Sari direct la conținut

La întâlnirea cu liderul rus, șeful ONU a făcut apel la o „pace justă” în Ucraina, dar Putin i-a răspuns că „într-o familie există și scandaluri” / Plecăciunea lui Guterres

HotNews.ro
La întâlnirea cu liderul rus, șeful ONU a făcut apel la o „pace justă” în Ucraina, dar Putin i-a răspuns că „într-o familie există și scandaluri” / Plecăciunea lui Guterres
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la întâlnirea cu preşedintele rus Vladimir Putin, la summitul BRICS din Rusia (Foto: Grigory Sysoyev / AP / Profimedia)

Invadarea Ucrainei de către Rusia este o încălcare a dreptului internațional, a insistat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în timpul întâlnirii avute joi cu președintele rus Vladimir Putin, potrivit unui comunicat difuzat la finalul zilei de biroul de presă al șefului ONU, citează AFP.

Antonio Guterres, care s-a întâlnit cu liderul de la Kremlin în marja summitului BRICS de la Kazan, în Rusia, „a reiterat poziția sa conform căreia invazia rusă din Ucraina este o încălcare a Cartei Națiunilor Unite și a dreptului internațional”, se arată în comunicatul citat.

Cei doi lideri au avut și o întrevedere tete-a-tete în cursul serii de joi.

Putin s-a întâlnit ultima dată cu Guterres în aprilie 2022, în primele săptămâni ale războiului, când șeful ONU a vizitat Moscova în timpul asediului Rusiei asupra orașului Mariupol din sudul Ucrainei.

Ce a transmis șeful ONU în Rusia. Ce i-a răspuns Putin

Sub privirea lui Vladimir Putin şi înainte de întrevederea lor propriu-zisă, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi-a reiterat apelul la o „pace justă” în Ucraina, „în conformitate cu Carta ONU, cu dreptul internaţional şi cu rezoluţiile Adunării Generale”.

„Secretarul general a spus că ar trebui să trăim cu toţii ca o mare familie”, dar „din păcate, în familii există adeseori dispute, scandaluri, litigii legate de proprietate şi, uneori, chiar încăierări”, i-a răspuns preşedintele rus.

Moscova şi Kievul au încetat orice negocieri oficiale, iar poziţiile lor par în prezent ireconciliabile. Perspectiva unor negocieri rămâne ipotetică, în condiţiile în care Kremlinul salută o „dinamică pozitivă” pe front pentru trupele sale.

Potrivit Kremlinului, ofertele de mediere din partea ţărilor partenere au fost primite „favorabil de către preşedintele rus” la summitul BRICS de la Kazan, după cum a declarat miercuri purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov.

La sosirea sa marţi în Rusia, prim-ministrul indian Narendra Modi – asigurând că este în contact cu ambele tabere – şi-a exprimat sprijinul pentru toate „eforturile pentru restabilirea rapidă a păcii şi stabilităţii”.

Nici China, nici India nu au condamnat vreodată – dar nici au recunoscut – anexarea teritoriului ucrainean de către Rusia.

Lula da Silva, preşedintele Braziliei, un alt pilon al BRICS, şi-a atras critici virulente din partea Ucrainei şi a Occidentului pentru că a afirmat că responsabilitatea pentru conflict este împărţită, chiar dacă a condamnat invazia Rusiei din februarie 2022.

Apelurile la pace şi la deschiderea negocierilor legate de Ucraina lansate la Kazan nu sunt de natură să răspundă aşteptărilor Uniunii Europene, a transmis joi blocul european, care le-a cerut şefilor de stat din BRICS să-l îndemne pe Vladimir Putin „să pună capăt imediat războiului pe care îl duce împotriva poporului ucrainean”.

„Alegere proastă” / „Dă mâna cu un criminal”

Prin deplasarea sa la Kazan, Antonio Guterres a făcut o „alegere proastă” care „nu face decât să afecteze reputaţia ONU”, a apreciat Kievul.

Opozanta rusă Iulia Navalnaia, văduva lui Alexei Navalnîi, a deplâns la rândul ei întâlnirea lui Guterres cu „criminalul” Putin.

„Este al treilea an de război, iar secretarul general al Organizației Națiunilor Unite dă mâna cu un criminal”, a denunțat Navalnaia într-un mesaj postat pe X.

Cu această reuniune a BRICS, Putin a încercat să demonstreze eşecul politicii occidentale de sancţiuni şi de izolare a ţării sale, în special din parte statelor aparţinând spaţiului denumit adeseori drept „Sudul global”, afişându-şi totodată dorinţa de a pune capăt presupusei „hegemonii” a Occidentului în relaţiile diplomatice internaţionale pentru a favoriza instaurarea unei „lumi multipolare”.

Cu patru membri (Brazilia, Rusia, India şi China) la crearea sa în 2009 şi după ce a integrat Africa de Sud în 2010, blocului cunoscut acum sub numele de BRICS (iniţialele acestor state în limba engleză) i s-au alăturat în acest an Etiopia, Iranul, Egiptul şi Emiratele Arabe Unite.

INTERVIURILE HotNews.ro