Kilmar Abrego Garcia, salvadorianul devenit simbol al politicii represive a lui Donald Trump privind migraţia, riscă să fie expulzat acum în Liberia
Administraţia SUA a anunţat că intenţionează să îl expulzeze spre Liberia pe Kilmar Abrego Garcia, un salvadorian devenit un simbol al politicii represive a lui Donald Trump la adresa migranţilor. Potrivit unor documente judiciare date publicităţii vineri, el ar putea fi expulzat chiar înainte de sfârşitul lunii octombrie, relatează sâmbătă France Presse și Agerpres.
Kilmar Abrego Garcia (30 de ani) fusese expulzat în martie spre El Salvador pentru presupusă apartenenţă la o bandă venezueleană.
Administraţia lui Trump a recunoscut apoi o „eroare administrativă” cu privire la acest locuitor din Maryland căsătorit cu o cetăţeană americană.
Abrego Garcia nu deţine statut legal de imigraţie pe teritoriul american, însă o decizie de expulzare la adresa sa spre El Salvador fusese definitiv anulată în 2019.
În final, el a fost readus în SUA în iunie, însă guvernul american a lansat imediat urmăriri împotriva lui pentru ajutor acordat şederii ilegale de imigranţi. Abrego Garcia a fost arestat de Serviciul de Imigrare şi Vamă al Statelor Unite (ICE) la sfârşitul lui august şi plasat în detenţie de către autorităţile americane.
Administraţia Trump şi-a făcut iniţial publică intenţia de a-l expulza spre Uganda, o decizie blocată de un judecător federal.
În documente judiciare publicate vineri, avocaţii administraţiei americane afirmă că au optat în cele din urmă pentru Liberia, ţară din Africa de Vest, ca loc de expulzare, pentru că această ţară nu figura pe lista ţărilor pe care avocaţii lui Abrego Garcia au respins-o de la bun început.
„Liberia este o democraţie înfloritoare şi unul dintre partenerii cei mai apropiaţi ai SUA pe continentul african”, susţine administraţia americană în cererea sa depusă la un tribunal federal american din Maryland, precizând că expulzarea ar putea avea loc „începând cu 31 octombrie”.
