INTERVIU „Este greu de închipuit cum e să fii luptător național și, trei decenii mai târziu, definit drept dușman al poporului” – despre un mare politician român PNȚ, aproape necunoscut astăzi

Profesorul Ioan Stanomir vorbește despre Ilie Lazăr ca despre unul din ultimii mari oameni politici ai secolului XX, încă relevant și astăzi. „Ceea ce ne îndeamnă acești oameni este să nu fim abjecți, să nu ne trădăm țara, să nu-i înșelăm pe compatrioții noștri”, spune, într-un interviu pentru publicul HotNews, Ioan Stanomir. Politician țărănist și jurist, Ilie Lazăr a fost cel mai tânăr dintre delegații Transilvaniei în 1918 la unirea cu România, iar în această lună se împlinesc 130 de ani de la nașterea lui. 

– HotNews: Domnule profesor, cum l-ați prezenta pe scurt pe Ilie Lazăr?
– Ioan Stanomir: Ilie Lazar a fost un om politic care a aparținut Partidului Național Țărănesc, dar a fost implicat în toate evenimentele marcante care au definit secolul XX, între 1918 și 1947. Numele lui este legat de unirea Transilvaniei, de unirea Bucovinei, este legat de perioada interbelică și de lupta împotriva regimurilor carliste și antonesciene, dar și de lupta împotriva comunismului.

Este unul dintre cei care au petrecut o perioadă teribil de îndelungată în închisorile comuniste și care a definit un standard al curajului, al eroismului și al rezistenței. 

„Asta i-a unit și i-a făcut indestructibili”

– Era Ilie Lazăr diferit față de alți politicieni ai vremii lui sau se încadra în tiparul acelei perioade?
– Întrebarea cred că ar trebui pusă nu doar în legătură cu Ilie Lazăr, ci și în legătură cu Iuliu Maniu. Ilie Lazăr a avut o relație privilegiată și specială cu Iuliu Maniu, pentru că ambii aveau în comun un tip de raportare la politică și la etică rar întâlnit în epoca. Ambii credeau în patriotism, ambii credeau în democrație, ambii credeau în capacitatea cetățenilor de a se putea exprima în libertate fără a fi îngrădiți de statul totalitar. Asta i-a unit și asta i-a făcut indestructibili, chiar dacă viețile lor au fost curmate în mod tragic, după 1947, asta însemnând arestare, detenție, și în cazul Iuliu Maniu moartea în închisoarea de la Sighet.

– Într-un text de pe Contributors ați spus că el a rămas loial până la capăt lui Maniu. Ce însemna loialitatea politică atunci și cum se compară cu prezentul?
– Eu nu prea fac comparații cu prezentul pentru că prezentul este definit de cu totul alți parametri și de cu totul alte moduri de interacțiune politică, dar loialitatea față de Iuliu Maniu nu a fost prețuită de toți. Dacă-l privim, de exemplu, pe Ilie Lazar în comparație cu Armand Călinescu sau cu Mihai Ralea, putem observa că Ilie Lazăr a rămas fidel nu doar lui Iuliu Maniu, ci și democrației. Mihai Ralea și Armand Călinescu au ales să sprijine regimurile totalitare. Armand Călinescu pe cel carlist, Mihai Ralea pe cel carlist și mai apoi pe cel comunist. Este o alegere fatidică care trebuie reținută ca atare. 

„Devotament față de cei pe care îi reprezinți”

– Ați spus că „viețile lui Ilie Lazăr înfățișează sensibilitatea asumării demnității naționale”. Cum arată o asumare contemporană a acestei demnități naționale?
– O asumare contemporană nu este diferită de cea de atunci. Este vorba de cinste, de onestitate, de evitarea demagogiei, de devotament față de cei pe care îi reprezinți, de evitarea unui comportament care te dezonorează. Ceea ce ei au definit atunci, Iuliu Maniu, Ilie Lazar, Ion Mihalache și mai aproape de noi Corneliu Coposu, nu este atât de greu de realizat. Contează doar să ai un tip de simț moral care să te ajute să distingi abjecția de onoare.

Nina Moica e „din croiala etică” a acelor politicieni

– Ar putea exista voci care să compare politicienii din perioada lui Ilie Lazar cu cei de acum. Acei oameni vor întreba unde s-a comis „schimbarea” politicienilor. Cum ați răspunde?
– În primul rând, cred că trebuie să punem lucrurile la locul lor firesc. Nu toți politicienii interbelici erau ca Ilie Lazar sau Iuliu Maniu. Nu toți politicieni interbelici aveau patriotismul lui Dinu Brătianu, curajul moral al lui Ion Mihalache. Lucrurile acestea cred că trebuie bine înțelese. Perioada interbelică a fost o perioadă dominată, din păcate, de un tip de democrație imperfectă, care ulterior a făcut loc regimurilor autoritare și totalitare. 

Ilie Lazar a încercat și a reușit să fie până la capăt fidel unui om în care a recunoscut întruchiparea acestor principii. Este vorba de Iuliu Maniu. Dar el a fost fidel, înainte de toate, țării pe care a iubit-o și la a cărei naștere a contribuit. Este greu să ne imaginăm astăzi ce înseamnă să fii participant la Unirea din 1918 și două decenii mai târziu să asiști la prăbușirea României Mari. Este o sfâșiere a inimii pe care noi nu ne-o putem închipui.

Este greu de închipuit ce înseamnă să fii luptător național și mai apoi, trei decenii mai târziu, să fii definit drept dușman al poporului și închis, denunțat, hulit și strivit. Ilie Lazăr a trecut prin toate acestea, dar nu s-a plecat. Și aș spune ceva, există și astăzi oameni croiți din stofa lui Ilie Lazar. A fost publicată recent cartea de mărturii a doamnei Nina Moica, președinta Asociației Foștilor Deținuți Politici. Este apărută la Polirom și a fost distinsă cu premiul Monica Lovinescu.

Cei care o citesc pot vedea că doamna Nina Moica are acea croială etică pe care o avea și Ilie Lazăr. Așadar, caracterele mari se conturează în clipele în care alții cedează, alții sunt lași. Curajul lor se definește pe acest fundal al cedării. Le onorăm curajul tocmai pentru că alții au fost lași. Ilie Lazar este remarcabil. Este un îndreptar pentru că alții au ales cedarea, alții au ales lașitatea.

Nu eroisul e de căutat, ci onestitatea clasică

– Dacă Ilie Lazar ar fi trăit azi, ce părere credeți că ar fi avut despre societatea românească?
– Ilie Lazăr nu trebuie invitat să dea o judecată asupra societății noastre de astăzi. Ilie Lazăr cred că stabilește un standard moral și politic la care noi trebuie să aspirăm. El, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Elisabeta Rizea, Monica Lovinescu și mai apoi, cum am spus, o personalitate precum doamna Nina Moica, deținut politic. 

Ei au fost și sunt cei care definesc un standard. Nu îl putem atinge, pentru că nu putem face sacrificiile lor. Nu putem să fim precum Corneliu Coposu, nu avem această tenacitate uluitoare de a fi curajoși, dar putem măcar să nu fim canalii. Cred că asta putem. Și ceea ce ne-ndeamnă ei este să nu fim abjecți, să nu ne trădăm țara, să nu-i înșelăm pe compatrioții noștri.

Toate acestea sunt posibile astăzi, fără să fim neapărat eroi.

„Dacă ei nu ar fi fost, România în care trăim noi astăzi nu ar fi existat nici ea”

– Ce rămâne din destinul lui Ilie Lazăr pentru noi și cum îl putem transforma în ceva viu, nu doar o pagină din manual?
– Zilele acestea a avut loc în Maramureș, în locul de naștere al lui Ilie Lazăr, un eveniment emoționant organizat de Fundația Corneliu Coposu (n.r. – comemorarea a 130 de ani de la nașterea lui Ilie Lazăr) și de domnul Gherasim, președintele fundației. Acolo va fi din nou Ilie Lazăr acasă. Cum am și scris, acești luptători din Transilvania aveau o structură morală aparte. Ei nu veneau de nicăieri. Ei veneau din două secole de trudă, de jertfă, de devotament, de hărnicie, de cultură, de credință. Acesta a fost Ilie Lazăr. Acesta a fost și Corneliu Coposu. Acesta a fost și Iuliu Maniu, George Pop de Băsești și Simion Bărnuțiu. 

Când îi privim pe Ilie Lazar sau pe Iuliu Maniu, trebuie să-i privim și pe memorandiști. Pe cei care au afirmat dreptul națiunii române din Transilvania de a fi egală cu celelalte națiuni. Lor le datorăm atât de mult.

Dacă ei nu ar fi fost, România în care trăim noi astăzi nu ar fi existat nici ea. Și cred că extraordinarul sacrificiu, deși cuvintele sunt tocite, extraordinarul sacrificiu al lui Ilie Lazăr se împlinește în posteritate. Pentru că el traduce prin existența sa, în fapte concrete, conceptul de patriotism.

Asta este, de fapt, moștenirea lui pentru cei de astăzi.