Sari direct la conținut

Ioahnnis a promulgat legea care prelungește mandatele șefilor ANRE / Dumitru Chiriță menținut în funcție încă șase luni

HotNews.ro
ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prelungește mandatele unor membri ai Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, transmite Administraţia Prezidenţială.

Legea prevede prelungirea mandatelor membrilor Comitetului de reglementare al ANRE pentru şase luni. Este vorba de mandatele a patru dintre cei șapte membri care alcătuiesc Comitetul de reglementare al ANRE, inclusiv cel al președintelui Dumitru Chiriță, susținut de PSD.

De precizat este că în loc să fi fost făcute alegeri din timp iar Parlamentul să numească o nouă conducere, Guvernul a decis să le prelungească mandetele actualilor șefi prin Ordonanță de urgență.

Pe 18 octombrie Guvernul a dat o Ordonanță de urgență care prevede că mandatele în derulare ale membrilor Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, care expiră la data de 23 octombrie 2022, se prelungesc pentru o perioadă de șase luni.

Guvernul a motivat urgența prelungirii mandatelor celor 4 oameni pe motiv că funcționarea în condiţii de normalitate a ANRE „este esențială în condițiile crizei energetice fără precedent cu care se confruntă statele europene”.

„Astfel, ținând cont de imperativul asigurării continuității actului de conducere și reglementare la nivelul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei și având în vedere consecințele negative deosebite ale neadoptării prezentului proiect de act normativ, constând în imposibilitatea funcționării unei instituții esențiale de interes național în sectorul energiei electrice, termice și al gazelor naturale, în considerarea faptului că acestea constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se propune adoptarea prezentei ordonanțe de urgență.”, motivează Guvernul.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul pe 21 noiembrie 2022, ca prim for sesizat, iar pe 19 decembrie 2022 Senatul a adoptat propunerea legislativă, în calitate de for decizional.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro