INTERVIU Unul dintre marii dirijori ai lumii face un apel către autorități și părinți: „Trebuie să le oferim copiilor șansa de a cânta la un instrument. Pentru că și cei care mai târziu renunță la a cânta, devin mai buni în meseriile lor”

Manfred Honeck, unul dintre dirijorii de top ai scenei mondiale, este recunoscut pentru modul în care îmbină rigoarea austriacă și expresivitatea muzicală profundă. Maestro revine la Festivalul „George Enescu”, de data asta alături de Orchestra de Tineret Gustav Mahler, și aduce pe scena bucureșteană energia vibrantă a noii generații de muzicieni, într-un program care include lucrări de Ceaikovski, Mozart, Korngold și, desigur, Enescu. Într-un interviu Hotnews, muzicianul vorbește despre rolul esențial al spontaneității într-un concert live, dar și despre responsabilitatea dirijorului de a uni o orchestră într-o viziune comună.

Cu o carieră care se întinde pe parcursul a peste două decenii, Manfred Honeck este recunoscut drept unul dintre cei mai respectați dirijori ai scenei muzicale internaționale. Născut în Austria și format la Academia de Muzică din Viena, Honeck a fost membru al Filarmonicii din Viena și al Orchestrei Operei de Stat din Viena, experiențe care au conturat amprenta sa dirijorală distinctivă. A colaborat cu orchestre de prestigiu precum Filarmonica din Berlin, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Orchestra Simfonică din Londra sau Orchestra din Paris, dar și cu toate marile orchestre americane. Din 2008, conduce Orchestra Simfonică din Pittsburgh (SUA), unde își celebrează acum cea de-a 18-a stagiune în calitate de Director Muzical.

Aflat în Dresda, unde urma să susțină un concert alături de Orchestra de Tineret Gustav Mahler, Manfred Honeck a povestit pentru Hotnews momentul de cotitură din cariera sa, când a decis să părăsească pupitrul Filarmonicii din Viena pentru a deveni dirijor: „În inima mea am știut mereu că vreau să fiu dirijor. A fost ca o inimă arzândă, o dorință profundă.” 

Dirijorul a vorbit despre importanța muzicii clasice în dezvoltarea tinerilor, despre cum statul ar fi bine să susțină acest domeniu în școli, dar și despre cum își concepe propriile partituri și pregătește atent fiecare repetiție: „Cele mai multe dintre partiturile orchestrale pe care le folosesc în concerte sunt versiuni proprii, revizuite sau orchestrate chiar de mine. Din prima repetiție, muzicienii au deja un concept muzical clar în fața lor.”

• Manfred Honeck vine la București, în cadrul Festivalului Enescu, unde va dirija, alături de Orchestra de Tineret Gustav Mahler, pe 6 septembrie, de la 19:30 la Sala Palatului – Uvertura operei Don Giovanni K. 527 de Wolfgang Amadeus Mozart, Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 35 de Erich Wolfgang Korngold și Simfonia nr. 5 în mi minor op. 64 de Piotr Ilici Ceaikovski, dar și pe 7 septembrie, de la 19:30, tot la Sala Palatului, Simfonia concertantă în si minor pentru violoncel și orchestră op. 8 de George Enescu, cât și Simfonia nr. 9 în re minor WAB 109 de Anton Bruckner.
• Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu are loc în perioada 24 august – 21 septembrie, iar tema evenimentului de anul ăsta va fi „Aniversări / Celebrations” – un omagiu adus marilor muzicieni și momentelor de referință din istoria unor ansambluri de prestigiu. 
• Ediția marchează 70 de ani de la moartea lui George Enescu și evocă memoria altor creatori emblematici ai secolului XX: 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, 100 de ani de la cea a lui Pierre Boulez sau 50 de ani de la moartea lui Dmitri Șostakovici. 
• În București, timp de 29 de zile, vor fi prezenți peste 4000 de artiști din 28 de țări, în peste 95 de concerte găzduite de Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Auditorium a MNAR, Sala Radio, Teatrul Odeon, MINA – Muzeul Artei Noi Imersive, precum și de Opera Națională București și Teatrul Național „I.L. Caragiale”.
• Hotnews este partener media al Festivalului Enescu.

„Am știut că visul meu adevărat este să devin dirijor”

Hotnews: – Ați început prin a cânta la violă. Ce v-a determinat să urmați cariera de dirijor și când ați simțit că asta e menirea dvs.?
Manfred Honeck: – Ei bine, am fost violonist, apoi violist în Orchestra Filarmonicii din Viena, dar în sufletul meu am simțit mereu că vreau să fiu dirijor. A fost ca o inimă arzândă, o dorință profundă, chiar dacă aveam o altă profesie, un alt drum, această chemare m-a însoțit mereu. Și am știut că visul meu adevărat este să devin dirijor. Am fost opt ani în Filarmonica din Viena, iar la un moment dat am primit o propunere de la Alexander Pereira, care era pe atunci directorul Konzerthaus-ului din Viena și fusese numit director la Opera din Zürich. M-a întrebat dacă vreau să merg cu el la Zürich, ca dirijor. În clipa aceea, am știut imediat că răspunsul este da. Desigur, nu i-am spus pe loc, pentru că voiam să reflectez, era o schimbare uriașă. Dar în sufletul meu am știut: „este momentul să părăsesc orchestra”. Și așa a fost.

– Dirijatul este adesea perceput ca o profesie misterioasă și complexă. Mulți se întreabă ce face, de fapt, un dirijor în fața unei orchestre. Cât de solicitant este acest rol și ce presupune cu adevărat?
– Mulți cred că dirijorul nu e necesar, pentru că muzicienii își cunosc partiturile, știu muzica și pot cânta. Teoretic, da, ar putea funcționa fără un dirijor. Dar practic, nu. Este ca atunci când, dacă îmi este permisă comparația, în fosta Uniune Sovietică, după Revoluția din Octombrie, s-a încercat eliminarea liderilor, în ideea că toți sunt egali. S-a încercat același lucru și în muzică – să se repete fără dirijor. După un an sau doi, au fost nevoiți să renunțe. Asta arată că e nevoie de cineva care să conducă. Exact ca într-o companie – fie că lucrezi la radio sau într-o corporație, dacă nu există un lider, nu va funcționa. Cineva trebuie să ofere direcție, un concept. 

Dirijorul face exact asta: oferă viziune asupra modului în care trebuie interpretată muzica. Fiecare muzician e un profesionist, probabil cel mai bun în urma unei audiții. Dar, după cum vezi, asta nu este suficient. Și trebuie să le oferi mai mult, pentru a aduce muzica împreună, trebuie să le clarifici care este rolul tău, ce înseamnă acea muzică. În cele din urmă, dirijorul este cel care trebuie să le spună muzicienilor cum interpretăm muzica. Și nu este atât de ușor. Ai putea crede că totul este scris în partitură, dar nu și cum să o cânți. Gustav Mahler a spus la un moment dat un citat minunat: „Cel mai important lucru pe care nu l-am scris în muzica mea se află între barele de măsură.” Ceea ce voia să spună era: cum să execuți, cum să cânți muzica pe care o ai în față, din punct de vedere ritmic sau expresiv, este o altă lume. Și noi suntem responsabili pentru asta. Și mai trebuie să aduci grupul nu doar să cânte perfect împreună, ritmic, la timp, ci și interpretativ, cum să cânte. Dacă vezi o notă, o frază muzicală, te poți gândi: e ceva trist? Sau e foarte vesel? Sunt două expresii total diferite. Și trebuie să știi. Este o provocare enormă pentru noi, dar este absolut necesară.

„Când te afli în fața orchestrei: fii tu însuți”

– Sunteți recunoscut pentru atenția minuțioasă la detalii în interpretările dvs. orchestrale. Ce înseamnă această precizie pentru dvs. și cum o integrați în procesul artistic și de repetiție?
– Îmi place să fac o distincție clară între precizia tehnică și cea muzicală. Desigur, vrem să fim perfecți, asta e normal. Dar pentru mine, este mult mai important să înțelegem lumea muzicii. Această perfecțiune vine din expresie. Iar acolo îmi doresc să ating perfecțiunea. Când toți cei 100 de muzicieni simt fraza la fel, sunetul este complet diferit. Dacă nu intervin ca dirijor, fiecare o interpretează în felul lui, iar rezultatul nu este un sunet omogen. De aceea folosesc propriul meu material, propriile mele partituri. În majoritatea cazurilor, muzicienii cântă din notele mele, în care am scris tot: arcușe, dinamici, idei despre expresie. Astfel, încă de la prima repetiție, ei au deja o viziune clară asupra muzicii. Asta le aduce bucurie și creează rezultate. Poate îți place sau nu interpretarea, dar cel puțin este o propunere clară și, sper, una valoroasă.

– Ce i-ați spune unui tânăr care visează să devină dirijor? Ce calități sunt esențiale pentru a reuși în acest domeniu?
– Desigur, trebuie să cunoști muzica, tehnica dirijorală, tot ce implică această meserie. Dar, în final, când te afli în fața orchestrei: fii tu însuți. Nu face nimic care nu vine din tine, pentru că muzicienii simt imediat. Karajan, Bernstein, Kleiber, Muti, Abbado, Celibidache – toți au fost mari dirijori, dar foarte diferiți. Tinerii dirijori tind uneori să-i copieze. Și înțeleg asta, și eu am fost la fel. Am învățat de la acești mari maeștri. Dar, în cele din urmă, trebuie să fii tu. Este lumea ta, felul tău de a face muzică. Așadar, sfatul meu este: fii sincer. Fii autentic.

„Muzica clasică ar trebui să fie predată în școli și în familie!”

– Cum vedeți rolul femeilor în lumea dirijatului – un domeniu tradițional dominat de bărbați? Credeți că industria muzicii clasice ar trebui să fie mai deschisă în ceea ce le privește, să le arate mai multă susținere?
– Este absolut firesc. Îmi amintesc că în Filarmonica din Viena, când eram acolo, eram doar bărbați. Doar o harpistă era femeie. Nimeni nu discuta despre asta atunci. Dar acum e clar că avem muziciene minunate și, bineînțeles, dirijoare la fel de valoroase. Ce este important de înțeles: fie bărbat, fie femeie, în fața orchestrei trebuie să reziști. Asta avem de făcut cu toții, indiferent de gen. Țin uneori lecții pentru dirijoare și din când în când apare tendința asta: „Ah, ca să rezist, trebuie să mă comport ca un bărbat.” Și asta e greșit, știi? E greșit. Nu te schimba, nu te schimba. Înțelegem perfect situația în care te afli și nu trebuie să copiezi un bărbat. Nu face asta. Concentrează-te pe interpretare, pe muzică, și atunci vei fi acceptată.

– Într-o lume rapidă și dominată de tehnologie, cum poate muzica clasică să rămână relevantă? Ce se poate face pentru a o face mai accesibilă?
– În primul rând, muzica clasică ar trebui să fie predată în școli și în familie. Trebuie să le oferim copiilor șansa de a cânta la un instrument. Să-i inspirăm să învețe să cânte. Știm că multe familii nu au nicio idee despre ce înseamnă muzica clasică, dar dacă statul sau altcineva le-ar putea pune în mână o vioară, un arcuș sau orice alt instrument, la școală sau acasă, și le-ar da ocazia să înceapă, lucrurile s-ar schimba. Odată ce pătrunzi în lumea acestei muzici și începi s-o cunoști, nu o vei mai pierde niciodată. Te vei îndrăgosti de ea, pentru că muzica are puterea de a schimba. Muzica îți inspiră sufletul și spiritul. Are un impact uriaș asupra fiecărui copil. Desigur, trebuie și să exersezi, dar este esențial să oferi această oportunitate.

Și, în cele din urmă, vreau să spun că atunci când ajuți tinerii să învețe să cânte la un instrument și să primească o educație muzicală clasică, investești în viitorul societății. Cred cu tărie că muzica clasică poate avea un impact asupra comportamentului tău, asupra sufletului tău. Și, apropo, există câteva studii care mă bucură enorm. Ele spun că, dacă înveți să cânți la un instrument, îți dezvolți o structură mai bună în creier. Îți ajută creierul. Devii mai precis sau îți dezvolți un mai bun autocontrol. Când cânți, creierul tău se transformă în mod pozitiv. Nu știu cine a realizat aceste studii, dar cred că e important ca toată lumea să afle acest lucru. 

Aș vrea, de asemenea, să fac un apel către autoritățile responsabile în acest domeniu: sprijiniți și ajutați tinerii! Pentru că a cânta la un instrument îi ajută pe copii să fie creativi, să se dezvolte. Chiar dacă mai târziu nu mai continuă, ajunge să-i ajute, de exemplu, la matematică. Când interpretezi note, ai de-a face cu numere – măsuri, câte șaisprezecimi, câte optimi – iar creierul trebuie să le proceseze și corpul să le execute. Asta te ajută foarte mult să te organizezi. Și cei care mai târziu nu mai cântă la un instrument, ajung totuși să fie mai buni în meseriile lor. Așa se spune. Eu cred că este extraordinar. Și, într-adevăr, ajută.

„Veniți la concertele live!”

– Ce simțiți din punct de vedere emoțional atunci când dirijați o operă sau o lucrare simfonică amplă? Vă influențează starea interioară muzica pe care o interpretați?
– Absolut, absolut. Bineînțeles că, înainte, studiezi cu sinceritate partitura foarte bine și știi ce fel de emoție să te aștepți să simți – dacă este dramatică sau foarte tristă, dacă e liniștită sau puternică, veselă sau melancolică. Dar ceea ce este foarte interesant este că, în momentul în care dirijezi în fața orchestrei, lucrurile se pot schimba, pentru că spontaneitatea este, de asemenea, un factor foarte important în interpretare. Trebuie să lași lucrurile să curgă. Sigur, organizezi totul – totul trebuie să fie într-un anumit fel, tempo-ul și așa mai departe. Dar, dintr-o dată, ceva se poate întâmpla sau publicul transmite un anumit tip de energie din spate și brusc simți: „ah, acum o iau puțin mai repede” sau „acum o iau puțin mai lent”. Și genul acesta de lucruri sunt foarte interesante pentru mine. Nu știu de ce se întâmplă așa, dar este vorba despre emoție, iar acesta este momentul magic.

Și știi, cred că tocmai aceste momente magice fac diferența în interpretarea muzicală din concertele live. Când înregistrăm – și cred că este minunat să facem înregistrări – emoția este mereu aceeași. Ai mereu același ritm, aproape același tempo, totul la fel. Și auzi din nou și din nou același lucru. Dar într-un concert totul este doar în acel moment, doar în acea secundă – auzi fraza, auzi solo-ul de corn, auzi tempo-ul – și deja a trecut. E deja istorie. Așadar, când vii la un concert live, este ceva ce auzi o singură dată în viață. Apoi este deja istorie. Aceasta este diferența față de lumea artei – când vezi picturi, vezi oamenii, mereu la fel.  Când ai literatură și o asculți, este mereu la fel. Dar când auzi muzică, este deja istorie. Și ăsta este motivul pentru care pot spune doar atât: veniți la concertele live. Este atât de diferit și atât de sublim. Și va rămâne mereu în mintea voastră!

– Și dacă este să priviți înapoi, care credeți că este cea mai important lecție pe care v-a dăruit-o muzica?
– Cred că cea mai importantă lecție, din punctul meu de vedere, este că înveți lucruri din muzică pe care le poți transpune în propria viață — practic, și în modul de a gândi. Și invers, de asemenea. De exemplu, când asculți muzica lui Bruckner, simți acel spirit ceresc al munților, iar apoi, când mergi în munți, auzi muzica; chiar dacă nu este acolo, totuși o auzi. La fel e dacă mergi undeva, să zicem la opera Carmen, și mergi în Spania, auzi muzica, sau dacă mergi în România, auzi și muzica folk, știi? Genul ăsta de lucruri sunt în corpul tău tot timpul. Și cred că asta este ceva ce, din punctul meu de vedere, e mereu prezent, chiar și atunci când nu ești într-o sală de concert.

– Veți fi prezent în România, în cadrul Festivalului Enescu. Ce înseamnă pentru dvs. și la ce să ne așteptăm de la concertele dvs.?
– Ei bine, nu este prima dată când vin la Festivalul Enescu. Am fost de mai multe ori acolo împreună cu Filarmonica Cehă și Orchestra Simfonică din Pittsburgh. Și trebuie să spun că pentru mine este un festival minunat. Este cu adevărat remarcabil, cu diferite tipuri de orchestre, foarte variate. Este cu adevărat frumos. Sunt foarte fericit să fiu acolo. De această dată vin cu Gustav Mahler Jugendorchester, o orchestră de tineri — și asta, în sine, e deja ceva diferit, știi? Cântăm Ceaikovski, cântăm Enescu, cântăm Mozart și Korngold și, bineînțeles, orice altceva mai este în program. Sunt tineri, sunt muzicieni tineri care, peste câțiva ani, vor face parte din orchestre profesioniste. Iar spiritul acestor tineri care au un talent atât de mare și cântă atât de bine, este ceva ce mi se pare remarcabil de adus la Festivalul Enescu, la București. Și oamenii, după cum am observat la concertele pe care le-am dirijat la Festivalul de la Salzburg, în Italia sau aici, la Dresda, reacționează enorm. Ei simt spiritul tineresc, energia din spate și seriozitatea, iar această combinație, cred eu, este atât, atât de frumoasă. Și cred că vă va plăcea. Sau cel puțin cred asta. Sau măcar sper că vă va plăcea.