Sari direct la conținut

Italia, în optimi după un gol marcat în minutul 98 contra Croației – Luka Modric: „Fotbalul a fost nemilos”

HotNews.ro
Foto: Ebrahim Noroozi / AP / Profimedia
Luka Modric Foto: Ebrahim Noroozi / AP / Profimedia

Italia a obținut calificarea în optimile Euro 2024 după un gol marcat în minutul 98 contra Croației, remiza (scor 1-1) lăsându-le croaților doar șanse teoretice de a continua la turneul final european găzduit de Germania.


Desemnat omul meciului dintre Italia și Croația, Luka Modric a marcat contra penisularilor la vârsta de 38 de ani și 289 de zile, dar reușita jucătorului celor de la Real Madrid nu le-a adus croaților victoria mult așteptată.


La finalul partidei, Modric a precizat că „ fotbalul a fost nemilos” cu naționala țării sale.


„Este foarte stresant, am luptat până la sfârşit, dar din păcate fotbalul a fost nemilos cu noi în această seară, a fost crud.


Fotbalul este de aşa natură încât de multe ori îţi pune zâmbetul pe buze, dar uneori te face foarte trist, aşa cum a fost cazul astăzi.


Zeii fotbalului nu ne zâmbesc mereu, dar putem fi mândri de modul în care ne-am reprezentat ţara în această seară. Nu ştiu unde a găsit arbitrul opt minute de prelungiri” – Luka Modric.


Remiza obținută la ultima fază le-a asigurat italienilor calificarea în optimile turneului final european.


Reamintim că Italia este campioana europeană en-titre, titlu cucerit în 2021 (Euro 2020 nu s-a putut desfășura la data stabilită inițial din cauza pandemiei de Covid-19) după o finală cu Anglia pe Wembley.

EURO 2024, rezultate Grupa B

Spania – Croația 3-0

Italia – Albania 2-1

Croația – Albania 2-2

Spania – Italia 1-0

Albania – Spania 0-1

Croația – Italia 1-1

EURO 2024, clasament Grupa B

1 Spania 9p / calificată în optimi

2 Italia 4p / calificată în optimi

3 Croația 2p

4 Albania 1p.

INTERVIURILE HotNews.ro