Liderii de la Beijing, tot mai preocupați de consolidarea puterii navale a Chinei

De la începutul anului în curs, trei distrugătoare oceanice mari, din clasa Renhai (Type 055), înarmate cu rachete ghidate, au intrat în serviciul activ, în cadrul marinei militare a Republicii Populare Chineze: nava Lhasa, în martie 2021; nava Dalian, spre sfârșitul lui aprilie a.c.; și nava Anshan, la 11 noiembrie. Sursa deschisă pe care o cităm aici, un articol publicat de NavalNews la 30 noiembrie a.c, preciza că o altă navă din aceeași clasă ar putea deveni operațională „până la sfîrșitul anului” în curs.

Precizăm aici că, din câte știm, fiecare dintre distrugătoarele chinezești de tipul celor la care ne referim aici este o navă cu un deplasament de 12-13.000 tone. Ca termen de comparație, distrugătoarele americane din clasa Arleigh Burke, înarmate tot cu rachete ghidate, au, în funcție de subclasa din care fac parte, un deplasament de minimum 8.360 și maximum 9.650 tone. Iar crucișătoarele americane din clasa Ticonderoga, de asemenea dotate cu rachete ghidate, au, fiecare, un deplasament maxim de 9.600-9.800 tone.

Știm și că noile nave de luptă ale PLAN, marina militară a Republicii Populare Chineze, au ca armament principal sisteme de lansare verticale (VLS), cu un număr total de 112 astfel de arme pentru fiecare bastiment. Distrugătoarele americane din clasa Arleigh Burke au, fiecare, câte 96 de rachete în containerele VLS-ului din dotare, iar crucișătoarele din clasa Ticonderoga, câte 122 de rachete de diverse tipuri (câte una în fiecare container vertical). Altfel spus, distrugătoarele chinezești din clasa Renhai au un deplasament cu 40-50% mai mare decât al distrugătoarelor americane, precum și un număr de rachete ce pot fi lansate în succesiune rapidă de sistemele de lansare verticale, care e de asemenea cu cel puțin 10-15 % mai mare decât cel al rachetelor aflate la bordul fiecărui distrugător american.

Restul parametrilor tactico-tehnici cunoscuți sunt semnificativ mai apropiați, indică numeroase surse deschise: și navele de tip Renhai, și cele din clasa Arleigh Burke au o viteză maximă de peste 30 de noduri (1 nod = 1 milă marină pe oră), deci de peste 55,5 kilometri pe oră, au sisteme de propulsie cu puteri instalate de peste 100.000 de cai-putere, ca și o autonomie de peste 5.000 de mile marine (adică de peste 9.000 de kilometri). La fel, armamentul secundar este izbitor de asemănător: tunuri navale cu tragere rapidă, cu calibrul țevii de 5 țoli, plus arme automate cu mai multe țevi (Gatling guns, sau CIWS, în literatura de specialitate), mai ales pentru apărarea antiaeriană la distanță mică, având o cadență de tragere de 3.500-5.000 de obuze pe minut, plus tuburi lans-torpilă, plus elicoptere anti-submarin.

Ritm fără egal al creșterii cantitative

Informațiile referitoare la ritmul foarte susținut în care China lansează la apă distrugătoare mari, care indică, foarte clar, preocuparea pentru a dezvolta rapid ceea ce literatura de specialitate numește blue water navy (adică o marină de război capabilă să opereze, oricând, practic oriunde pe întinderea Oceanului Mondial, inclusiv foarte departe de țărmurile și bazele proprii) constituie, însă, doar o foarte mică parte din ceea ce știm despre dinamica tot mai înaltă a forțelor navale chineze.

Surse deschise precizează, de exemplu, faptul că, dacă vorbim despre numărul total de bastimente de luptă, marina Chinei a depășit deja US Navy (peste 355 de nave de diverse tipuri, față de doar în jur de 290, cât au acum americanii); comandanți militari din lumea occidentală afirmă, explicit, că la fiecare patru ani, marina militară chineză dobândește nave noi cu un deplasament total mai mare decât al tuturor bastimentelor militare ale Franței, luate la un loc; aceeași marină chineză e tot mai intens prezentă în nord-vestul Oceanului Indian, escortând, în ultimii ani, câteva mii de nave comerciale în zona Golfului Aden; tot China e preocupată de ideea de a dobândi și dezvolta o bază navală militară pe coasta africană a Atlanticului, cel mai probabil în Guineea Ecuatorială (vezi mai multe articole publicate în ultima lună, începând cu unul apărut, la 6 decembrie a.c., în Wall Street Journal); în sfârșit, e tot mai aproape momentul în care PLAN va avea în dotare, pe deplin operațional, un al treilea portavion, cu un deplasament total de aproximativ 80.000 de tone.Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro