Limba romana ca limba straina (de Sabina Fati)

Pentru multi politicieni romani, timpul sta pe loc. Intepeniti in nationalismul primitiv al ceausismului sau fixati in tiparul revansard al secolului al XIX-lea, se simt jigniti de orice gest public facut in favoarea minoritatii maghiare. Ungurul continua sa fie pentru politicianul autohton dusmanul permanent.

Tolerat in Parlament, ca partas la festinul sistemului de relatii si influenta, primit in Guvern mai mult de nevoie decat de voie, ungurul este inca periculos.

Nu poate fi primit in diplomatie, nici dupa verificari intense, fiindca nu raspunde principalului criteriu de performanta – nationalitatea, nu poate fi promovat in servicii secrete fiindca e tradator din nastere, nu poate deveni general de armata fiindca oricand e posibil sa faca manevre comune cu vecinul din Vest pentru refacerea Ungariei Mari.

Pentru ungurul obisnuit nascut in Romania, viata e o permanenta cursa cu obstacole. Pentru ungurul din UDMR, lucrurile se schimba, iar cariera sa depinde de adaptabilitatea la mediul inconjurator, de capacitatea de a face compromisuri si, uneori, de talentele sale lingvistice.

Pentru politicianul maghiar, limba romana vorbita la nivelul limbii materne ar trebui sa fie obligatorie in promovarea sa, fiindca este necesara nu doar ca instrument de marketing, ci mai ales ca abilitate in negocierile cu majoritarii de toate culorile.

Pentru maghiarul de rand, limba romana ar trebui sa fie insa optionala, iar statul nu ar avea motive sa se amestece in aceste aspecte altfel decat prin finantarea scolilor bilingve si a cursurilor de limba romana, acolo unde sunt dorite.

Legea invatamantului precizeaza deja ca limba romana se studiaza ca limba straina pana in clasa a IV-a in scolile destinate minoritatilor, dar maghiarii ar dori sa extinda metoda pentru ciclul doi, al gimnaziului, si chiar pentru liceu, pentru mai multa eficienta.

Seful statului, care a ignorat pana acum subiectele de acest fel, a declarat brusc ca „limba romana trebuie predata ca limba straina” pentru copiii maghiari care vin din comunitati inchise, explicand in subsidiar avantajele acestui sistem.

Nationalistii de serviciu din Parlamentul autohton, deranjati de afinitatile recente pe care Basescu le are cu secuii, l-au pus deja la colt.

Chiar si unii fruntasi ai Partidului Democrat au fost luati prin surprindere de noua viziune a presedintelui, declarand, dezamagiti, precum Gheorghe Barbu, ca „orice cetatean al Romanei, in primul rand pentru el, dar si pentru noi, ca natiune, trebuie sa stie corect limba romana”.

Mai rudimentar, Dan Voiculescu crede ca o comparare a limbii romane cu o limba straina este „o jignire adresata romanilor si o noua sfidare a Constitutiei”, in vreme ce Gheorghe Funar spune, simplu, ca lui Basescu „i-au luat mintile unguroaicele”.

Presedintele nu pare sa se teama de reflexele nationaliste care pot fi trezite de populistii autohtoni, considerand probabil ca electoratul a evoluat mai mult decat politicienii.

In acelasi timp, insa, intarata fara scrupule electoratul din secuime impotriva UDMR, chiar inaintea europarlamentarelor, folosind teme delicate, dar care nu-i afecteaza propriul electorat, provenit mai cu seama din mediul urban.

Pericolul, daca exista, vine din alta parte: limba romana devine, de fapt, tot mai mult o limba straina pentru tineri, care au adoptat deja limba engleza ca lingua franca. Daca privesc spre viitor, politicienii ar trebui sa stie ca 50 din cele circa 200 de state ale lumii au engleza ca limba oficiala, chiar daca nu prima limba oficiala, iar Mongolia si Chile se gandesc sa o adopte.