Kremlinul salută comentariile lui Donald Trump despre „mașinăria de război” a Rusiei
Kremlinul a salutat rezervat vineri comentariile fostului președinte american Donald Trump potrivit cărora Rusia este o „mașinărie de război” care i-a învins pe Napoleon și Adolf Hitler, relatează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat în timpul conferinței sale zilnice de presă că, deși Moscova apreciază aceste comentarii ale candidatului republican la președinție, ea nu privește cu „ochi de cal” candidatura sa la alegerile pe care SUA le vor organiza pe 5 noiembrie.
El a spus că afirmațiile lui Trump „nu sunt inutile pentru cea mai mare parte a publicului american”, dar că Moscova „este conștientă” că Trump reprezintă o elită politică cu viziuni antirusești.
Comentariile lui Peskov vin după ce fostul președinte republican a declarat într-un interviu acordat zilele trecute Fox News alături de J.D. Vance, candidatul său la vicepreședinția SUA, că i-a transmis președintelui ucrainean Volodimir Zelenski că Moscova și Kievul trebuie să ajungă la un armistițiu.
„Știți, președintele Zelenski m-a sunat și am avut o conversație bună și i-am spus că trebuie să încheiem acest război. Aceasta (Rusia) este o mașină de război, vă confruntați cu o mașinărie de război. Asta fac ei (rușii), ei poartă războaie, ei l-au învins pe Hitler, l-au învins pe Napoleon, ei poartă un război”, a spus Donald Trump.
Trump spune că Rusia nu ar fi invadat niciodată Ucraina în timpul mandatului său
Trump a declarat de asemenea că ofensiva de primăvară pe care Kievul a plănuit-o pentru anul trecut „nu s-a întâmplat niciodată” și că „mulți ruși” sunt uciși în război, dar că ucrainenii suferă la rândul lor pierderi mari.
„Nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată, Biden nu ar fi trebuit să permită niciodată ca asta să se întâmple”, a mai spus candidatul republican la președinție, reiterând apoi poziția sa potrivit căreia Vladimir Putin nu ar fi avut niciodată curajul să invadeze Ucraina dacă el era în continuare președinte.
Trump a spus de asemenea că Putin a fost încurajat să invadeze Ucraina după ce a văzut modul haotic în care au fost retrase trupele americane din Afganistan.
Fostul președinte republican și Volodimir Zelenski au avut vinerea trecută prima conversație telefonică de la începerea invaziei rusești în contextul în care atât Ucraina, cât și aliații occidentali și din alte părți ale lumii se pregătesc pentru perspectiva întoarcerii sale la Casa Albă.
Interviul acordat zilele trecute alături de Vance nu a fost prima ocazie în care Donald Trump a lăudat „mașina” de război a Rusiei. El a făcut comentarii asemănătoare la un eveniment de campanie găzduit de Fox News în luna februarie.
„Rusia, ce fac ei? Ei l-au învins pe Hitler, ei l-au învins pe Napoleon. Da, ei sunt o mașinărie de război”, a spus el.
Urmărește ultimele evoluții din a 884-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.