezi, nu te poți opri. Dar de fapt ar trebui să creăm alternative mai bune. Ar trebui să creăm o lume în care copiii să-și dorească să fie, ceea ce înseamnă să creăm cu adevărat siguranță. Siguranța fizică devine primordială.

– Ai vorbit pe scenă despre idiocracy. Există această percepție că AI ne va depăși. Așa va fi?

– Da, eu nu cred asta. O introduc ca temă pentru că mi se pare amuzant să te gândești la ea și cred că este important ca oamenii să se gândească la ea, dar probabilitatea ca mașinile să ne facă mai proști este foarte mică. 

Și cel mai bun argument al meu în acest sens este ăsta: există jurnaliști, redactori seniori la ziarele dumneavoastră care au trăit cu mult înainte de aceste dispozitive, și dacă le-ați fi spus că vom trăi într-o lume în care poți înregistra conversațiile noastre și apoi să le transcrii, ar fi spus: asta o să vă facă mai proști, pentru că ideea unui interviu este să stai acolo, să iei notițe și să te implici cu intervievatorul.

Desigur, ne putem da cu toții ochii peste cap pentru că știm că nu este adevărat. Este ceva ce face fiecare generație. Și de fapt, duce la această idee, și anume că romanțăm trecutul și prezicem un viitor mai rău. Aceasta este doar o regulă a modului în care funcționează oamenii. Nu mă tem că tehnologiile pe care le vom inventa ne vor face de fapt mai proști, dar este o posibilitate.

Este o posibilitate clară, o șansă non-nulă ca noi să creăm mașini atât de inteligente încât să nu mai progresăm intelectual. Dar eu aș paria împotriva acestui lucru.

Deitizăm și antropomorfizăm toate invențiile noi până când le înțelegem mai bine și apoi le numim unelte și le punem într-un colț. 

Mai multe, pe Școala 9.

INTERVIURILE HotNews.ro