#MediciBuni Dr. Ana-Maria Bota, medic primar ORL: „Tratez fiecare pacient așa cum m-aș trata pe mine însămi. Și mi se pare normal să fac asta”
- Smile Media
Infecțiile respiratorii acute – rinite și sinuzite, otite, amigdalite – sunt cele mai frecvente afecțiuni din sfera ORL, dar nu sunt nici pe departe singurele. Patologia ORL este vastă, incluzând sindroame vertiginoase (tulburări de echilibru), tulburări de auz, probleme vocale, tumori ale capului și gâtului, printre altele.
Pentru problemele care țin de voce, dr. Ana-Maria Bota, medic primar ORL la Hyperclinica MedLife Timișoara, a dezvoltat un interes aparte în ultimii ani. De cele mai multe ori, acestea se manifestă ca o răgușeală și nu afectează doar profesioniștii vocali (artiști, oameni de teatru, oameni de televiziune), ci și pe cei cu voce ocupațională: cei care lucrează în call center, profesori, preoți, cei care fac frecvent ședințe, de exemplu. Consultul ORL în aceste situații presupune ascultarea în primul rând a nemulțumirilor pacientului legate de calitatea și lejeritatea producerii vocii sale, urmărirea posturii, a respirației, a feței și a regiunii gâtului în timp ce acesta vorbește, apoi ascultarea vocii (suflată, presată), urmărirea unor parametri vocali (timp de fonație, intensitate și tonalitate voce) și, cel mai important, vizualizarea laringelui (ideal endoscopic, cu camera) pentru a identifica leziuni organice (noduli, polipi, edeme, tumori) sau tulburări funcționale (legate de mișcarea corzilor vocale).
În copilărie, dr. Bota dorea să devină medic veterinar, a urmat însă Facultatea de Medicină din Timișoara, în timpul absolvirii dorind să devină medic psihiatru. A ales să urmeze însă un rezidențiat în ORL, fiind influențată atât de amintirea mamei ei care fusese medic ORL-ist, dar și la îndemnul profesoarei de ORL din anul V de Medicină, care îi sfătuia pe studenți să nu ezite în a alege specialitatea aceasta: „Este ofertantă. Pe lângă partea chirurgicală, este o specialitate care se pretează bine pentru ambulator, lucru care nu este valabil pentru toate specilitățile”, își amintește ea. Și nu regretă deloc decizia.
Îi place să ajute un pacient până la capat, chiar dacă problema pentru care acesta a venit nu ține doar de specialitatea ei sau de problemele pe care ar putea să le trateze într-un cabinet de ambulator (fie că este nevoie de o intervenție chirurgicală îndrumând pacientul catre un coleg chirurg ORL, fie că sunt necesare investigații suplimentare sau consulturi interdisciplinare, la mai multe specialități). „Încerc sa tratez fiecare pacient ca și cum m-aș trata pe mine însămi”, afirmă dr. Bota. „Și mi se pare normal să fac asta: să empatizez cu el, să încerc să-l înțeleg, să mă pun în locul lui. Iar când nu mai ține de mine, încerc «să îl descurc». Mă gândesc: nu pot să-l las să plece așa, fără nicio direcție”.
Spre exemplu, în cazul unei paciente cu hemicranie (o durea jumătate de cap), căreia colegele de la muncă îi atrăseseră atenția că nu mai aude bine cu urechea dreaptă (pacienta nu remarcase din cauza durerilor puternice de cap), dr. Bota i-a ascultat povestea și, în urma unei audiograme și a consultului clinic, a diagnosticat o hipoacuzie (scădere de auz) pe acea ureche cu suspiciunea unui micro-accident vascular (AVC) în urechea internă întâmplat cu trei luni înainte (când pacienta prezentase simptomele). Cu toate că în aceste cazuri tratamentul trebuie instituit în primele 72 de ore de la debutul simptomatologiei, dr. Bota a hotărât administrarea lui și a orientat-o pe pacientă spre investigații radioimagistice (RMN craniocerebral) și hematologice care au pus în evidență existența unei tumori benigne de origine nervoasă, cu indicație de consult neurochirurgical.
În cazul unei alte paciente, care se adresase pentru o problemă de obstrucție nazală (nas infundat), medicul a observat că avea o formațiune tumorală sau pseudo-tumorală în regiunea cervicală, în dreptul glandei tiroide și a îndrumat pacienta către un consult endocrinologic. „După investigații, s-a dovedit a fi un cancer tiroidian”, își aminteste dr. Bota. „N-am rezolvat eu situația, dar a contat să privesc pacientul în ansamblu, să fiu atentă nu numai la problemele de obstrucție nazală pe care pacienta le acuza.”
Un medic bun (în sensul de dedicat) e cel care își ascultă pacientul și îi oferă timp, chiar dacă asta înseamnă să depășească uneori timpul alocat unei consultații obișnuite și presupune răbdare și înțelegere și din partea celorlalți pacienți: „Nu poți să bați din picior că nu ai intrat fix la ora programată, iar apoi să aștepți să primești atenție și răbdare și timp pentru problema ta când tu nu arăți înțelegere față de cei din jur”, spune medicul. „Una e o amigdalită și alta e când ai în față un pacient cu un teanc de analize, RMN-uri, consulturi de la alte specialități și simptomatologie incertă. Are nevoie să îl asculși și, ascultându-l, în același timp, te ajută pe tine, medic, să te orientezi spre alte posibile cauze ale problemelor pacientului.”
Dr. Bota are câteva recomandari practice pentru cele mai frecvente afecțiuni: de exemplu, în cazul rinitei alergice la ambrozie din august-septembrie, administrarea începând cu mijlocul lunii iulie și pe toată durata sezonului de alergie, a unui un antialergic și a unui spray nazal cu cortizon, antiinflamator, după un consult, bineînțeles și la medicul alergolog, care stabilește o strategie de tratament pe termen lung. Cei cu alergie la acarieni ar trebui să nu aibă în camera de dormit covoare, șifoniere, cărți, jucării de pluș, flori care ar putea aduna praf, dar să fie conștienți că nici nu pot elimina complet acarienii din mediul înconjurător. Legat de purtarea măștii, le recomanda celor cu imunitate scăzută sau celor care au acasă un membru al familiei cu imunitate scăzuta s-o poarte în medii aglomerate. „În rest, însă, evitarea expunerii va duce în cele din urmă la scăderea imunității achiziționate împotriva virozelor”, spune medicul.
Munca cu omul, mai ales daca îi dai toată atenția și te preocupă sănătatea lui în ansamblu, vine cu un mare consum de energie. Pentru a se reîncărca, dr. Bota croșetează jucarii sau merge cu fetița ei la arte marțiale de autoapărare. Iar satisfactia cea mai mare și-o găsește în cazurile cele mai dificile, în care fie găsește soluția, fie drumul către ea: „E vorba de acele cazuri când pacientul spune: «Dacă nu erați dumneavoastră…»”.
***
Citește și alte articole informative, pe subiecte medicale, în secțiuneaFacem România bine.
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.
Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.
Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.
Află mai multe detalii despre toate serviciile pe https://www.medlife.ro/
Articol susținut de MedLife