Le Monde: Franta cauta sa-si recastige influenta in lume

Dupa alegerea sa, Nicolas Sarkozy a dat Frantei, in sanul Uniunii Europene, un rol cheie in doua subiecte importante: relansarea tratatului institutional, la care el a contribuit puternic in iunie, si extinderea, pe care se straduieste sa o franeze opunandu-se cu fermitate, in pofida unui ton devenit mai conciliant, la candidatura Turciei.

Aceste doua teme exprima vointa Frantei de a imprima noua sa amprenta asupra optiunilor Europei.

Activismul lui Nicolas Sarkozy va permite oare sa redea patriei lui Jean Monnet si Robert Schuman influenta pe care o exercita odinioara asupra constructiei europene si care a inceput incet-incet sa scada pe masura ce crestea numarul statelor membre si modelul francez isi pierdea atractivitatea? Avem motive sa ne indoim de acest lucru.

Unde isi are originea de fapt declinul influentei franceze la Bruxelles? In mai multi factori.

Primul este evident: intr-o Europa cu 27 de membri, ponderea unei tari, fie ea si una fondatoare, este, printr-un simplu efect mecanic, inferioara a ceea ce era intr-o comunitate cu sase, noua sau cincisprezece membri.

Reforma Comisiei, care a privat tarile mari de al doilea reprezentant al lor, a intarit acest efect: Franta, ca si partnerii sai, nu mai dispune decat de un singur post de comisar; iar portofoliul care i-a fost atribuit in Comisia Barroso, cel al transporturilor, nu are importanta strategica atribuita concurentei, pietei interne sau comertului exterior.

Aceste posturi decisive au fost incredintate unor personalitati care se recunosc din plin in neoliberalismul dominant. Presedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, se inscrie el insusi in acest curent.

Politic – acesta este al doilea factor al declinului – Franta ajunge astfel marginalizata in Europa celor 27 fata de celelalte doua „tari mari”, din care una, Germania, obtine profit datorita puterii sale economice, reunificarii continentului, iar cealalta, Marea Britanie, beneficiaza de deschiderea sa la mondializare.

Sarkozy pare sa balanseze intre un „patriotism economic” care irita majoritatea statelor membre si profesiuni de credinta europene care suna fals. Anuntand ca Franta ca nu va reveni la echilibrul bugetar inainte de 2012, seful de stat a confirmat acest vals-ezitare. Parisul este intotdeauna in cautarea unei politici coerente.

„Trebuie sa indraznim o gandire franceze care nu cedeaza presiunii discursului dominant”, afirma in 2006 in fata ambasadorilor francezi Pierre Defraigne, director al Eur-IFRI, filiala de la Bruxelles a Institutului francez al relatiilor internationale.

Aceasta recomanadare ramane valabila. Pentru ca al treilea factor de declin al Frantei este intr-adevar reculul ideilor sale. Franta a cedat autoritatea in materie de reflectie lumii anglo-saxone”, constata Pierre Defraigne. Limba franceza este depasita de engleza in cercurile eurocratiei.

Marea Britanie a patruns cu succes in forurile de reflectie (think tanks), de influenta (lobby-urile) si de decizie (Comisie, Consiliu). Ea a stiut sa se plaseze alaturi de multi din partenerii sai de complicitati intelectuale care resping Parisul intr-o anumita izolare.

Discursurile lui Sarkozy, oricat de voluntare ar fi ele, nu vor fi suficiente sa restabileasca pozitia Frantei. Aceasta trebuie sa fie capabila sa defineasca o abordare credibila, apoi sa o difuzeze, fara aroganta, in miezul institutiilor europene.

Provocarea i se adreseaza atat lui Sarkozy care se lauda cu „revenirea” Frantei in Europa, cat si Partidului Socialist, a carui reconstructie va trebui sa se bazeze pe o viziune innoita a Uniunii Europene.