Sari direct la conținut

Iranul acceptă să nu stocheze uraniu îmbogățit, spune mediatorul negocierilor de la Geneva. „Dacă nu poți stoca, nu poți fabrica o bombă”

HotNews.ro
Uraniu, Foto: Robert Harding Productions / robertharding / Profimedia Images
Uraniu, Foto: Robert Harding Productions / robertharding / Profimedia Images

Iranul a acceptat să nu stocheze uraniu îmbogățit, a declarat vineri șeful diplomației din Oman, descriind acest pas drept o evoluție majoră în cadrul negocierilor cu Statele Unite, relatează AFP.

„Este ceva complet nou, care face ca argumentul privind îmbogățirea (uraniului) să fie mult mai puțin relevant, pentru că acum vorbim despre absența stocării”, a explicat la postul american CBS ministrul de externe al Omanului, Badr Albusaidi.

Omanul, care acționează ca mediator între Statele Unite și Iran, și-a trimis vineri ministrul de externe la Washington pentru discuții pe această temă cu vicepreședintele american JD Vance, potrivit unei surse citate de Reuters.

De altfel, ministrul de externe Badr Albusaidi este cel care a mediat joi, la Geneva, discuțiile indirecte dintre emisarii american Steve Witkoff și Jared Kushner cu trimisul Iranului, Abbas Araqchi.

„Cred că am rezolvat această problemă”

Badr Albusaidi a mai declarat la CBS că toate aspectele legate de un acord pot fi soluționate „pe cale amiabilă și în mod cuprinzător” în termen de trei luni.

„Dacă obiectivul final este de a garanta pentru totdeauna că Iranul nu va putea să se doteze cu bomba nucleară, cred că am rezolvat această problemă prin aceste negocieri, convenind asupra unui progres foarte important, care nu a mai fost realizat până acum”, a declarat el.

„Cred că, dacă putem valorifica acest lucru și îl putem transforma într-un avantaj, un acord este la îndemâna noastră”, a adăugat el.

Potrivit ministrului de externe din Oman, Iranul nu va putea stoca uraniu îmbogățit și vor exista verificări.

El a adăugat, de asemenea, că Iranul își va reduce stocul actual „la cel mai scăzut nivel posibil”.

Acuzând Teheranul – care neagă – că vrea să se doteze cu bomba atomică, Statele Unite insistă pentru o interdicție totală a îmbogățirii uraniului, în timp ce Iranul și-a apărat până acum dreptul la energie nucleară în scopuri civile.

Dar „dacă nu poți stoca material îmbogățit, nu poți în niciun caz fabrica o bombă”, a declarat Badr Albusaidi pentru CBS.

Trump „nu e mulțumit” de negocierile cu Iranul

Anunțul mediatorului din Oman vine în contextul în care tensiunile sunt în creștere în Orientul Mijlociu, unde planează în continuare amenințarea unor lovituri americane contra Iranului.

Vineri, președintele american Donald Trump a declarat că nu este mulțumit de cum decurg negocierile cu Iranul legate de programul său nuclear. Trump a spus că vrea, totuși, să ajungă la un acord cu Iranul, dar a avertizat că „uneori trebuie să folosești forța” militară.

Trump cere „zero îmbogăţire” de uraniu în Iran

Donald Trump a insistat vineri nu vrea nicio îmbogățire a uraniului pe teritoriul iranian. „Eu spun zero îmbogățire”, a afirmat el. „Nu 20%, nu 30%. Ei vor mereu 20%, 30%… Spun că e pentru uz civil, pentru scopuri civile. Eu cred că nu e deloc civil”.

Întrebat de un reporter cât de aproape este de a lua o decizie privind lansarea unui atac militar, Trump a răspuns: „Aș prefera să nu vă spun”.

SUA suspectează de multă vreme Iranul că urmărește să obțină o bombă nucleară și vrea ca acesta să renunțe complet la îmbogățirea uraniului, un proces utilizat pentru a produce combustibil pentru centralele nucleare, dar care poate furniza și material pentru fabricarea unui focos nuclear.

INTERVIURILE HotNews.ro