Sari direct la conținut

Istoria unui dezastru: Tancurile românești pe frontul de est / Mareșal – proiectul românesc furat de sovietici

HotNews.ro
Tancul francez Renault-R35, Foto: Scherl / SZ-Photo / Profimedia Images
Tancul francez Renault-R35, Foto: Scherl / SZ-Photo / Profimedia Images

Într-unul din articolele trecute am discutat deja despre starea precară a armatei române la începutul celui de-al doilea război mondial. Capacitățile ei combative din acel moment au fost comentate ulterior de istorici și analiști militari, astfel încât, astăzi avem o imagine destul de clară asupra acestui aspect.

Unul dintre capitolele la care stătea mult sub standardul vremii era cel al motorizatelor.

Cunoscând această problema, în aprilie 1935 Consiliul Superior al Apărării Ţării va aproba un plan de modernizare a armatei. Planul de înzestrare fusese conceput cu un an mai devreme de Ion Antonescu, general de brigada la acea dată.

Armata română avea o diversitate de armament, de toate tipurile și calibrele, ceea ce crea problema aprovizionării cu muniția corespunzătoare. Ca atare, ceea ce s-a încercat să se facă a fost o uniformizare generală, o standardizare, în ceea ce privește echipamentul și armamentul.

Starea unităților românești de blindate la începutul războiului

Campaniile anilor 1939 și 1940 demonstraseră faptul că operațiunile de blindate căpătasera o importantă esențială pe câmpul de lupta, capitol la care armata română era cel puțîn deficitară.

În anul 1937, România a cumpărat din Cehoslovacia 35 de tancuri de 4,5 t CKD AH-IV, înarmate cu mitraliere ZB md. 1937, care au fost introduse în dotarea cavaleriei sub indicativul R-1.

În acelaşi an, 1937, au fost comandate, tot în Cehoslovacia, la Škoda, 126 de tancuri de 10,5 t, Škoda S II, înarmate cu tunuri cal. 37 mm şi mitraliere cal. 7,92 mm. Tancurile Škoda S-II-a, cu indicativul R-2, au format Regimentul 1 Care de Luptă, care va deveni mai târziu principala forţă a Diviziei 1 Blindate române.

Al doilea razboi mondial-reconstituire Foto: Boris Zhitkov / Alamy / Alamy / Profimedia

Ulterior, România va importa din Franța 41 de tancuri Renault R-35. Acestea vor constitui, alături de circa 30 de exemplare poloneze din același model, Regimentul 2 Care de lupta.

În luptele pentru eliberarea Basarabiei, acestea și-au arătat limitele, neputând face față tancurilor medii sovietice T-34, sau, mai târziu tancurilor grele KV-1. Deși germanii promisesera un ajutor în această problema, aceștia abia puteau face față pierderilor suferite de propriile unități.

Ca atare, răspunsul trebuia să vină din crearea unui model capabil să lupte, de la egal la egal, cu blindatele sovietice. Inițiat s-a venit cu ideea unui tanc mediu proiectat și construit în România.

Proiectul a fost însă abandonat rapid, deoarece industria românească de armament pur și simplu nu era suficient de dezvoltată în acel moment pentru un asemenea proiect.

Astfel, s-a ajuns la concluzia că există posibilitatea să se profite de echipamentele sovietice capturate în număr destul de mare, în primele luni ale invaziei.

Apariția TACAM T-60 pe câmpul de lupta

TACAM reprezintă abrevierea de la Tun Anticar pe Afet Mobil și a constituit răspunsul românesc la noile cerințe ale frontului de est.

Beneficiind de stocurile considerabile de echipamente sovietice capturate, Statul Major Român a decis că cea mai bună soluție este adaptarea unui model sovietic de tanc la nevoile armatei române. Mai exact, s-a folosit sașiul tancului ușor sovietic T-60 pentru crearea unui „vânător de care” de concepție românească.

S-a pornit de la ideea reusitului model german din seria Marder. Astfel, proiectul a fost încredințat colonelului Constantin Ghiulai.

Acesta a ales că baza modelul T-60 pentru că era un tanc ușor, relativ rapid, care folosea un motor Dodge-Derotto-Fargo F.H.2, construit sub licență, practic un motor de camion, pentru care se găseau piese cu ușurință. Pentru tun a fost ales tot un model sovietic, calibrul 76,2.

A fost îndepărtată turela tancului și construit un nou cadru pentru tun. Suprastructura care proteja (n.red. într-o oarecare măsură) echipajul era construită din plăci de blindaj decupate de pe tancuri sovietice BT-7.

Blindajul avea în această zona o grosime de 15 mm. Afetul tunului era unul de concepție românească, fiind turnat la Ploiești, la Atelierele Leonida și finisat apoi la Ateliere Astra din Brașov și Lemaître din București.

Tunul folosea proiectile perforante de fabricație românească, model Costinescu, TACAM fiind capabil să transporte 44 de astfel de obuze.

O inovație semnificativă a fost introducerea unui model îmbunătățit de galeti, îmbrăcați în cauciuc, aceștia purtând numele Ghiulai, după creatorul lor. Modificarea a fost necesară, deoarece greutatea pe care trebuia să o suporte sașiul era mai mare decât cea pentru care a fost construit.

În luna ianuarie 1943 a fost gata prototipul, ulterior fiind transformate un număr de 34 de exemplare. Acestea au fost alocate Regimentelor 1 și 2 Blindate, ambele aparținând Diviziei 1 Blindate „România Mare” .

Această unitate a fost folosită că grupare de șoc, în cele mai fierbinți puncte, acolo unde alte unități erau date peste cap, mai exact pentru a cârpi, în măsură posibilităților, frontul. Exemplarele care au supraviețuit au fost confiscate de sovietici, începând cu luna octombrie 1944, deși la acea dată eram aliații Armatei Roșii.

Soldati romani studiind o hartaFoto: Leemage / AFP / Profimedia Images

A existat și o a două varianta, TACAM R-2, care s-a produs începând cu luna iulie 1943, într-un număr de 21 de exemplare. Acesta prezenta un un profil mai înaltfiind mai greu de camuflat. Proiectul a apartinul tot colonelului Constantin Ghiulai, cel care proiectase și TACAM T-60.

Folosind același tun ca și predecesorul său, acesta avea la baza șasiul tancului R-2. Optică era de proveniență românească – Aparatul de ochire model Septilici.

Testele inițiale au arătat că era necesară montarea unui tun mai puternic. Acest model a luat parte la luptele de după 23 august 1944, alături de sovietici. Unicul exemplar supraviețuitor este expus la Muzeul Militar Național, în București.

Mareșal – proiectul românesc confiscat de sovietici

Ideea proiectului vânătorului de tancuri Mareșal a survenit tot pe baza dificultăților cu care tanchistii români se confruntau în inclestarile lor cu tancurile sovietice pe frontul de est. Pentru proiectarea prototipului a fost nevoie de doi ani, între 1942 și 1944.

Proiectanți au fost cpt. ing. Gheorghe Sîmbotin și mr. Nicolae Anghel, ajutați de Constantin Ghiulai și inginerul Vereș. Se dorea folosirea aceluiași șasiu de tanc sovietic T-60, precum și un tun de calibrul 121,9 mm, de aceeași proveniență. Primul prototip a avut indicativul M-00 și a fost testat cu succes în iulie 1943.

Micuțul vânător de tancuri a mai avut încă cinci variante îmbunătățite.Inovația proiectului constă în ideea blindajului extrem de înclinat, ceea ce ar fi trebuit să ajute la ricosarea proiectilelor.

Un design asemănător a fost adoptat de germani la proiectarea celebrului Jagdpanzer 38t sau Hetzer, cum a fost denumit ulterior. Inovator pentru vremea lui, proiectul a fost confiscat de sovietici în octombrie 1944.

În concluzie, proiectele românești de tancuri în timpul celui de-al doilea război mondial au fost făcute în disperarea momentului, inginerii fiind forțați de circumstanțe să improvizeze și să lucreze cu ceea ce aveau, mai exact cu o industrie de armament embrionară.

Referințe:

  • Mark Axworthy, Cornel Scafeș, Cristian Crăciunoiu,Third Axis. Fourth Ally. Romanian Armed Forces in the European War, 1941-1945
  • Ioan Scurtu, România în anii celui de-al doilea război mondial
  • Ion.S Dumitru, Tancuri in flăcări
  • Scafeș, Cornel I; Scafeș, Ioan I; Șerbănescu, Horia Vl (2005). Trupele Blindate din Armata Română 1919-1947

Citește și alte articole pe subiect scrise de Andrei Stan:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro