INTERVIU „Dacă ne uităm la cum arată Forțele Navale Române, ne luăm cu mâinile de cap, te doare capul când vezi”

„Urmăresc ce se întâmplă în Armata Română din 1995. Într-un fel arăta armata în 1995, într-un fel arăta în 2002, când am fost în Afganistan și altfel arată acum. Și nu doar la capitolul dotări. Clar s-au schimbat multe în bine, dar mai sunt multe care mai trebuie schimbate, dacă ne uităm la cum arată Forțele Navale Române…”, spune Adelin Petrișor, jurnalistul care de curând a fost în Congo și a relatat despre una dintre forțele românești necunoscute: cei 1.000 de mercenari români. Ar fi aceștia o trupă de impact în cazul în care România i-ar angaja într-un eventual conflict?

Adelin Petrișor a fost în Goma, un oraș din Republica Democrată Congo, în care locuiesc aproximativ două milioane de locuitori, mulți dintre ei în tabere de refugiați. Potrivit lui Horațiu Potra, mercenarul român cel care i-a dus pe români acolo, intrevievat de echipa TVR, misiunea lor este aceea de a antrena trupele guvernamentale care luptă cu rebelii. 

-Adelin Petrișor, 1.000 de mercenari români e o cifră care a surprins în țară. Sunt acești români care luptă în Congo comparabili ca putere și disciplină cu cei dintr-o armată obișnuită?

-Ei sunt plecați acolo pe bază de contract, cu o firmă a omului de afaceri Potra. Toți sunt militari profesioniști, fie din Legiunea Străină, fie militari din Ministerul Apărării Naționale, fie jandarmi sau polițiști din structurile Ministerului de Afaceri Interne sau de la Serviciul de Protecție și Pază ori Serviciul Român de Informații. Sunt oameni care au ieșit din sistem, dar toți au fost militari.

-În situația ipotetică în care România ar avea nevoie de acești 1.000 de oameni, ar putea ei să fie recrutați de Armata României?

-Clar sunt oameni care se pricep la război, sunt profesioniști. Mulți dintre ei sunt rezerviști în armată, care sigur pot să fie chemați, dacă este cazul.  

Românii, mercenari „după definiție” 

-În ciuda denumirii pe care ei o contestă, sunt românii care luptă în Congo mercenari?

-Absolut. Dacă ne uităm la definiția cuvântului „mercenar” din Dicționarul Explicativ, ei sunt militari care luptă pentru o altă armată. Ei zic că nu luptă în linia întâi, dar ajută armata respectivă în luptă. Pregătesc oamenii care luptă cu rebelii. Automat ajuți armata respectivă și lucrezi pentru ei. Ei spun că acest cuvânt a căpătat o conotație peiorativă și preferă să nu li se spună așa, dar după definiția din DEX, sunt mercenari. 

Mi-au spus că potrivit Convenției de la Geneva nu sunt mercenari, pentru că nu sunt în prima linie, dar pentru omul care se uită la televizor, care citește ziarul, sunt mercenari. Luptă pe bani, pentru altă armată. E clar, nu există dubii, fie că le place sau nu.

-Cum sunt ei, văzuți de aproape? Cu ce se ocupă în taberele congoleze?

-Ei își fac misiunile. Au niște tabere în care pregătesc militarii congolezi, îi învață să tragă cu kalashnikovul, cu pușca cu lunetă, cu lansatoare de grenade și mai au niște poziții de apărare, la marginea orașului Goma. Aici fac misiuni permanente de supraveghere, stau câte 12 ore, iar apoi se schimbă. Nu fac altceva decât ce scrie în contract. 

De localnici sunt priviți bine, pentru că ei sunt de partea armatei guvernamentale și atunci nu au problemele pe care armatele le aveau, de exemplu, în Afganistan sau în Irak, unde populația locală era ostilă. Oamenii sunt de partea Guvernului. Românii sprijină Guvernul, pentru că le antrenează militarii, deci sunt văzuți bine de populație. 

„Toate categoriile de forțe armate au crescut în ultimii 30 de ani, dar mai e mult până departe”

-Când ați început să relatați despre Armata Română și ce s-a schimbat de atunci în pregătirea armatei?

-Relatez despre ce se întâmplă în armată de prin 1995, de când lucrez în televiziune. S-au schimbat multe, cum s-au schimbat și în presă. Clar mai sunt multe de schimbat, însă într-un fel arăta armata în 1995, într-un fel arăta în 2002, când am fost în Afganistan și altfel arată acum. Și nu doar la capitolul dotări. Clar s-au schimbat multe în bine, mai sunt multe care mai trebuie schimbate, dar s-au schimbat multe la nivel de mentalitate și cu modul în care sunt pregătiți militarii români. Acționează altfel acum.

Antrenamentele și pregătirea se fac după regulile NATO. Sigur, s-au schimbat multe, dar mai sunt multe de schimbat. Dacă ne uităm la cum arată Forțele Navale Române, ne luăm cu mâinile de cap, te doare capul când vezi. Sunt slab dotați, au nave foarte vechi, e clar loc de mai bine. 

Absolut toate categoriile de forțe armate au crescut în ultimii 30 de ani, dar mai e mult până departe. Mai sunt multe de schimbat în armată, ca și în presă. 

„Presa din România, în mare majoritate, încearcă să fie echilibrată, spre deosebire de Rusia”

-Presa din România relatează de la începutul războiului din Ucraina despre conflict. Vi se pare că presa, inclusiv HotNews.ro, este obiectivă în relatarea războiului sau tinde să ofere informații care să-i defavorizeze pe ruși?

-Cred că ești nebun dacă spui că ești 100% echilibrat. Eu cred că presa din România, în mare majoritate, încearcă să fie echilibrată, spre deosebire de Rusia. Acolo, entitățile care gândesc altfel decât Kremlinul sunt interzise. Aici, sunt luări de poziții pro-Kremlin. 

În România, poți să auzi și așa ceva, deci e clar că e vorba de democrație. Nu există un echilibru 100%, iar cine spune asta fie exagerează, fie minte, fie e nebun. Eu cred că presa din România încearcă să fie echilibrată. Uneori reușim, uneori nu reușim.

Diferența dintre România și propaganda rusă este uriașă. Televiziunea de stat din Rusia te îngrozește: „Occidentul e rău”, „luptăm cu NATO”, „NATO ne vrea răul”. Nu găsești nimic care să echilibreze. 

Dacă te uiți la ce se întâmplă aici, o să găsești în buletinul de știri al Televiziunii Române și declarații ale lui Putin sau ale lui Lavrov. Totuși, nu are cum să fie 100% obiectiv, pentru că ai la frontieră o țară ca Rusia, foarte agresivă, care a intrat peste Ucraina și ar putea intra și peste România la un moment dat. Deci clar există un oarecare dezechilibru. În Rusia, dacă ai altă părere decât a lui Putin, sfârșești în închisoare sau „dispari”. În democrații, măcar încercăm să fim echilibrați. 

„Să vedem și lucrurile bune care se întâmplă la Kiev și pe cele mai puțin bune”

-Ca jurnalist cu aproape 30 de ani de experiență de relatat de pe front, ce credeți că ar fi important de urmărit în ce se petrece acum pe frontul din Ucraina?

-Niciun război nu seamănă cu altul. Războaiele din Africa sigur nu seamănă cu cele din Orientul Mijlociu, Afganistanul nu seamănă cu Irakul, Siria nu seamănă cu Libia. Dacă ai fost într-un război, poate ai înțeles ceva din acela, dar nu înseamnă că ai înțeles toate războaiele. Noi trebuie să urmărim tot ce se întâmplă în Ucraina, pentru că se întâmplă la frontiera noastră și este pentru prima dată în aproape 80 de ani când avem un război mare în Europa. 

Cred că oamenii s-au săturat de știrile venite din Ucraina, dar cred că presa nu trebuie să se oprească. Ea trebuie să povestească în continuare ce se întâmplă, privind obiectiv. Ar trebui să vorbim și despre lucrurile bune pe care le face Kievul și despre cele mai puțin bune. Așa cum am vorbit multă vreme despre faptul că românii din Ucraina nu au avut absolut deloc drepturi, iar lucrurile s-au mai schimbat. Acum au dreptul să învețe în limba română. 

Trebuie să privim cu atenție, pentru că e aproape de noi și nu e de glumit cu lucrurile astea, dar trebuie să vedem și lucrurile bune care se întâmplă la Kiev și pe cele mai puțin bune. Nu cred că într-un război există unul care are bile albe și unul care are bile negre. 

În război, se întâmplă lucruri urâte, chiar și când vorbim de armate regulate care respectă regulile Convenției de la Geneva. Există abuzuri și noi trebuie să vorbim despre ele, indiferent de unde se întâmplă.