MApN extinde căutarea resturilor de drone. Încă două locuri despre care există indicii că au căzut resturi
- Andrei Georgescu
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă, vineri, că sunt continuate cercetările în zonele din proximitatea porturilor ucrainene pentru identificarea posibilelor fragmente de drone căzute pe teritoriul naţional. Astfel, pe lângă zona Plauru, în ultimele 24 de ore s-au primit indicii privind două posibile noi zone de incidenţă, în apropiere de Periprava, urmând să fie făcute verificări, informează News.ro.
„Investigaţiile echipelor mixte, formate din specialişti din cadrul MApN, SRI şi MAI, continuă în proximitatea localităţii Plauru, judeţul Tulcea, în posibilele zone de incidenţă rămase de cercetat. Reamintim că la prima dintre cele trei locaţii au fost identificate, în cursul zilei de joi, 25 iulie, resturi de la o dronă de provenienţă rusească de tip Geran1/2. În ultimele 24 de ore, s-au primit indicii cu privire la două posibile noi zone de incidenţă, aflate pe malul românesc al Dunării, în proximitatea localităţii Periprava. Aceste locaţii vor fi investigate, conform procedurilor, în perioada imediat următoare”, a transmis MApN, într-un comunicat de presă.
Dronele ar fi căzut în zone nelocuite din Deltă
Conform sursei citate, au fost şi indicii care nu s-au confirmat, cum ar fi zona Niculiţel, despre care au existat referiri în spaţiul public în ceea ce priveşte posibile căderi de fragmente de drone. Cercetările efectuate în această zonă nu au indicat fragmente căzute.
„Facem precizarea că toate locaţiile identificate drept posibile zone de incidenţă se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură. Forţele şi mijloacele sunt angajate în cercetări pe o arie extinsă, din proximitatea infrastructurii ucrainene din porturile vizate de atacurile masive din ultimele zile, astfel încât să fie acoperite toate zonele în care ar exista posibilitatea căderii unor fragmente de drone”, a adăugat MApN.
Ministerul Apărării Naţionale a menţionat că a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
„Reiterăm, de asemenea, mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, a conchis sursa citată.
Joi, MApN anunţa că, în urma căutărilor începute miercuri, după atacuri cu drone ale forţelor ruse în Ucraina, lângă graniţa cu România, au fost identificate resturi de la o dronă de provenienţă rusească de tip Geran1/2, în apropierea localităţii Plauru din judeţul Tulcea.
În ceea ce priveşte incidentul de joi noaptea, când au avut loc noi atacuri în partea ucraineană a frontierei, începând cu ora 1.32, două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene Finlandeze au decolat din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu şi au revenit în bază în jurul orei 3.25. Şi de această dată au fost începute cercetări în teren.