Iohannis a sesizat CCR pe legea care aduce modificări în administrarea porturilor şi a căilor navigabile / Ce contestă președintele
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2020 care aduce modificări în administrarea porturilor şi a căilor navigabile. Este vorba de un proiect de lege a fost adoptat de Parlament la finalul sesiunii legislative și care permite completarea consiliilor de administrație din Portul Constanța cu oameni fără experiență.
Președintele atrage atenția că legea adoptată de Parlament încalcă o serie de principii şi dispoziţii constituţionale printre care și jurisprudenţei CCR.
Lega a fost dezbătută în urma unei solicitări de reexaminare la cererea președinteleui Klaus Iohannis. Parlamentul a modificat condiţiile privind selecţia membrilor organelor de conducere iar seful statului atrage atenția că legisltivul a adoptat „o lege cu un conţinut diferit faţă de forma iniţială şi, pe cale de consecinţă, o nouă soluţie legislativă neavută în vedere de cererea de reexaminare”.
„ Având în vedere scopul cererii de reexaminare, respectiv îmbunătăţirea actului normativ, nu se poate admite ca reexaminarea să aibă drept consecinţă adoptarea unei legi cu contradicţii sau necorelări între texte, astfel că, în virtutea regulilor de tehnică legislativă, necesitatea coerenţei reglementării impune completarea unor texte din lege care nu au făcut în mod expres obiectul cererii de reexaminare”, scrie președintele .
Acesta semnalează că „în cuprinsul dispoziţiilor supuse reexaminării se foloseşte o terminologie neclară în privinţa domeniilor de studii şi, având în vedere importanţa, rolul şi atribuţiile membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare, a susţinut necesitatea menţionării exprese a nivelului de studii solicitat în cadrul condiţiilor de selecţie”.
Totodată, prin cererea de reexaminare, preşedintele României a arătat impactul pe care noile condiţii şi diminuarea unor cerinţe – inclusiv eliminarea condiţiei ca experienţa profesională de 5 ani să fie în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori a instituţiilor publice, precum şi a condiţiei ca respectivele competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă, îndeplinind atribuţii de conducere, reglementare sau control să fie în domeniul naval, condiţii prevăzute în prezent de art. 42 alin. (4) lit. b) din O.G. nr. 22/1999 – îl pot avea în privinţa componenţei şi selecţiei membrilor organelor de conducere ale administraţiilor portuare şi a solicitat reevaluarea acestora.
Obiecțiile semnalate de președinte
- Domeniul portuar are, prin însăşi natura activităţilor specifice, o contribuţie semnificativă la creşterea competitivităţii, deopotrivă din perspectiva economiei naţionale şi a poziţiei industriilor europene pe pieţele mondiale.
- De aceea, pentru a face faţă în mod adecvat în raport cu provocările cu care se confruntă domeniul şi pentru a beneficia în mod real de oportunităţile de dezvoltare, este esenţial ca măsurile legislative sau administrative dedicate să fie clare, orientate prioritar spre creşterea eficienţei, a competitivităţii şi sustenabilităţii lanţurilor logistice şi de transport şi să poată fi aplicate fără generarea de sincope sau discontinuităţi.
- prin raportare la activitatea şi atribuţiile lor, inclusiv în ceea ce priveşte serviciile de siguranţă în porturi şi pe căi navigabile, administraţiile portuare şi, implicit, conducerile acestora au un rol esenţial în administrarea şi utilizarea infrastructurii de transport naval.
- în procedura de reexaminare, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a admis un amendament prin care s-a înlocuit condiţia ca membrii să aibă competenţe profesionale dovedite prin minimum 5 ani de experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice care desfăşoară activităţi specifice sectorului transport, logistic, administrarea infrastructurii de transport cu o condiţie de experienţă de minimum un an în respectivele domenii. O asemenea modificare a numărului minim de ani de experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice care desfăşoară activităţi specifice sectorului transport, logistic, administrarea infrastructurii de transport este una fără legătură cu aspectele solicitate în cererea de reexaminare şi, în consecinţă, realizată cu depăşirea limitelor reexaminării.
- În esenţă, redeschiderea procedurii legislative a reprezentat pentru Senat, în calitate de primă cameră sesizată, prilejul de a adopta o soluţie legislativă ce este diametral opusă aspectelor semnalate de Preşedintele României în cererea de reexaminare. Acest aspect contravine flagrant celor statuate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a descris posibilităţile pe care le are la dispoziţie Parlamentul cu privire la cererea de reexaminare, respectiv: admiterea, admiterea în parte sau respingerea (Decizia nr. 526/2018).
- În cazul legii criticate, prin procedura de reexaminare, Parlamentul a modificat condiţiile privind selecţia membrilor organelor de conducere, adoptând o lege cu un conţinut diferit faţă de forma iniţială şi pe cale de consecinţă, o nouă soluţie legislativă neavută în vedere de cererea de reexaminare. Deşi, strict formal, s-a intervenit asupra unui text – art. I pct. 1 – ce a format obiectul criticilor cererii de reexaminare, în realitate Parlamentul a depăşit limitele sesizării sale pentru reexaminarea legii prin cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României, adoptând o soluţie ce nu poate fi considerată admitere, admitere în parte, respingere ori modificare în beneficiul reglementării impusă de necesitatea coerenţei reglementării.
De menționat ar fi că legea adoptată de Parlament la finalul sesiunii legislative permite completarea consiliilor de administrație din Portul Constanța cu oameni fără experiență.