Kremlinul îndeamnă SUA și UE să fie atente la corupția din Ucraina. „Banii lor sunt furați de regimul de la Kiev”
Kremlinul a făcut miercuri apel către Statele Unite și către țările europene să acorde atenție corupției autorităților ucrainene după ce o presupusă schemă de percepere de comisioane a fost dezvăluită luni de anchetatori la Kiev.
„Capitalele europene și, de asemenea, Statele Unite, bănuim, au acordat atenție acestui lucru. Este vorba despre țări care sunt donatori activi ai regimului de la Kiev”, a comentat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, în conferința sa de presă telefonică zilnică, relatează agențiile EFE și Agerpres.
Peskov a adăugat că „aceste țări, desigur, încep să conștientizeze tot mai mult că o mare parte din banii colectați de la contribuabili sunt furați de regimul de la Kiev”.
„Acest lucru este foarte evident și tot mai mulți oameni sunt conștienți de el”, a insistat purtătorul de cuvânt al președintelui rus.
Kremlinul acuză de ani de zile guvernul ucrainean că este împovărat de corupție generalizată.
Guvernul ucrainean l-a suspendat miercuri din funcție pe actualul ministru al justiției și fost ministru al energiei, Herman Galușcenko, după ce acesta a fost implicat într-un presupus caz de percepere de comisioane la Compania națională de energie atomică (Energoatom), caz anchetat de Biroul Anticorupție din Ucraina (NABU).
Galușcenko ar fi participat, în calitate de ministru al energiei, la o rețea care ar fi obținut cel puțin 100 de milioane de dolari în comisioane legate de contracte pe care o filială a Energoatom le-a atribuit unor companii private.
