Mai e mult din dosariada? (de Cristian Ghinea)

Amintirile lui Turcu reprezinta calomnia perfecta: nu poate fi confirmata, nici infirmata, dar se discuta despre subiect.

Chestiunea a produs efecte doar la Bucuresti, nu la Bruxelles, iar Varujan Vosganian si PNL se amagesc crezind ca de aici li se trage esecul. Barroso s-a temut sa mearga in fata Parlamentului cu un conservator si un sustinator al taxarii reduse si cu ceva probleme de finantare politica. La validarea acestei Comisii au fost trimisi oameni inapoi pentru aceste motive.

Povestea cu informatorul Vosganian a contat la Bucuresti, pentru ca aici terenul e pregatit pentru ca simpla amintire veche de 25 de ani a unui securist sa fie publicata pe prima pagina de „primul ziar in categoria publicatiilor serioase“ si asumata public de un director, Marius Tuca, ce trece drept creator de scoala de jurnalistica.

Nervii lui Vosganian in cazul acestei acuzatii sint justificati, iar presa romana s-a facut iar de ris. Din ce au vazut prin filmele cu Watergate, creatorii de scoala jurnalistica din Romania au retinut doar partea cu primirea ponturilor. Au sarit peste partea cu verificarea si cautarea altor surse

Si nu este doar problema unui ziar.

Ce cariera jurnalistica a fost ruinata in Romania pentru publicarea unei povesti atit de subtiri? „Jurnalul National“ nu doar ca a publicat, dar a promovat agresiv o poveste fara sa-si puna intrebari de bun-simt: daca Turcu tine minte gresit? Daca acum 25 de ani era vorba despre alt armean cu cioc si nume care se termina in „an“? Ce cauta serviciul de informatii externe la

fabrica de bere de la Bragadiru? De ce a tacut Turcu pina acum, ca doar Vosganian nu a aparut din neant?

Dosariada scoate la iveala ce e mai rau din presa noastra. Ce s-a mai auzit de povestea cu Mona Musca – sefa de retea promovata cu asiduitate de „Evenimentul zilei“? Cineva trebuie sa faca un bilant al acestor povesti si sa-i intrebe pe jurnalisti ce s-a mai auzit de ele.

A merge la plesneala a devenit regula jurnalistica acceptata: daca iese, am avut dreptate, am demonstrat ca avem singe de jurnalist. Daca nu iese, asta este! Doar nu am omorit pe nimeni.

Ce poti sa faci daca un securist isi aduce aminte ca te-a recrutat, nu aduce nici o dovada, dar presa il cultiva de parca ar fi erou de razboi? Nimic. E calomnia perfecta. CNSAS zice ca nu e adevarat. Vax albina, doar nu o sa credem CNSAS tocmai acum. SIE zice ca nu e adevarat. Sa fie sanatosi, astia conspira mereu.

Vedetele dosariadei au o calitate tot mai joasa si nu imi dau seama daca asta e semn ca isteria se epuizeaza sau ca incepe un nou episod.

Intransigentii de ieri, ca Gabriel Liiceanu, sint ei insisi atacati de si mai intransigentii cu agenda, ca Victor Roncea – personajul perfect al acestei mizerii care a ajuns dosariada: cu cit mai enorme debitatiile, cu cit mai inexistente dovezile (la ce ne trebuie dovezi, noi stim!), cu atit mai multa filosofie si scenarii pe seama lor.

Mai e mult din dosariada?