Sari direct la conținut

Medicul care i-a scos rinichiul unui pacient pentru o piatra a scapat basma curata

Monitorul

„A fost un accident”

In luna iulie, Monitorul v-a prezentat cazul incredibil al unui ploiestean care a ramas fara un rinichi in urma unei operatii de calculi renali. Atunci relatam cum Dragos Dinu, in varsta de 40 de ani, s-a internat in sectia de urologie a Spitalului Judetean Ploiesti acuzand dureri in zona renala.

Dupa un consult, medicul Daniel Nitu i-a recomandat efectuarea unei operatii, care presupunea inlaturarea pietrei de la rinichi cu ajutorul unui instrument denumit ureteroscop. „Doctorul Nitu mi-a spus ca este o operatie banala, in urma careia voi scapa de toate problemele.

Mi-a explicat in ce va consta aceasta interventie chirurgicala si m-a convins sa urc pe masa de operatie”, a povestit barbatul. Dupa interventia chirurgicala, ploiesteanul s-a trezit cu un singur rinichi! . „Am crezut ca innebunesc. Eu ma operasem pentru o piatra si ramasesem fara un rinichi! In cele din urma a venit si doctorul care m-a operat si mi-a explicat ca a fost un accident.

Instrumentul medical, asemanator unui foarfece, s-a lipit de peretele ureterului, fiind nevoie de extirparea rinichiului pentru evitarea complicatiilor”, a declarat Dragos Dinu.

Isi cauta dreptatea in justitie

La aproape o jumatate de an de la operatie, pacientul a primit raspunsul la plangerea pe care a depus-o la Colegiul Medicilor Prahova. „In adresa primita mi se transmite ca medicul care m-a operat nu poate fi acuzat de malpraxis. Eu ma incadrez in marja de cateva procente de operatii cu risc crescut.

Este incredibil cum se poate ajunge la un astfel de raspuns dupa cinci luni de ancheta”, sustine Dragos Dinu. Acesta este hotarat sa conteste decizia la Colegiul Medicilor din Romania, iar apoi sa se adreseze justitiei. „Nu vreau ca si alti bolnavi sa treaca prin cosmarul meu.

Este anormal ca in astfel de cazuri medicul sa fie scos basma curata”, spune pacientul, care inca mai resimte si acum efectele acelei operatii nereusite. De partea cealalta, chirurgul Daniel Nitu a declarat ca nu poate fi acuzat de malpraxis. „A fost o complicatie interoperatorie, consemnata in cartile de specialitate si orice bolnav este supus acestui risc.

Eu am urmat procedura standard. Se intampla oriunde in lume”, s-a aparat medicul.

Antecedente

Numele lui Daniel Nitu a mai fost implicat intr-un scandal anul trecut. In iunie 2006, Cristina Angelescu, o femeie de 39 de ani, a murit la scurt timp dupa o operatie asemanatoare efectuata de chirurgul liberal Luchian, cand de garda se afla chiar medicul Daniel Nitu.

Rudele decedatei au sustinut ca femeia s-a simtit rau dupa operatie, dar ca doctorul Nitu nu a venit sa o consulte, desi asistentelor li s-a cerut repetat interventia medicului de garda. Cei doi doctori au fost absolviti de orice vina de catre Colegiul Medicilor Prahova.

Comisia halatelor albe care s-a ocupat de acest caz a considerat ca decesul victimei s-a produs ca urmare a unei complicatii postoperatorii si nu dintr-o culpa medicala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro