INTERVIU. Ziua în care rușii au executat mii de români. Cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale, regizorul Tudor Giurgiu anunță un film care spune povestea unui masacru: „Oamenii nu cunosc crimele îngrozitoare din istoria noastră”

„Între Rusia și noi nu este vorba de o neînțelegere trecătoare. E vorba de existența neamului românesc, care nu poate rămâne în picioare decât dacă Rusia este forțată să pună frâu ambiției sale. Într-o astfel de problemă nu poate fi chestie de înțelegere, de compromis, de concesii”. Asta ne spune trailerul pentru „Pădurea de molizi”, primul film al regizorului Tudor Giurgiu după documentarul Nasty, difuzat la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, și lungmetrajul „Libertate” de anul trecut. Lansarea trailerului nu e întâmplătoare, are loc cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale, în care unul dintre candidați, Călin Georgescu, l-a lăudat de-a lungul timpului pe Vladimir Putin și politica Rusiei.

Cuvintele nu îi aparțin însă regizorului sau unuia dintre personajele sale. Ele sunt parafrazate din „Dușmanul natural”, un articol publicat de fostul premier Take Ionescu, la origini jurist și jurnalist, în 1900. Ionescu scria la 88 de ani după ce Imperiul Țarist anexa partea de Est a Moldovei și cu 40 de ani înainte ca Basarabia să fie ocupată din nou de Rusia, reîncarnată ca URSS, în urma infamului Pact Ribbentrop-Molotov încheiat cu Germania Nazistă.

„De două veacuri, imperiul speră să realizeze visul pe care l-a urmărit cu atâta încredere și tenacitate: ca statul român și neamul românesc să nu mai fie decât o amintire”, continuă trailerul lansat în aceste zile.

„Pădurea de molizi” va spune din nou povestea masacrului de la Fântâna Albă ce a avut loc pe 1 aprilie 1941, după ocupația sovietică a Bucovinei de Nord, ruptă și ea de sovietici din România Mare în 1940. Atunci, în jur de 3.000 de români au fost uciși de trupele sovietice.

Satul Fântâna Albă se află în prezent pe teritoriul Ucrainei, la granița dintre regiunea Cernăuți și România. Tudor Giurgiu a declarat într-un interviu acordat HotNews.ro că speră ca noul său film să apară în cinematografe în ziua în care se vor comemora 84 de ani de la comiterea masacrului de către trupele sovietice.

Am vorbit cu acesta despre film, povestea din spatele său, ce l-a inspirat să îl facă și de ce a ales să îl anunțe acum, în ajunul alegerilor prezidențiale, oarecum pe neașteptate.

Un film început ca idee cu 10 ani în urmă

Hotnews: – Domnule Giurgiu, ce ne puteți spune despre „Pădurea de molizi”?
Tudor Giurgiu: – Povestea din spatele filmului e strict legată de totala mea ignoranță și lipsă de cunoaștere. Asta vorbind de acum 8 ani, 10 ani, când auzeam sau citeam despre ce s-a întâmplat la Poiana Varnița, la Fântâna Albă, Bucovina de Nord în anii ‘40, mă rog. Concret era 1 aprilie 1941, dar habar n-aveam detalii. Auzeam cuvinte apocaliptice: masacru, români împușcați, gropi comune, apoi deportări. Dar eram foarte în afara subiectului și am verificat în continuare. Azi în România, sunt foarte mulți oameni din toate generațiile care nu știu ce s-a întâmplat acolo și mai mult, nu știu drama acestor basarabeni sau țărani din Bucovina, familii întregi care au fost apoi deportate în Siberia, în Kazahstan și au suferit ani de zile.

E drept, s-au scris cărți, au mai fost emisiuni, dar în continuare acest episod cumplit e foarte puțin cunoscut și acum mai bine de 8 ani am început să citesc, împreună cu colegul meu Gabriel Gheorghe, cu care am făcut partea de cercetare și scenariu. 

La început am mai găsit niște supraviețuitori, i-am căutat din Moldova până în Timișoara și am stat de vorbă cu ei. Astăzi ei nu mai sunt printre noi, evident, erau foarte în vârstă și poveștile lor au fost atât de tulburătoare, în special legat de ce s-a întâmplat în ziua aceasta de 1 aprilie 1941 în pădure, încât am spus că e important să nu rămână doar un fapt într-o carte de istorie pe care lumea o citește sau nu, dar e important să spună o poveste despre acest eveniment.

„Pădurea de molizi” va spune povestea „crimei îngrozitoare” de la Fântâna Albă

– Fiindcă menționați de emisiuni anterioare, cred că publicul mai în vârstă, după ce vede trailerul, își va aminti imediat de „Memorialul Durerii”. Veniți cu o poveste nouă 30 de ani mai târziu. Ați vrut să aduceți acest episod din istorie și în atenția publicului mai tânăr?
– Da, acuma e bine de spus că la vremea când m-am apucat eu de cercetare, sigur s-a făcut și „Memorialul Durerii”, dar au fost și foarte mulți jurnaliști din presă care au făcut nenumărate materiale care mi-au fost foarte utile pentru a înțelege drama acestei comunități. Evident, cu distanța asta pe care o avem acum față de evenimente, vorbim de peste 80 de ani, provocarea mare a fost cum să le povestești, care să fie modul în care ele pot fi aduse în prezent și să intereseze și să nu fie plicticoase și să fie cumva ușor de integrat și de asimilat pentru o generație care n-are răbdare.

Și dacă la început era tentația de a face un film epic, o reconstituire oarecum similară cu ce am făcut în filmul „Libertate”, cu cât am citit mai mult mi-am dat seama că ceea ce e absolut cutremurător e tragedia umană – deopotrivă a celor care au supraviețuit masacrului și au reușit să treacă granița înapoi în România și au trăit separat de familie, dar mai ales drama rudelor rămase în satele din Basarabia și Bucovina de Nord, care au fost deportați și mulți dintre ei s-au întors după ani de zile sau cum e cazul cunoscut al Aniței Nandriș-Cudla, care a și scris apoi o carte cutremurătoare despre o țărancă simplă, o descriere a experienței cumplite din lagăr.

Aceste povești sunt cele care sper să miște inimile, sufletele, conștiința oamenilor, indiferent de vârstă și să înțeleagă de fapt tragedia acestei comunități și felul în care sovieticii nu doar au făcut o crimă îngrozitoare în pădurea de la Fântâna Albă, dar au distrus de tinere mii, zeci de mii de destine ale unor oameni care nici nu s-au mai întors vreodată acasă. 

O confesiune absolut tulburătoare

– Filmul va fi unul de tip „docudramă”, un documentar cu reconstituiri dramatizate ale unor evenimente reale? 

– Filmul va fi unul de ficțiune, care pornește de la povestea reală a unor oameni pe care eu i-am intervievat, povestea reală a lui Gheorghe Holovati, a lui Gheorghe Sidoreac, a lui Gheorghe Crăsnean, a Minodorei Grijincu, oameni de la care am pornit atunci când am scris scenariul. Deci e o ficțiune care se inspiră din destinul cumplit al acestor oameni și am inclus și imagini de arhivă, fotografii de arhivă.

În rolurile principale sunt doi mari actori care cred că sunt extraordinari în film: doamna Coca Bloos și Mircea Andreescu.

Deci practic e un mix de ficțiune, materiale de arhivă și extras din confesiunea absolut cutremurătoare a lui Gheorghe Holovati, cel pe care l-am găsit la Timișoara la peste 90 de ani, care mi-a povestit cu o memorie absolut incredibilă, el copil fiind, ce i s-a întâmplat în pădurea Varnița. Era cu tatăl lui acolo și nu și-a imaginat că soldații sovietici vor putea trage în plin în mii de oameni câți erau acolo, ba mai mult, apoi să-i îngroape de vii pe unii ce nu erau morți și au fost îngropați în gropi comune. 

– Ați filmat „Pădurea de molizi” înainte sau după ce a început războiul din Ucraina?
– Noi am filmat la intervale de timp foarte diferite. Am filmat și acum 8 ani și acum 6 ani, deci e un proiect care a durat. După ce a început războiul din Ucraina am mai filmat la comemorarea care se organizează acolo deopotrivă de autoritățile românești și cele ucrainiene pe 1 aprilie și am filmat apoi și povestea cu actorii. 

Dar cumva, după ce a început războiul în Ucraina, ajungând în acele locuri sigur că deodată nu doar miza filmului a fost alta, ci și faptul că era într-o regiune unde vorbeam de niște oameni care au fost împușcați, au fost, cum să spun, a fost un masacru în toată regula. Pe lângă asta, să vezi că din localitățile din jurul graniței, din jurul Fântânii, alții plecau, oameni tineri care plecau la război și unii nu se mai întorceau, era absolut la fel de de cumplit. 

Un lungmetraj care vrea să repună pe masă „adevărul istoric”

– Ce v-ați dorit să realizați cu acest nou film al dv.?
– Ce m-a preocupat cumva e să pun în discuție, și asta mi se pare că e miza filmului, felul în care ne raportăm la adevărul istoric, felul în care ne raportăm la o istorie care s-a întâmplat acum 80 și ceva de ani, la traumele, unele dintre ele uitate ale acestei comunități, traume care eu cred că există și consecințele lor ajung undeva până în prezent. 

Adică vorbim de discuția cu domnul Holovati, cel puțin el e foarte tranșant când vorbește de ruși și de cum i-au distrus viața, lucru pe care, de fapt, l-am regăsit, am și folosit în promo  tipul acesta de atitudine foarte tranșantă, inclusiv într-un articol al politicianului Take Ionescu în 1900. Titlul articolului era „Dușmanul natural”, lucru care mi-a dat fiori când vedeam cât de vehement era atunci când spunea și el că, de fapt, Rusia, e dușmanul natural al românilor și cele două vieți ale celor două țări, popoare, sunt două vieți care se exclud total. 

„Pădurea de molizi” țintește o lansare în cinematografe la comemorarea Masacrului de la Fântâna Albă

– Când vă doriți să lansați în cinematografe „Pădurea de molizi” și e o coincidență anunțarea sa acum, în ajunul turului doi al alegerilor prezidențiale?
– Planul nostru ar fi să-l lansăm la început de aprilie și să facem premiera chiar pe 1 aprilie, când se vor împlini 84 de ani de la drama din Fântâna Albă. Dar, chiar dacă filmul nu e gata, mi s-a părut important [să îl prezint acum], ca urmare a unui joc al sorții foarte ciudat.

UPDATE: Filmul va avea în cele din urmă premiera generală în cinematografe abia în data de 10 mai.

Ați văzut discuțiile din spațiul public legate de afinitățile pro-ruse. Deodată, parcă se pune la îndoială tot ce s-a întâmplat în istorie. Deodată, Putin pare un personaj iubitor și un om între oameni. 

Am văzut ce a apărut pe profilul lui Dughin, mă rog, profil asociat, nu contează, dar e limpede că există deopotrivă un sentiment așa ușor edulcorant în ceea ce privește felul în care România ar trebui să trateze de fapt Rusia. Și asta m-a făcut să montăm acest clip cu imagini din film, pentru că mi se pare că oamenii uită. Și uită foarte ușor sau pur și simplu nu cunosc ce s-a întâmplat. Nu cunosc crimele îngrozitoare care s-au întâmplat în istoria noastră. 

Cred că ce a fost la Fântâna Albă e o tragedie națională și cred că trecutul acesta trebuie dezgropat pentru ca în special cei tineri să nu uite și să fie în stare să-și protejeze mai bine viitorul, să facă alegerile potrivite.