INTERVIU. Istoricul Mădălin Hodor despre Mihai Pacepa: Cred că cel mai important lucru pe care l-a făcut după ce a ajuns în SUA este că, împreună cu CIA, a scris „Orizonturi roșii”

​Într-un interviu pentru HotNews.ro, istoricul Mădălin Hodor explică ce anume făcea Mihai Pacepa în perioada în care era consilierul lui Nicolae Ceaușescu, care a fost cea mai importantă lovitură pe care a dat-o regimului comunist după ce a ajuns în vest și cât adevăr se află în diversele teorii care circulă în jurul fostului spion, care ar fi murit pe 14 februarie la vârsta de 92 de ani.

Fost consilier pe securitate și dezvoltare tehnologică a lui Ceaușescu și adjunct al șefului Direcției de Informații Externe, Mihai Pacepa a murit duminică de COVID, potrivit anunțului făcut de fostul său colaborator, profesorul Ronald J. Rychlak.

Pacepa a fost considerat drept „cel mai înalt oficial din blocul sovietic care a cerut azil politic în SUA”. Fostul spion român a plecat în America în 1978, iar în 1987 a publicat cartea care avea să-l facă celebru „Orizonturi roșii”, în care descrie realitățile din România comunistă și, mai ales, stilul de viață și abuzurile familiei Ceaușescu.

Istoricul Mădălin Hodor spune că publicarea acestei cărți, care a fost citită în anii 80 la Europa liberă, a reprezentat cel mai important lucru pe care l-a făcut fostul spion după ce a ajuns în SUA.

Prima observație care poate fi făcută în cazul morții lui Ion Mihai Pacepa ar fi legată de faptul că știrea a fost dată doar de publicația Epoch Times, nu a fost preluată în presa mainstream americană. De ce credeți că nu a fost mai mediatizată?

Mădălin Hodor: Nu-mi dau seama, poate că nu este ceva atât de important în momentul acesta în mainstreamul din SUA. Pentru România însă moartea lui Ion Mihai Pacepa este o știre.

Se spune despre Mihai Pacepa, chiar în prefața cărții acestuia „Orizonturi roșii”, că a fost „cel mai înalt oficial din blocul sovietic care a cerut azil politic în SUA”. Putem să-l considerăm în continuare la fel?

Da, beneficiază în continuare de această „titulatură”, deoarece în momentul în care a plecat în Germania și apoi în Statele Unite funcția pe care o avea era aceea de secretar de stat și consilier al președintelui Nicolae Ceaușescu. Mai precis, era mâna dreaptă a lui Nicolae Ceaușescu.

Aceasta era funcția administrativă pe care o avea, pe lângă cea de adjunct al șefului Direcției de Informații Externe. Generalul Doicaru era șef al DIE.

Mihai Pacepa a rămas „cel mai înalt oficial din blocul sovietic care a cerut azil politic în SUA” din acest motiv: în momentul fugii sale, el avea o funcție administrativă mult peste cea pe care o deținea în Securitate. Ca să facem o comparație, dacă e să ne raportăm la ierarhiile mafiote de exemplu, Pacepa era ceea ce se numește „consigliere”, adică mâna dreaptă a bossului.

Titulatura exactă a lui Pacepa era „consilier pentru securitate și dezvoltare tehnologică”. Ce înseamna „dezvoltare tehnologică” la vremea respectivă? Ce anume făcea?

Fura tehnologie, asta făcea. De altfel, cam asta făceau toată Securitatea și Direcția de Informații Externe. În anii respectivi, aceasta era o linie foarte importantă pentru regimul comunist.

În anii 60-70, odată cu încercarea de deschidere către Occident, Nicolae Ceaușescu avea și planul acesta de a tehnologiza România, de a industrializa, de a importa masiv tehnologie. Numai că Nicolae Ceaușescu nu voia să plătească pentru tehnologia aceasta și credea că DIE, prin ofițerii de securitate, pot procura prin mijloacele lor specifice de spionaj acest gen de tehnologie.

Înainte să ajungă adjunct directorului DIE, Pacepa a și condus un compartiment care se nume TS din interiorul Securității, compartiment care se ocupa exact de „procurare de tehnologie”. Procurare însemna furt prin mijloace de spionaj.

Avem exemple concrete? Ce fel de tehnologie? Pentru armament?

În principal era vorba de tehnologie pentru domeniul industrial. De exemplu, planurile tehnologice pentru o instalație agricolă care se folosea în industria agroalimentară. Se făcea un necesar, de exemplu Ministerul Agriculturii spunea: „avem nevoie de niște incubatoare”, se uitau pe piață să vadă unde pot să le găsească și vedeau că acestea costau să zicem 20 mii de dolari.

Se punea imediat întrebarea: „Dar nu putem să furăm documentele alea și să facem noi incubatoarele și să nu mai plătim banii ăștia?” Nicolae Ceaușescu spune de regulă „da, foarte bine”, și-i punea pe băieții de la DIE să spioneze, să fure, să intre în camere de hotel și să fotografieze planurile astea, apoi le luau și încercau prin mijloace interne să facă ei tehnologia respectivă.

De regulă, bilanțurile acestui compartiment din DIE se cuantificau în „ore de cercetare economisite”. Se punea un preț pe ora de cercetare și apoi calculau câte ore ar fi pierdut un institut românesc pentru a ajunge la tehnologia respectivă. Spuneau apoi că au făcut o economie de 200 mii dolari în ore de cercetare.

Foarte important de spus că asta era o linie generală în blocul estic. Nu o făcea doar Securitatea română, totul se petrecea sub supervizarea rușilor care, la rândul lor, încercau din motivele lor să reducă decalajul dintre Uniunea Sovietică și țările din vest.

Cam toate serviciile de securitate din țările estice aveau linia asta de lucru în colaborare cu KGB. Unele dintre tehnologiile furate nu puteau fi implementate în România și erau date rușilor. De exemplu, dacă găseau scheme pentru componente militare, rachete, românii nu aveau ce să facă cu ele.

Ceaușescu credea sincer că dacă furi tehnologie și o implementezi în România faci economie și reușești să ajungi la nivelul țărilor occidentale. Evident că nu i-a explicat nimeni lui Ceaușescu că una este să furi scheme, planuri și alta e să le pui în practică.

S-a făcut după 1989 vreo analiză privind furtul de tehnologie pe care România l-a făcut din vest?

Există documente în arhiva Securității despre aceste rapoarte pe care le dădeau cei care se ocupau de așa ceva. Ulterior, când toată această activitate a fost mutată sub egida faimoasei ICE Dunărea s-au făcut niște rapoarte de bilanț. O situație generală nu cred că există.

Aspectul e mai complex pentru că aceste tehnologii nu se aduceau doar prin furt, unele se aduceau prin contracte bilaterale, iar Securitatea le monitoriza și pe acelea.

De exemplu, avioanele Rombac 1-11: a fost un acord economic încheiat de Ceaușescu după vizita în Marea Britanie. Deși partea britanică a încheiat un acord economic, adică s-a pus la punct inclusiv colaborarea cu uzinele care urmau să producă motoarele, Securitatea a încercat în paralel să fure planurile și să le obțină fără bani.

În proporție covârșitoare documentele furate de Securitate nu ajungeau nicăieri, nu se putea produce nimic cu ele. Ceea ce nu înțelegeau ei era că nu poți să compensezi lipsa unei cercetări într-un domeniu cu o schemă furată.

Un alt motiv de eșec erau, de asemenea, materiile prime foarte proaste. Pacepa a reușit să înțeleagă foarte bine nivelul de competență a lui Nicolae Ceaușescu și a celor din jurul lui și jongla foarte abil cu lucrurile astea și a reușit să-i câștige încrederea lui Ceaușescu ca „specialist”.

Revenind la fuga lui Pacepa, s-a spus că între 1979 și 1989 a colaborat cu guvernul american în diferite operațiuni împotriva serviciilor de spionaj din țările estice. Iar într-o scrisoare publică, autoritățile americane au apreciat activitatea sa ca fiind „o unică și importantă contribuție adusă Statelor Unite”. Ce știm că a făcut mai exact în această perioadă?

În primul rând, Mihai Pacepa nu a fugit, ci și-a pregătit plecarea. Și și-a negociat ieșirea din România, iar asta se leagă de întrebarea „ce a făcut Pacepa odată ajuns în Statele Unite”: după ce a plecat, Pacepa a colaborat cu CIA căreia i-a livrat informații referitoare la agenții de spionaj ai securității din țările occidentale, cât și informații de insider despre diverse operațiuni pe care DIE le făcea în colaborare cu KGB-ul, informații despre cum era organizată puterea în jurul lui Nicolae Ceaușescu, informații legate de organizarea Securității.

Dar cred că cel mai important este exact ce aminteați și d-voastră, adică împreună cu CIA a scris „Orizonturi roșii”

Cât adevăr este în această carte? El prezintă, de exemplu, familia Ceaușescu într-o lumină foarte proastă, vorbește foarte mult și despre furtul de tehnologie.Sunt și exagerări în „Orizonturi roșii”?

Evident că sunt și exagerări dar sunt exagerări căutate. „Orizonturi roșii” nu este o carte de memorii, nu este o carte în care Pacepa își exorcizează trecutul. „Orizonturi roșii” este o carte scrisă cu aprobarea CIA, agenți ai CIA au lucrat efectiv cu Pacepa la carte, și este destinată în mod evident conturării unei imagini publice a lui Nicolae Ceaușescu: o imagine a unui dictator paranoic, care-și conduce poporul într-un mod absolut înfiorător.

Sigur că sunt neadevăruri în carte, sunt exagerări, dar pe altă parte din ceea ce am văzut eu în arhivă, veștile de bază pe care le spune Pacepa în „Orizonturi roșii” se verifică în documente. Nu sunt invenții.

Este o carte cu adevăruri fundamentale care pot fi verificate, dar în care există și dorința aceasta de a crea o anumită imagine a regimului Ceaușescu.

De exemplu, scena în care Nicu Ceaușescu participă la o petrecere și urinează peste stridiile servite la masă…ca să dau un exemplu exotic.

Da, e un exemplu exotic. Nu știu dacă lucrul ăsta e adevărat sau nu, pentru că în afară de cei care au fost prezenți la respectiva petrecere nimeni nu poate să confirme sau să înfirme.

Sunt lucruri în carte care evident nu au cum să fie adevărate. De exemplu, Ceaușescu nu-și dădea foc la fiecare costum de haine pe care-l purta o zi. Știm asta astăzi.

În această carte, adevărul și minciuna se împleteau cu scopul de a crea o percepție. Care pornea de la lucruri reale. Pacepa nu inventat tot regimul opresiv din România. Dar aceste tușe, aceste licențe poetice erau evident căutate, unele erau inventate de Pacepa, însă aveau această calitate: erau credibile.

În plus trebuie să ne aducem aminte de situație dinainte de 1989. Cartea aceasta a fost citită la Europa liberă în foileton. Iar cei care au ascultat Europa liberă au auzit pasaje din cartea lui Pacepa. Înainte de 1989, românii nu cunoșteau, nu aveau posibilitatea să se informeze despre ce anume făcea Ceaușescu, ce era dincolo de ce vedeau la televizor, de vizitele protocolare.

Iar detalii picante din cartea lui Pacepa au stârnit un val de furie. Cartea a apărut în anii 80, anii cei mai duri din punct de vedere a situației economice și a lipsurilor. Din carte reiese această idee a unui tiran care se lăfăie excesiv în bunuri la care oamenii nu au acces. Iar furia celor care ascultau lucrurile acestea a fost una mare.

„Orizonturi roșii” este o carte scrisă cu un interes operativ împletind lucruri reale cu lucruri inventate.

Acum să vorbim un pic despre acea teorie lansată de istoricul american Larry Watts care spunea că, de fapt, Mihai Pacepa era KGB-ist care ar fi avut misiunea să dezinformeze Statele Unite cu privire la Ceaușescu. Ce părere aveți?

Cred că este o prostie colosală. Teoriile referitoare la Pacepa au fost multe de-a lungul anilor și s-ar putea să mai și fie, că subiectul nu s-a epuizat. Vreau să vă spun că acea comisie a Securității care trebuia să descopere care au fost motivele trădării lui Pacepa a încercat să demonstreze, de exemplu, că Mihai Pacepa era agent al CIA încă din anii 50. Și că din cauză că colegii lui foarte competenți erau cât pe ce să-l prindă a fugit.

Deci ăsta era nivelul. Larry Watts a luat teoria agentului CIA și a întors-o pe partea cealaltă și l-a făcut agent KGB-ist, pentru că în mainstreamul de azi e mai rău să spui că ai fost KGB-ist decât de la CIA.

De ce ar fi făcut Larry Watts acest lucru? Care au fost resorturile?

După părerea mea, a vorbit foarte mult și intensiv cu foști ofițeri de Securitate dinainte de 1989 care aveau această teorie. Pentru că Securitatea încercând să înțeleagă de ce a fugit Pacepa, a aruncat pe piață toate teoriile posibile și imposibile.

Inclusiv că luase o sumă de bani și trebuia s-o dea înapoi. Acum ideea asta are un background: de regulă toți dezertorii din blocul estic erau bănuiți că erau agenți strecurați de KGB în vest. Și chiar au existat operațiuni de acest gen, de introducere de cârtițe în Statele Unite, ofițeri care spuneau că dezertează dar, de fapt, dezinformau serviciile americane.

Pot să spun cu siguranță că Pacepa nu era una dintre aceste cârtițe ale KGB, dovadă că serviciile de informație americane și statul american l-au protejat zeci de ani și s-au luptat pentru reabilitarea lui în România.

Știți probabil că una din cărțile lui Larry Watts a fost scoasă inclusiv cu sprijinul BNR, de exemplu. Istoricul a avut o oarecare trecere în fața autorităților din România. Acesta ar fi un lucru surprinzător, nu?

Nu este chiar atât de surprinzător. Larry Watts este unul dintr-un șir lung de așa-ziși istorici pe care serviciile românești îi aduceau încă înainte de 1989. Erau să zicem foști colegi ai domnului Pacepa care găseau câte un istoric din ăsta străin.. Pentru că, vorba aia, dacă scrie un istoric român pe subiectul ăsta atunci e părtinitor are nu știu ce agendă, dar dacă scrie un istoric străin e altceva. Străinii sunt onorabili.

De unde până unde dacă un străin este plătit să scrie pe un subiect e onorabil, nu mă întrebați pe mine, asta ține de percepția societății românești.

Subiectul Pacepa e fost un subiect de interes din alt punct de vedere: Mihai Pacepa a reprezentat o hârtie de turnesol în relațiile României cu NATO, între serviciile secrete americane și cele românești.

Americanii care sunt pragmatici au folosit această chestiune pentru a sonda nivelul de reformă din servicile românești. Atâta vreme cât ostilitatea din zona serviciilor la adresa lui Pacepa era la un nivel ridicat asta demonstra că serviciile românești sunt tributare încă unei mentalități care ține de vechea Securitate. După 90 subiectul Pacepa a fost foarte fierbinte și sensibil tocmai datorită implicațiilor despre care vă spuneam.