Sari direct la conținut

Luna trecută a fost în Europa cea mai rece lună ianuarie din ultimii 16 ani. Ce regiuni au avut parte de frig extrem

HotNews.ro
Luna trecută a fost în Europa cea mai rece lună ianuarie din ultimii 16 ani. Ce regiuni au avut parte de frig extrem
Schimbari climatice, ilustratie (foto dotted zebra / Alamy / Profimedia)

Luna ianuarie, care a adus și în România două valuri de frig și temperaturi de sub -21 grade Celsius, a fost mult mai rece decât normalul perioadei și la nivel european, arată datele Copernicus, citate de InfoClima.ro.

Interesant este că ianuarie 2026 a fost una dintre cele mai calde luni înregistrate la nivel global, deși emisfera nordică a avut valuri puternice de frig, iar emisfera sudică a suferit de căldură extremă, incendii și inundații.

În Europa lucrurile au stat cu totul altfel.

Temperatura medie pe uscat în Europa pentru ianuarie 2026 a fost de -2,34°C, cu 1,63°C sub media perioadei 1991–2020 pentru luna ianuarie, ceea ce a făcut ca acesta să fie cel mai rece ianuarie din 2010.

Condiții de frig extins la nivel mondial s-au înregistrat în Scandinavia, statele baltice, estul Europei, Siberia, precum și în centrul și estul Statelor Unite. În Scandinavia au fost și temperaturi de sub -40 grade C.

Cele mai mari temperaturi peste medie au fost observate în Arctica, în special în mare parte a Arhipelagului Arctic canadian, Golful Baffin, Groenlanda și Extremul Orient rus. Temperaturi peste medie au fost, de asemenea, înregistrate în sudul Americii de Sud, nordul Africii, Asia Centrală și în cea mai mare parte a Australiei și Antarcticii.

În a doua jumătate a lunii ianuarie 2026, condiții severe de frig au afectat mari părți ale emisferei nordice, inclusiv America de Nord, Europa și Siberia, fiind determinate în principal de un curent polar mai ondulat decât de obicei, care a permis aerului arctic foarte rece să pătrundă la latitudini medii.

Datele Copernicus arată că emisfera nordică a trecut printr-un val sever de frig în timp ce emisfera sudică a trecut prin episoade cu temperaturi ridicate, incendii de vegetație și inundații.

„Ianuarie 2026 a oferit un memento clar că sistemul climatic poate produce simultan vreme foarte rece într-o regiune și căldură extremă în alta”, spune Samantha Burgess, coordonator strategic pentru climă la ECMWF.

INTERVIURILE HotNews.ro