INTERVIU Cum poți prinde un criminal folosind algoritmi și tehnici de inteligiență artificială (IA) / Dr. Vlad Niculescu-Dincă, cercetător la Haga: ”E important să găsim un echilibru între nevoia forțelor de ordine de a fi eficiente și nevoia societății de transparență”

Tehnologiile de inteligență artificială sunt un subiect din ce în ce mai discutat, date fiind beneficiile, dar și îngrijorările pe care le stârnesc. Unul dintre domeniile pe care le intersectează și își pune amprenta este cel al Poliției. Algoritmii de machine learning sunt folosiți în diferite aplicații pe care le utilizează forțele de poliție, sisteme de recunoaștere facială, detecția fraudelor sau predicția spațio-temporală a criminalității. HotNews.ro a discutat pe acest subiect cu dr. Vlad Niculescu Dincă, cercetător la Haga, la Institutul pentru Securitate și Afaceri Globale, din cadrul Universității Leiden, din Olanda.

Vlad Niculescu Dincă și-a făcut doctoratul la Universitatea din Maastricht, cu o cercetare de filosofia tehnologiei și supravegherii, studiind diferite sisteme informatice folosite în mai multe forțe de poliție. Pentru o lucrare derivată din această cercetare a fost distins cu premiul ECA de către Societatea pentru Filosofie și Tehnologie (www.spt.org), organizație internațională care promovează reflecția filosofică față de tehnologie. La începutul acestui an a fost decorat de președintele Iohannis cu ordinul ”Meritul pentru Educație” în grad de Cavaler.

Ionuț Baiaș:. Se vorbește din ce în ce mai mult de inteligență artificială folosită în munca de poliție. La ce este folosită mai exact? Cum o poate folosi un polițist?

Vlad Niculescu Dincă: Sistemele de inteligență artificială au început să treacă de nivelul la care băteau campionii de la jocul de Go. Vorbim, din ce în ce mai mult, de o inteligență artificială reprezentând o infrastructură informațională destul de densă care joacă, iată, un rol din ce în ce mai important în multe domenii. Algoritmii de machine learning sunt folosiți în diferite aplicații pe care le folosesc forțele de poliție, sisteme de recunoaștere facială, detecția fraudelor sau predicția spațio-temporală a criminalității. La Universitatea din Leiden, unde activez ca cercetător și profesor, sunt implicat în mai multe proiecte care studiază felul în care aceste tehnologii de predicție sunt folosite în forțele de ordine.

Rep: Ce sunt, cum arată, și cum funcționează aceste sisteme care prezic criminalitatea, și avem cu toții probabil în față filmul “Minority Report”…

Vlad Niculescu Dincă: Într-adevăr, este un film încă actual și, deși nu seamănă efectiv cu ce se întâmplă astăzi, a reușit să capteze fascinația publicului. Încă vorbim despre “Minority Report”, deși noi ca cercetători ne străduim să demitizăm felul în care sistemele concrete funcționează. În principiu vorbim de soluții software care folosesc o largă cantitate de date, procesate de algoritmi software, pentru a ghida, a informa luarea deciziilor. Vorbim de date statistice, date istorice care prezic unde și când, în viitor, asta este diferența esențială față de sistemele informatice trecute: prezic în viitor o șansă crescută ca o activitate criminală să apară. Dacă îți poți imagina scenariul ideal, acesta este că un polițist, care este informat de un astfel de sistem, va fi exact la locul și timpul în care un criminal ar fi avut intenția să comită o crimă. În modul ăsta, crima va fi prevenită. Aceasta este varianta ideală, bineînțeles. În practică, poți să-ți imaginezi o hartă în care orașul a fost împărțit într-o matrice de zone și, în funcție de sisteme, sunt de o serie de un hectar, un hectar și jumătate. Sunt mai mulți producători globali ai acestor astfel de sisteme. Un astfel de sistem identifică o astfel de zonă și face o predicție legată de un anumit tip de crimă și șansa ca acea crimă să se întâmple într-un interval orar. Acestea sunt sistemele de predicție spațio-temporale. Mai există o serie de alte sisteme care pot viza prezicerea infracțiunilor sau prezicerea infractorilor sau cea a victimelor. Sistemele predictive spațio-temporale, în general, sunt folosite pentru tipuri de crime pentru care există suficient de multe date : spargeri de locuințe, jafuri sau furturi, și mai puțin sistemele care au o incidență rară.

Rep: Care sunt benficiile si riscurile? Care sunt noile puncte in care se pot produce abuzuri? Dat fiind ca multi algoritmi de AI folosesc data-set-uri existente, care e riscul de a absorbi bias-uri din datele existente? Deja stim ca in SUA mai multe sisteme de tipul asta au fost oprite prin ordin judecatoresc pentru ca discriminau impotriva unor categorii de persoane.

Vlad Niculescu Dincă: Așa este. Vorbind de beneficii și riscuri, ar fi poate adecvat să inventariem beneficiile. Dacă avem un sistem care îți poate prezice unde este o probabilitate ridicată pentru o criminalitate, atunci poți eficientiza distribuția resurselor, implicit reducerea costurilor. Forțele de poliție își pot reduce costurile și în modul ăsta o forță de poliție va fi mai eficientă și, în general vorbind, o criminalitate ținută sub control într-un mod mai eficient. Există un argument suficient de puternic pentru ca forțele de ordine să achiziționeze astfel de sisteme pentru a gestiona fenomenul criminal. Desigur, trebuie ținute în balans riscurile care există. Dându-ți dreptate, există suficiente cazuri în care algoritmii de machine learning au absorbit astfel de bias-uri, pentru că setul de date cu care ei au fost antrenați au cuprins astfel de bias-uri. Este important să înțelegem că algoritmii de inteligență artificială pot amplifica anumite priviri părtinitoare sau predispoziții și, în acest mod, exacerba probleme sociale. Aici poate ar mai fi interesant de făcut o distincție între predicție și prescripție, pentru că e foarte important să ne gândim la aceste tehnologii în contextul mai larg în care ele funcționează. Adică una este predicția pe care o face algoritmul și alta este prescripția dacă ne gândim la întregul sistem socio-tehnic, adică ce face efectiv organizația de poliție cu predicția. Este posibil ca, în anumite condiții, polițiștii să ignore predicțiile sistemelor, sau în altă situație să le implementeze extrem de zelos. Deci, la această intersecție între tehnologie și organizațiile de poliție sau societate în sens mai larg, aici este nevoie de mult mai multă cercetare și aici pot apărea o serie de alte probleme.

”Am stat o vreme suficient de îndelungată în aceste organizații, în centrele de comandă și control, în mașini de poliție în patrulare de zi și de noapte, astfel încât să înțeleg și să discut fenomenele, fără a oferi în publicațiile mele informații operative”

Rep: Am văzut proteste masive în SUA împotriva poliției. Nici în România poliția nu e o instituție foarte transparentă, dar poate nici n-ar trebui să fie atât de transparentă pentru rezolvarea cazurilor. Ce putem face ca societate ca să blocăm aceste posibile viitoare abuzuri legate de intersecția acestor tehnologii cu poliția?

Vlad Niculescu Dincă: Așa este. Poliția este o instituție de care avem nevoie și avem nevoie să lupte cu fenomenul criminal într-un mod cât mai eficient posibil. Problema care apare este legată de posibilitatea unui salt tehnologic important, odată cu această explozie a tehnologiilor de inteligență artificială și, cu cât aceste sisteme sunt mai puternice, cu atât este nevoie de mai multă transparență.

Responsabilitatea pentru folosirea acestor tehnologii se mută un pic mai mult în curtea forțelor de ordine, și atunci, ce întreprindem la nivelul Universității, este a promova din ce în ce mai mult acest sistem de guvernare, numit helixcvadruplu. Vorbim despre cooperări între guvern, luat în sens generic, industrie, dar și mediu academic și societatea civilă.

E important, și prin această abordare încercăm să găsim acest balans între nevoia societății de transparență și nevoia forțelor de ordine de a fi eficiente în lupta contra criminalității. Cu alte cuvinte, există un interes legitim de a nu divulga metodele și tehnologiile pe care forțele de poliție le folosesc în lupta contra criminalității, dar în același timp există acest interes legitim al societatii de a înțelege cum funcționează aceste tehnologii și cum sunt ele folosite. Soluțiile pe care mediul academic le oferă sunt aceste investigații academice empirice care oferă acest echilibru între transparență și eficiență.

”Am privit cum aceste tehnologii dau formă deciziilor de zi cu zi ale polițiștilor, cum le mediază percepția, cum le influențează felul în care se uită la cetățeni, cum le influențează acțiunile”

Ca exemplu pot să dau studiul empiric pe care l-am făcut, angajând metode etnografice, într-o serie de forțe de poliție din Olanda, din România și Marea Britanie, metode etnografice însemnând că am stat o vreme suficient de îndelungată în aceste organizații, în centrele de comandă și control, în mașini de poliție în patrulare de zi și de noapte, astfel încât să înțeleg și să discut fenomenele, fără a oferi în publicațiile mele informații operative.

În acest fel, societatea să poată înțelege ce înseamnă tehnologiile în forță de poliție, un pic o demitizare a tehnologiilor de supraveghere și am fost surprins să fiu primit cu deschidere. În particular am studiat tehnologiile de recunoaștere a numerelor de mașină, tehnologii geo-spațiale. Am făcut asta folosind o perspectivă a filosofiei tehnologiei. Adică, ce am făcut concret, este să mă uit cum aceste tehnologii dau formă deciziilor de zi cu zi ale polițiștilor, cum le mediază percepția, cum le influențează felul în care se uită la cetățeni, cum le influențează acțiunile. Și în plus de asta am avut și ocazia și intenția să stau împreună cu programatori din lumea poliției și să înțeleg cum anume aceste programe sunt construite. Am făcut, dacă vrei, un fel de geologie a stivelor de software din spatele algoritmilor polițiștilor.

În acest demers am folosit o combinație între backgroundul meu de software engeniering și cel de filosofia tehnologiei. Aceste studii multidisciplinare m-au ajutat să analizez cum anume tehnologiile joacă un rol în procesul de decizie, și am putut evidentia cum anume prejudecăți și puncte de vedere părtinitoare sunt încapsulate și se depun în infrastructura informatică.

Rep: Vorbeai de tehnologia de recunoaștere a numerelor de mașină. Ce presupune diferit față de ceea ce știm azi, față de o simplă cameră montată pe mașină de poliție care filmează numărul respectiv, iar polișistul o caută în baza de date?

Vlad Niculescu Dincă: Diferența pe care am studiat-o se referă la un mod de lucru cu această tehnologie. Dar pentru o scurtă reamintire poate e util să menționez că în această tehnologie e vorba de o cameră care are niște algoritmi în spate, care sunt capabili să extragă din imagine zona plăcuței de înmatriculare, și mai mult de atâta, sunt capabili să recunoască literele și caracterele și să le transforme ascii, sunt caractere care pot fi căutate apoi în baza de date. Ce se întâmplă în momentul ăsta în domeniul cercetării în plus față de această folosire și anume verificarea unei plăcuțe de înmatriculare să spunem a unui suspect sau a unui vehicul căutat de poliție, într-o bază de date care a fost inclusă în prealabil, e vorba de algoritmi de machine learning care încearcă să descopere comportamentul criminal fără ca numerele de înmatriculare respective să fie cunoscute poliției și incluse într-o baza de date. Adică să detecteze comportamente suspecte.

Rep: Ai făcut o cercetare care a inclus și România, vorbim de o tehnologie artificială și știm că poliția română se plânge de lipsa de dotare, adică sunt trimiși la intervenții fără echipamentul de bază. Cât de pregătiți ne crezi ca să implementăm astfel de tehnologii în viața noastră de zi cu zi?

Vlad Niculescu Dincă: Nu sunt la curent în momentul ăsta cu ultimele proiecte ale poliției române, dar în zona de recunoastre a plăcuțelor de înmatriculare știu că există aceste tehnologii, știu că sunt folosite, deci nu văd o problemă la nivel conceptual pentru ca astfel de tehnologii să nu poată fi folosite și în poliția română. În general am întâlnit o organizație care experimentează cu noi tehnologii și în același timp își dorește să fie deschisă în a le discuta. Dar nu sunt la curent cu acest mod de folosire al algoritmilor de machine learning împreună cu tehnologia de recunoaștere a plăcuțelor de înmatriculare.

Vlad Niculescu-Dinca – Society for Philosophy and Technology ECA Award

Rep: Puterea corupe și chiar dacă trăim într-o Uniune Europeană democrată, sunt și țări care alunecă foarte ușor de la linia asta, aș aminti Ungaria și poate și Polonia. Cea mai mare frică a cetățeanului este de scenariul “Big Brother”. Ne temem prea mult de scenariul asta, e el real?

Vlad Niculescu Dincă: Ai amintit de Ungaria și Polonia. Mi-e greu să mă gândesc la “Big Brother”, vorbind de aceste țări, mai mult ca la niște frățiori mai năbădăioși, ca să fiu sincer, dar lăsând un pic glumă la o parte, există posibilitatea unor scenarii de agregare a puterii de decizie, pe măsură ce aceste tehnologii înlesnesc acest fenomen. Totuși, asta nu înseamnă neapărat că “Big Brother” rămâne metafora adecvată prin care să analizăm supravegherea contemporană. Cred că putem beneficia, dacă încercăm să ne diversificăm un pic modelele și metaforele de înțelegere a supravegherii și asta pentru că nu toate aspectele supravegherii sunt cuprinse de această metaforă.

Poate ar fi timpul să nu ne mai speriem de Fratele ce Mare pentru că s-ar putea să avem niște probleme actuale pe care le analizăm cu metaforele secolului XX. În sensul ăsta, teoria supravegherii a evoluat, a pus în evidență o multitudine de alte fenomene, o multiplicare a supravegherii.

Metafora “Big Brother” este atât de puternică încât aceste încercări conceptuale au rămas legate de acest mod de a înțelege supravegherea și am văzut vorbind despre frați mai mici sau Little Sisters, a fost o metaforă prin care s-a teoretizat fenomenul supravegherii.

Dar ce aș vrea să spun este că arhitectura supravegherii contemporane nu ni se mai prezintă mereu ca un turn de control care ne observă pe toți. Vedem o multitudine de camere de supravehere operate de diferiți actori publici sau privați, o multitudine de actori globali și regionali, vedem o întrepătrundere a fluxurilor de supraveghere și lucrul ăsta ne invită să ne gândim mai mult la un soi de rețele de supraveghere, o metaforă adusă din filosofia lui Gilles Deleuze și care ne-a ajutat să înțelegem mai adecvat fenomenul supravegherii contemporane. Asta fără să răpim puterea de înțelegere a fenomenolor care agregă fluxurile de supraveghere, deci trebuie să fim atenți și la alte fenomene pentru a putea fi pregătiți în a le înțelege și a le preveni efectele negative.

Libertate și cedarea deciziei către IA. ”Se vorbește de tehnologiile de inteligență artificială mai degrabă ca despre niște specii noi pe care sarcina noastră este să învățăm să le disciplinăm, să intrăm într-o relație de simbioză și nu într-una distructivă”

Rep: Cât de dispuși suntem să ne cedăm libertatea pentru o supraveghere care să fie în folosul nostrum sau să cedăm libertaea de decizie în favoarea tehnologiilor de inteligență artificial?

Vlad Niculescu Dincă: Aici mi se pare întrebarea interesantă și foarte dificilă, pentru că în analiza mea este vorba de o foarte puternică tendință a oamenilor de a gândi tehnologiile cum am făcut-o de-a lungul mileniilor și mai mult. De a le gândi ca unelte neutre, precum am făcut-o în decursul istoriei umane. Ca ciocane, bâte, scule. Și acest mod de a înțelege tehnologia ne este foarte încastrat în cap, și avem o dificultate în a înțelege aceste tehnologii din ce în ce mai inteligente, mai active, și care depășesc acest nivel de unealtă în mâinile noastre. Un robot autonom care merge singur pe stradă și ia niște decizii, ne este greu încă să-l dezasociem de acest mod instrumentalist de a gândi tehnologia. Și esența gândirii instrumentaliste este aceea în care noi suntem 100% cei care decidem și avem libertatea să gândim, să luăm în mâinile noastre acea tehnologie.

Ceea ce rezultă din această tehnologie este 100% din mâinile omului. Dacă cineva folosește un ciocan pentru a bate un cui sau a răni pe cineva, 100% în gândirea instrumentalistă este vina persoanei, în nici un caz ciocanul nu va fi inclus în această ecuație.

Ce se întâmplă, văzând dezvoltarea tehnologiei din ce în ce mai mult către agenți autonomi, este că această ecuație începe să se schimbe. Tehnologiile încep să se schimbe, joacă un rol activ, astfel încât ne este greu să le concepem adecvat ca simple instrumente neutre în mâinile oamenilor. Și atunci suntem într-un proces în care încercăm să gândim metafore noi. Se vorbește de tehnologiile de inteligență artificială mai degrabă ca niște specii noi, iar sarcina noastră este să învățăm să le disciplinăm, să intrăm într-o relație de simbioză și nu într-una distructivă.

Rep: Poți să ne spui în mod concret ce modele și soluții oferă filosofia tehnologiei?

Vlad Niculescu Dincă: Am făcut această privire de ansamblu, există demersuri informate de folosofia tehnologiei la nivel global, unul dintre demersurile care au primit mai multă atenție au fost cele plecate de la UNESCO, în care reprezentantul Olandei, (este vorba de un grup de experți care participă la stabilirea unui cadru global de guvernare a inteligenței artificiale), este un profesor de filosofie a tehnologiei cunoscut, deci vedem un mai mare interes în filosofia tehnologiei în ultima perioadă.

Există demersuri informate de etica tehnologiei pe care le vedem puse în practică și în China, și SUA, și în UE. Încă există o discuție largă în felul în care aceste cadre de etică se și traduc în cadrele în care să aibă consecințe. Încă nu există o convergență, dar există o cercetare care încearcă să vadă felul în care etica tehnologiei poate ajuta în mod concret la dezvoltarea inteligenței artificiale.

Societatea a fost invitată în UE spre o consultare publică care a avut loc în acest an pe baza unei cărți albe publicate de Comisia Europeană pe tema reglementării inteligenței artificiale. Vorbind de peste 1.200 de contribuții care au luat parte la această consultare publică, și din partea UE, dar și din partea unor companii, organizații, asociații de afaceri și non-guvernamentale care au participat. Peste 90% din participanți au răspuns la întrebările legate de reglementările inteligenței artificiale, fiind preocupați de posibilatea ca inteligența artificială să încalce drepturile fundamentale, și să poată duce la rezultate discriminatorii. Deci există un interes destul de larg în societatea europeană luată în ansamblu pentru a încerca să deschidem mai larg această dezbatere despre ce înseamnă inteligență artificială și cum am putea ca societatea să se angajeze într-o dezvoltare responsabilă a sa, care să ne aducă beneficiile scontate și pe care le vedem, și în același timp să evităm scenariile distopice și folosirile negative.

”Să nu ne uităm doar la algoritmul care prezice crima, ci să ne uităm la cum anume polițistul X din organizația din orășelul Y folosește acea tehnologie și ce se întâmplă la acea intersecție între tehnologie și societate”

Există un set de 5 puncte pe care le-aș putrea scoate în evidență:

1. Să încercăm să ne concentrăm discuția pe subiecte relevante și actuale etic și politic în ceea ce privește dezvoltarea inteligenței artificiale pentru că există foarte mult tendința acelor scenarii care sunt încă de domeniul fantasticului, în general distopice. Ne dăm seama că atenția pe aceste subiecte este o resursă rară. Un punct ar fi aici să încercăm să discutăm tehnologiile de inteligență artificială în relațiile cu dezvoltările actuale, pentru că s-ar putea să descoperim că sunt mult mai aproape de noi și sunt cel puțin la fel de interesante ca și scenariile din zona fiction. Deci să ne apropiem mai mult de știința inteligenței artificiale decât de partea de ficțiune.

2. Al doilea punct este cel pe care l-am articulat mai devreme, din lecțiile pe care filosofia tehnologiei încearcă să ni le ofere. Adică să încercăm să discutăm nu atât tehnologiile de inteligență artificială în sine, ci să ne uităm la întregul ansamblu socio-tehnic, adică cum funcționează acele tehnologii în fiecare societate. Să nu ne uităm doar la algoritmul care prezice crima, ci să ne uităm la cum anume polițistul X din organizația din orășelul Y folosește acea tehnologie și ce se întâmplă la acea intersecție între tehnologie și societate.

3. Un al treilea punct, pentru a încerca un sumar, ar fi să ne angajăm într-o dezbatere mai amplă, pentru că avem nevoie de noi cadre de reglementare în ceea ce privește inteligența artificială. Nu ne putem baza doar pe reglementările actuale și va fi nevoie de dezvoltarea unor noi cadre legislative și a unor noi forme de guvernare pentru a gestiona aceste sisteme, iar lucrul ăsta trebuie să se întâmple pornind din utilizări concrete și încercând să nu frâneze dezvoltarea tehnologică și în același timp să nu piardă din vedere acel set de valori care fac o societate democratică.

4. Punctul patru pe care acest gen de cercetări încearcă să-l sugereze este să angajăm din ce în ce mai mult acest de helixcvadruplu în care nu numai guvernul și industria sunt dezvoltatorii acestor tehnologii, dar din ce în ce mai mult societatea civilă și mediul academic. Am dat mai devreme exemplele în care cercetători lucrează împreună cu programatorii și cu cei din forțele de ordine pentru a detecta posibile bias-uri, posibile prejudecăți încapsulate în tehnologie.

5. Al cincelea punct este o soluție venită din partea guvernării tehnologiei. Avem au nevoie de o supervizare a supravegherii, avem nevoie de mecanisme credibile, care să dea încredere că aceste tehnologii nu sunt abuzate. Cam astea ar fi cele cinci puncte pe care am încercat să le prind într-un sumar.

Despre școala românească din Eindhoven: Este un proiect al comunității. România este în sufletul Diasporei. Sunt legături care nu se pot rupe

Rep: Avem și o școală românească la Eindhovenunde ești foarte implicat și ai un rol important acolo. În primul rând te-aș întreba ce înseamnă o astfel de școală românească?

Vlad Niculescu Dincă: Ai dreptate. E un proiect de suflet. Școala românească din Eindhoven am inițiat-o acum mai bine de zece ani informal și de doi ani de zile este și o fundație oficială al cărei președinte sunt, dar important este de spus că este un proiect al comunității. Adică am pornit ca părinți și profesori implicați și doritori de a le oferi copiilor de aici șansa să păstreze legătura cu România, pentru că, dacă vrei, România este în sufletul Diasporei. Sunt legături care nu se pot rupe.

Cu tristețe trebuie să spun că sunt mulți care decid să rupă aceste legături aproape complet, dar sunt și cei care-și doresc să rămână atașați de România. Și mă aflu printre ei și în acest sens am pornit această școală de weekend, adică e o structură complet de la firul ierbii fără niciun fel de organizare din partea statului român, să zic așa, și am dezvoltat încet-încet această comunitate de profesori, ne-am adunat împreună, și această structură s-a dezvoltat și ulterior am primit și sprijin din partea statului român prin Ministerul de atunci, retransformat acum în departamentul Românilor de Pretutindeni.

În general vorbind sunt familii românești care participă la școala românească de weekend, familii mixte în care, surprinzător, părinții, părintele olandez este de multe ori un susținător al ideii ca acel copilaș să nu își piardă legătura cu România. Desigur sunt mulți copii veniți acum în Olanda ai căror părinți încearcă să-i ajute să se integreze și unul dintre rolurile școlii este de a-i ajuta pe copii să-și dea seama de ce sunt altfel decât copiii pe care îi întâlnesc la școala olandeză din timpul săptămânii și să lege prietenii, și să se înțeleagă altfel pe ei înșiși mai bine.

Rep: Dar motivația copiilor? O înțeleg pe cea a părinților, dar copilul ce zice? „Mai fac cursuri și în weekend? Pentru ce? Să învăț o limbă pe care unde o folosesc?”

Vlad Niculescu Dincă: Este bună observația ta. Aici aș spune că avem școala împărțită pe trei grupe de vârstă, pentru cei mici între patru și șase ani într-adevăr decizia o iau părinții care își doresc, într-adevăr cum spuneai, să se poată înțelege cu ei, să poată să aibă discuții cu bunicii, dar interesant sunt grupul copiilor mai mari care, îți spuneam, încearcă să se înțeleagă pe ei și nu, cum să zic, școala îi ajută să vadă de unde vine filiera românească, de ce părinții vorbesc în acest fel, de ce bunicii spun ceea ce spun, și îi vedem pe acești copii din grupa mai mare care caută cursurile și încercăm să îi ajutăm cu proiecte cât mai interesante.

Tocmai am încheiat o colaborare în care școala românească a participat la festivalul de film de scurtmetraj organizat din Focșani, în care am participat la citirea unei cărți împreună cu toți copiii în limba română și asta e esența proiectului. Ele au trebuit ulterior să facă un book trailer, să facă un trailer de câteva minute care să prindă esența acelei cărți și să-i facă și pe alți copii și pe alți cititori interesați de carte. Dar ca să-ți răspund la întrebare, ăsta este genul de proiect, pe care trebuie să ne străduim din ce în ce mai mult să îl facem, pentru că școlile de weekend nu sunt obligatorii. Adică, dacă nu este interesant, dacă nu este atractiv, copiii nu sunt obligați să vină și părinții ascultă din ce în ce mai mult de ceea ce spun copiii. Dar asta pentru noi ca profesori este mereu un stimul să facem cursul interesant, să-i ținem pe copii angajați și antrenați în școala românească, pentru că altfel, într-adevăr, nu reușim să îi ținem. Deci astfel pe mine, de exemplu, m-a ajutat foarte mult să, procesul ăsta din școala românească m-a ajutat foarte mult în tehnicile și cursurile pe care le țin la Universitate. Noi am fost forțați să, să fac cursuri cât mai interesante și de multe ori ce a funcționat la copii a funcționat și la studenți. Cu tot respectul!

Rep: Bănuiesc că sunteți afectați destul de puternic de pandemie. Cum faceți cu, cursurile în perioada asta de pandemie? Ați trecut la varianta online, ați rămas fizic?

Vlad Niculescu Dincă: Ionuț, sunt niște momente foarte interesante aici, pentru că, într-adevăr, în momentul în care a lovit pandemia ne-am mutat complet online și foarte rapid. Aici nu a existat o problemă de achiziție de tablete, deci orice fel de familii aici au putut avea dispozitivele tehnice, infrastructura tehnologică necesară, am folosit platformele disponibilie gratuit și am făcut cursurile total online în perioada martie-aprilie și până în septembrie. În septembrie ni s-a oferit posibilitatea, adică reglementările Guvernului Olandez s-au mai relaxat și am putut să redeschidem școala în sediul fizic, în sala de clasă și încă funcționăm acolo. Ce e interesant de povestit este că mai mulți copii și mai mulți părinți au preferat să rămână în forma de educație online. Acum suntem într-un soi de perioadă hibridă în care avem și cursuri online și cursuri în sala de clasă.

Rep: Și cum procedați tehnic? Pentru că la noi e o reală problemă asta în sistemul de învățământ.

Vlad Niculescu Dincă: Da. În zile diferite, adică am păstrat grupa mică, pentru că pentru cei micuți nu a funcționat. S-a încercat varianta online, dar nu a funcționat, ei continuă să vină și grupa mijlocie continuă să vină în sala de clasă și proiectul copiilor de la grupa mare s-a făcut în acest sistem hibrid. Deci sunt cursuri care continuă doar online sau doar offline.

Împreună cu echipa Scolii Românești la la ambasada de la Haga – ceremonia de decoratie cu Meritul pentru Educatie (1)

Rep: Aveți niște norme sanitare mai drastice sau lucrurile sunt mai relaxate un pic în Olanda față de România?

Vlad Niculescu Dincă: Noi urmăm și facem lucrul ăsta în mai multe domenii de funcționare a școlilor, reglementările școlilor olandeze. Adică, atunci când există, de exemplu, vacanță olandeză ia și școala românească vacanță, dacă se închide școala se închide și școala noastră, dar în general vorbind Olanda a fost mai relaxată în ceea ce privește măsurile care încearcă să stăvilească pandemia decât în alte țări. Am prieteni care au decis să vină în Olanda din Franța pentru a sta cel puțin o perioadă în afara carantinei mai dure care s-a impus acolo.

Rep: Ce urmează pentru cercetătorul Vlad Niculescu? Ce proiecte de viitor? Ce urmează pentru școala românească din Eindhoven în condițiile actuale de pandemie?

Vlad Niculescu Dincă: Pentru mine ca cercetător, în primul rând trebuie să mă învrednicesc să traduc în românește lucrarea mea despre Filozofia Tehnologiei și a Supravegherii care a stat la baza premiului Societății pentru Filozofia Tehnologiei. Încerc să fac lucrul ăsta în paralel cu proiectele universitare în care sunt implicat, sunt partea mai multor consorții de cercetare pe această intersecție între Inteligența Artificială și lumea poliției. Sigur continuă și eforturile din zona educației în care pentru toată lumea a fost un șoc și încercăm să adaptăm cursurile pe care le țineam în mod obișnuit în sala de amfiteatru și să migrăm către educația online. Deci în perioada următoare sunt ocupat cu traducerea jocurilor serioase pe care le făceam cu studenții în sala de clasă în mediul online.

Iar pentru școala românească de weekend, unul dintre proiectele actuale în care ne implicăm este alcătuirea unei biblioteci pentru copii, bibliotecă de carte pentru copii în cadrul Bibliotecii publice din Eindhoven. Adică este pentru prima dată când încercăm. Nu este prima bibliotecă românească din Olanda, dar încercăm să facem o colecție amplă de bibliotecă de carte pentru copii care să ofere o largă serie de cărți mai ales pentru copiii mici. Și ăsta este un proiect în care suntem angajați în această perioadă.