Meserie: ăștia cu patrimoniu

Există o pagină de facebook italiană, care revine periodic cu postări în feed-ul meu și care se numește Mi riconosci? Sono un professionista dei beni culturali. Așa aflu și eu noutăți despre patrimoniul din Italia, aduse de algoritmul facebook, care găsește în lista mea prieteni italieni preocupați de patrimoniu.

În România ne place să spunem că patrimoniul cultural mobil și imobil este un element de siguranță națională, pentru că în mintea politicienilor sunt importante cele două valori: naționalul, respectiv siguranța/securitatea. Patrimoniul, ca valoare, este ceva secundar și de aceea îi gonflăm importanța la nivel de discurs și îl proclamăm element de siguranță națională.

Patrimoniul este secundar în economia societății de azi și asta este evident pentru toată lumea, deși nimeni nu vrea să o recunoască într-un discurs public. Patrimoniul construit se degradează permanent și necesită cheltuieli bugetare, iar fondurile nu sunt niciodată suficiente; protecția prea strictă a patrimoniului construit sau arheologic încurcă dezvoltarea imobiliară și afacerile multor feluri de întreprizători și asta nu cadrează cu ideologia neo-liberală dominantă în România de azi. Pentru oameni cu instrucție puțină, cu licee la seral și facultăți pe bani la bătrânețe, cum sunt mulți dintre politicienii care ne conduc, este greu de sesizat valoarea adăugată a patrimoniului. Acum câțiva ani un primar dintr-un municipiu de provincie se uita la un platou întins sub care se află unul din castrele legionare din fosta Dacie romană și mi-a zis: Ei, Sorine, cât se poate construi aici! Eu i-am zis, domnu’ primar, aici nu se poate construi nimic că e rezervație arheologică și un sit de categoria A, la care a venit replica lui: Voi, ăștia cu patrimoniu, numa’ ne încurcați. Și atunci mi-am dat seama că sunt și eu unul din ăștia cu patrimoniu, un încurcă-lume al marilor afaceri și boom-uri imobiliare profitabile din România.

Cine suntem noi, ăștia cu patrimoniu, sau mai frumos spus professionisti dei beni culturali? Arhitecți, arheologi, muzeografi, restauratori, ong-iști pasionați, un grupaj destul de eterogen, adesea cu interese diferite și viziuni divergente despre patrimoniu. Din cauza aceasta este și greu să devenim o voce comună puternică când, din profesioniști ai patrimoniului, trebuie să devenim apărători ai patrimoniului. Și momentele când patrimoniul (amenințat permanent, aflat inevitabil sub asediu din cauza dezvoltării) a trebuit apărat nu au fost puține. Uneori, când proiectele investiționale erau percepute ca dezastruoase pentru patrimoniu, s-a mobilizat societatea civilă și s-a ieșit în stradă, așa cum a fost cazul Roșia Montană. Dar au fost sute de mici Roșii Montane în ultimii ani, de mici dezastre de patrimoniu, unde profesionistul s-a găsit singur în fața buldozerului, a proiectului care denatura un monument și nu avea mijloace și instrumente legale să spună nu. Trebuie adăugată, de multe ori, complicitatea autorităților emitente de autorizații de construcție și co-interesate în derularea unor proiecte de intervenții pe monumente istorice .

Această inadecvare legislativă care lasă prea multe goluri în protecția patrimoniul a fost semnalată de multe ori public în ultimii ani. S-a tot clamat că activitatea în practica arheologică din România funcționează doar pe baza unei ordonanțe de urgență veche de 22 de ani. Poate de aceea s-a adus în dezbatere publică așa-numitul Cod al Patrimoniului, care însă a reușit să scandalizeze pe toată lumea. Sunt nemulțumiți în mod egal și arheologii și muzeografii, dar și colecționarii, detectoriștii sau braconierii de patrimoniu. Nu am reușit încă să îl citesc integral, dar din ce am vazut pare o însăilare, un colaj din legislația existentă cu paragrafe decupate și mutate după criterii care îmi scapă.

Dar o altă problemă de patrimoniu ține agenda publică și captează atenția oamenilor interesați de patrimoniu din țară: anume schimbarea din funcția de director al Institutului Național al Patrimoniului a arhitectului Ștefan Bâlici, un profesionist al patrimoniului cu o prezență dinamică în ultimii ani și multe proiecte reușite. Performanța managerială nu este însă un criteriu azi, și asta am putut să văd și la scară mai mică, la un muzeu municipal din țară. Desigur că tot ce a construit împreună cu echipa de la INP este un bun câștigat și mandatul său este un mare pas înainte, dar lucrul acesta nu este important pentru politicienii care se grupează după alte criterii decât cel al performanței de orice fel. Noi, profesioniștii patrimoniului, trebuie să înțelegem că ei au alte reguli și alte interese, că lumea lor e mai simplă, cu clanuri ad-hoc grupate după câte vreo flamură ideologică efemeră, cu pasiuni violente de peluză de stadion, că urmăresc câștigul masiv pe termen scurt și că patrimoniul ca bun cultural și valoare este ceva puțin important și neatractiv. Este ceva neglijabil și managerierea lui un moft. Poate să o facă oricine, din orice zonă ar veni, pentru că, în opinia politicienilor, nu există profesioniști ai patrimoniului, doar manageri. Nu contează că prietenul politic care trebuie ajutat cu o sinecură n-a manageriat nimic în viața lui până atunci, că a fost șomer până la 40 de ani și curriculum vitae e făcut din nimic și plin de minciuni. Chiar nu conteză că ce mare lucru e să manageriezi un muzeu sau Institutul Național al Patrimoniului. Ce buget e pe-acolo? Ce activități aducătoare de mari profituri? Ce poate să mergă prost cu patrimoniu încât să afecteze poziția politicianului la viitorul scrutin? Hai să fim serioși. Patrimoniu, siguranță națională, fâs.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro