[Medici buni] Dr. Alina Păcurari, medic primar de medicină internă: „Când pacientul iese din cabinet simțind încredere și siguranță, jumătate din boală e ca rezolvată“

Dr. Alina Păcurari este medic primar de medicină internă la Hyperclinica MedLife Timișoara și, de 13 ani, acela este locul în care face, zilnic, ceea ce iubește cel mai mult: tratează pacienți și-i face să iasă încrezători și cu zâmbetul pe buze din cabinetul ei. În specialitatea ei, nicio zi nu e ca precedenta și niciun pacient nu seamănă cu altul: acum consultă un hipertensiv, peste o oră pune un diagnostic de gastrită, peste două ore vede un pacient cu boală venoasă cronică. Diversitatea aceasta o face să stea departe de rutină sau de riscul plafonării și să abordeze cu entuziasm fiecare caz nou.

Mică fiind, pasionată de citit, de literatură și limbi străine, Alina Păcurari era convinsă că va urma cariera de filolog și cadru didactic a mamei. Tatăl era inginer chimist, iar fratele ei îl urmase în acest domeniu, așa că i s-a părut firesc ca ea să ducă mai departe specializarea mamei. Dar pentru că în perioada respectivă să fii filolog echivala (atunci, ca și acum) cu salarii mici și perspective neatrăgătoare, părinții i-au sugerat să-și regândească opțiunile. Având doctori în familia extinsă, cea de-a doua opțiune a fost medicina, pe care a ajuns să o practice cu multă pasiune, astfel că în momentul de față, dr. Păcurari spune că nu se vede făcând altceva.

Este convinsă că medicina internă, specialitatea aleasă de ea, este una dintre cele mai frumoase și mai provocatoare, dat fiind faptul că trebuie să înglobezi în munca de zi cu zi o serie de alte specialități. „Este un domeniu foarte vast, cu foarte multe oportunități și nu mă lasă absolut deloc să mă plictisesc. Una e să ai 20 de boli în portofoliu, la o specialitate mică, și alta e să ai cardiologie, gastroenterologie, nefrologie etc. – toate strânse în aceeași specialitate. Diversitatea este frumusețea acestei ramuri și tocmai pentru a mă putea bucura de ea nu am fost interesată niciodată să fac o supraspecializare. Am preferat mai degrabă să mă perfecționez pe partea de ecografie, care este foarte importantă pentru un internist. Am făcut o serie de cursuri de ecografie abdominală, ecografie de sân, doppler, elastografie, ecografie cu contrast, pentru că acestea mă ajută foarte mult, lucrând în ambulatoriu“.

Trei slujbe, un doctorat și un copil mic

Totuși, dorința de a preda nu a părăsit-o, așa că timp de 10 ani a avut parte și de carieră didactică, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara. În paralel, lucra ca medic la Spitalul Clinic Căi Ferate Timișoara (CF) și, din 2009, a început și colaborarea cu MedLife. Timp de trei ani a reușit să împace toate cele trei slujbe și să-și dea și doctoratul, în condițiile în care avea acasă și copil mic. Dar dorința de a petrece mai mult timp cu fetița ei a determinat-o, în cele din urmă, să renunțe la cariera didactică și la Spitalul CF și să aleagă să fie angajat MedLife full-time. „Într-o zi, când ne pregăteam să mergem în parc, fetița s-a uitat cu ochii mari la mine și m-a întrebat dacă chiar am de gând să o însoțesc în parc, obișnuită să meargă acolo doar cu tatăl ei. Atunci s-a produs un declic, mi-am spus că nu vreau ca fiica mea să crească fără să mă aibă alături“.

Din acel moment, s-a dedicat exclusiv pacienților MedLife. „Nu regret această decizie, mi-e foarte bine la MedLife, sunt acum printre veteranii clinicii, iar după viața tumultuoasă de la universitate, am ajuns într-o echipă tânără și dinamică, pe care o apreciez și de care mă simt apreciată“. Experiența muncii în spitalul CF i-a adus o serie de avantaje: i-a deschis plăcerea și pasiunea pentru ecografie și a învățat-o cât de important este să ai alături colegi din specialități diferite, la care să poți apela imediat, atunci când problemele pacientului impun acest lucru. De altfel, consideră ea, un medic bun își cunoaște limitele și nu ezită să ceară ajutorul colegilor pentru binele pacienților lui”.

Ea mai adaugă faptul că: „MedLife e clinică mare, am toate specialitățile lângă mine, în contract cu Casa de Asigurări, și mi-e ușor să fac această interdisciplinaritate. Am fost crescută în spiritul interdisciplinarității și sunt convinsă că ea este esențială pentru binele pacientului. Cel mai periculos doctor este cel care crede că le știe pe toate. Care se crede Dumnezeu. Trebuie să îți cunoști limitele, să știi unde ți se termină competența și să știi să spui: «Până aici pot, de aici trebuie să apelez la colegul meu, care a studiat această problemă mult mai mult decât mine». Mie mi-e foarte ușor să merg să bat la ușa colegului meu și să-l rog să vină până în cabinet să vadă un pacient, așa cum merg și eu, de fiecare dată când sunt solicitată“.

Încrederea și empatia, esențiale în relația medic-pacient

Dincolo de satisfacția muncii bine făcute, dr. Păcurari se hrănește emoțional și cu starea de bine pe care reușește să o insufle pacienților. Știe că, pentru ca tratamentele să dea rezultate, este esențial să le câștige și încrederea. „Cea mai mare satisfacție mi-o aduce pacientul mulțumit, cel care pleacă cu zâmbetul pe buze. Fiecare caz pe care reușesc să îl rezolv și fiecare pacient care vine la mine trimis de un alt pacient sunt satisfacțiile mele de zi cu zi“. Faptul că-și întâmpină pacienții cu zâmbetul pe buze, că e caldă și empatică reduce pe moment nivelul de stres al bolnavului. „Nimeni nu vine de drag sau de plăcere la doctor. Și noi, medicii, când devenim pacienți, suntem stresați. Dacă medicul reușește să-i transmită pacientului încredere și siguranță, jumătate din boală e ca rezolvată“.

Deși facultatea nu a învățat-o cum să comunice cu pacientul, experiența i-a arătat cât de util este acest aspect pentru un medic. „Este esențial să poți coborî la nivelul pacientului care înțelege mai greu cu ce se confruntă, dar și să te ridici la pretențiile unui pacient riguros, foarte informat, care așteaptă multe explicații, cât se poate de științifice. Și la fel de important este să îl scoți pe pacientul speriat din starea de anxietate. De multe ori, anxietatea lui încurcă medicul chiar și în diagnostic. Un pacient anxios e posibil să nu îmi transmită informațiile care trebuie, să se inhibe, să aibă simptome pe care în mod normal nu le are: transpiră, tremură, e roșu, îi crește tensiunea”, explică medicul.

O categorie aparte de pacienți o reprezintă vârstnicii, care au nevoie de mai multă atenție și grijă. „Mi-e drag să am pacienți în vârstă. Nu e ușor de lucrat cu ei, durează mult până povestesc, până explică, până îmi arată toate medicamentele pe care le iau. Dar îmi place foarte mult această interacțiune cu ei, probabil aș fi fost un bun geriatru“, spune ea. Este de părere că medicii ar trebui să își aleagă specialitatea și în funcție de firea lor și de plăcerea de a interacționa cu pacienții. „E foarte important să știi ce ți se potrivește și ce nu. Sunt absolvenți de Medicină care și-au dat seama că nu și-au nimerit specialitatea, și nici vocația, și care au trecut în industria farma pentru că nu-și doreau să fie la patul bolnavului. Dacă ți-e felul repezit și arțăgos, nu ai să fii niciodată empatic și nu ți șe potrivește munca cu pacientul. Mie mi-a fost întotdeauna clar că nu am să aleg o specialitate chirurgicală sau de laborator, pentru că mi-am dorit exact această conexiune cu pacientul“.

Ghidurile medicale, tratamentele, pacienții – toate se schimbă

Pe măsură ce societatea evoluează, lucrurile se schimbă în ritm alert și în domeniul medical. Tehnologia avansează văzând cu ochii, ghidurile medicale și tratamentele se îmbunătățesc constant, iar medicii trebuie să fie în permanență la zi cu noutățile din specialitatea lor. „Ca să fii la curent cu cele mai noi abordări, e importantă participarea la congresele internaționale. Încerc să particip anual, și tot anual fac și câte un curs. Multe lucruri care acum 20 de ani erau într-un fel acum sunt total diferite. Nu mai departe de limitele dislipidemiei. Când am terminat facultatea, valorile erau cu cel puțin 50 de unități mai mari. De asemenea, ghidurile se schimbă de la an la an. Când eram proaspăt medic, exista magia Helicobacter pylori. Unde îl găseam, îl tratam. Acum, nu mai e la fel. Ne-am dat seama că acele cure de antibiotic pot să facă mai mult rău decât bine în unele situații. Se pun lucrurile în balanță și prejudiciul trage mai greu decât beneficiul la anumiți pacienți“.

La fel de mult s-a schimbat și modul în care pacientul se raportează la medic și invers. Accesul la informații a adus în spitale și în cabinetele medicale oameni care înțeleg ceea ce li se întâmplă, recunosc simptomele unei boli, știu ce fel de investigații sunt necesare pentru un diagnostic. Dr. Păcurari spune că acesta este mersul firesc al lucrurilor și că, de multe ori, are pacienți care vin doar să-și valideze diagnosticul pus de ei. Desi o amuză aceste situații, admiră faptul că pacienții știu exact unde să se adreseze și ce să ceară atunci când au o problemă. „Pe vremuri, în spital, doctorul era Dumnezeu, toată lumea stătea în poziție de drepți, lipită cu spatele de peretele holului, cu capul plecat și nimeni nu avea curajul să spună nimic: nici pacient, nici subaltern. Lucrurile s-au schimbat în bine, chiar dacă uneori e o provocare pentru noi să facem față pacientului informat, cu multe pretenții, care a citit pe Google despre boala lui (deși poate nu a citit ce trebuie)“.

„E greu și frustrant faptul că nu-ți poți salva toți pacienții“

Fiecare medic are în carieră cazuri care l-au marcat și care l-au pus față în față cu propria vulnerabilitate. Dr. Alina Păcurari nu face excepție. Sunt pacienți pe care îi poartă în gând și a avut cazuri care au impresionat-o profund. „De la primul pacient care a murit sub ochii mei, până la bătrânelul pe care l-am îngrijit 10 ani, iar dintr-o dată n-a mai venit, și la tinerii cărora trebuie să le comunic un diagnostic fatal – toate aceste cazuri și-au pus amprenta asupra mea.“ Are puterea de a recunoaște că e foarte greu și foarte frustrant pentru un medic să constate că nu-și poate salva absolut toți pacienții și admite că momentele în care a fost părtașă unor suferințe extreme au fost atât de apăsătoare, încât a regretat, temporar, că a ales această meserie.

„Se întâmplă să vin acasă cu sufletul greu și, uneori, de-a lungul celor 20 de ani, am avut nevoie de ajutor. Încărcătura emoțională a fost atât de mare, încât am avut nevoie de sprijin ca să revin pe linia de plutire. Din fericire, îl am alături pe soțul meu de la 18 ani, el e o fire veselă și optimistă, care știe să îmi reseteze dispoziția“.

Ca să-și recapete energia, doamna doctor se deconecteză prin intermediul cărților. Pasiunea pentru citit, pe care o are de mică, o face să aibă în permanență, oriunde merge, o carte de beletristică la îndemână. Admite că în perioadele stresante își îmbunătățește starea de spirit și printr-o sesiune de shopping online, iar concediile le preferă active, cu sport și plimbări pe bicicletă, alături de soț și de fiica lor.

„Nu pot să-mi privez copilul de prezența bunicilor pentru câteva mii de euro în plus”

Deși a cochetat cu ideea de a profesa ca medic în Germania sau în Franța, vorbind la perfecție limbile celor două țări, a ales să rămână în România și nu regretă acest lucru. „O parte din familia mea e în Germania, bunica maternă e nemțoaică, dar când am avut ofertă să plec în Berlin sau în Leipzig, nu am putut. Am crescut într-o familie foarte unită, nu am putut să mă gândesc că plec și că îmi las părinții. Nu cred că aș fi fost mai fericită acolo. Cele câteva mii de euro pe care le-aș fi câștigat, le-aș fi plătit scump cu faptul că mi-aș fi privat copilul de bunici“.

Dr. Păcurari crede că mirajul străinătății pentru medicii români nu are legătură exclusiv cu dotările spitalelor și cu salarizarea, ci și cu modul în care tinerii absolvenți de facultate se pot specializa acolo exact în domeniul care îi pasionează. „Ca să nu mai plece medici din țară, cred că primul lucru care trebuie să se schimbe este sistemul de selecție, adică rezidențiatul, care este o loterie. Dacă ai o zi proastă, nu poți să alegi specialitatea pe care o dorești și care ți se potrivește și ajungi ca, în loc de cardiologie, să prinzi epidemiologie. Și ce faci? Îți permiți să te duci de 5 ori, până iei ce dorești? Nu îți permiți. Acest lucru duce la eșecuri și frustrări și ești tentat să mergi la o firmă de recrutare care, în doi timpi și trei mișcări, îți găsește post într-o secție de cardiologie în străinătate. Ei sunt dispuși să te ia și să te formeze, să devii acolo specialist exact în domeniul care te pasionează“.

Decizia de a rămâne în țară îi aduce doamnei doctor satisfacțiile așteptate, de la faptul că poate petrece timp alături de familia ei, până la oportunitatea de a profesa medicina într-o clinică modernă, care îi permite să țină pasul cu tot ce e nou în domeniu.

***

Articolul face parte din campania “Știi un medic bun”, un demers MedLife care își propune să portretizeze medicii care fac zi de zi România bine, construind un mâine mai bun. Sunt mii sau poate zeci de mii de medici buni în România, care, dincolo de talent, vocație, experiență, intuiție și abilități, sunt în primul rând OAMENI.

Medicii MedLife nu sunt doar buni profesioniști, ci și oameni buni, cărora le pasă și care iubesc, la rândul lor, oamenii. Medici pentru care îngrijirea sănătății tale e mai mult decât o profesie, e o chemare.

„Știi un medic bun?”, o campanie MedLife de redescoperire a Încrederii în România.

Articol susținut de MedLife