Metamorfozele banilor: cauze și efecte. Banii electronici

Banii au transformat radical economia și societatea, deoarece au permis schimbul de mărfuri chiar și între indivizi aflați în locuri îndepărtate din punct de vedere geografic. Circulația în spațiu și timp a bunurilor și capitalurilor a determinat, la rândul său, specializarea indivizilor care alcătuiesc o anumită comunitate umană şi, deci, creşterea productivităţii muncii şi valorificarea superioară a resurselor. În prezent, banii au intrat într-o nouă perioadă de transformare – era banilor electronici (digitali) –, care ar putea remodela sectorul financiar-bancar, economia și întreaga societate.

Istoricii sunt de acord că în zorii civilizaţiei a existat o fază de schimb în natură (troc sau trampă), în care omenirea nu a cunoștea banii. În această epocă, o anumită marfă era schimbată direct pe o altă marfă, fără a se recurge la bani: alimentele, de exemplu, erau cedate în mod directpentru îmbrăcăminte, arme, unelte, mână de lucru necesară pentru defrişarea unui teren sau construirea unei clădiri ş.a.m.d.

Trocul a însemnat un imens progres faţă de etapa anterioară (economia naturală), când fiecare individ trebuia să-şi însuşească cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru producerea tuturor bunurilor de care avea nevoie, fără să reuşească pe deplin, probabil, în nici una din aceste ocupații. Iar nivelul intelectual al primilor oameni care au înţeles că îşi pot îmbunătăţi viața prin renunţarea la o parte din bunurile proprii în schimbul unei anumite cantităţi de bunuri străine justifică, fără îndoială, atributul de „sapiens” conferit de urmaşi.

Progresul esenţial permis de troc constă în specializarea indivizilor care alcătuiesc o anumită comunitate umană şi, deci, în creşterea productivităţii muncii şi valorificarea superioară a resurselor de care dispune societatea.[1] Cu toate acestea, trocul „pur” funcţionează cu inconveniente atât de mari, încât până la apariţia unui alt mare progres – folosirea banilor –, aplicarea pe scară largă a diviziunii muncii şi specializării a fost practic imposibilă.

Într-adevăr, trocul implică un cost (de informare și de tranzacționare) ridicat, precum și numeroase dificultăți provenite din nepotrivirea bunurilor cerute și oferite de către agenţii economici, care frânează dezvoltarea schimbului şi a producţiei. De aceea, trocul pur nu a existat decât în societăţile închise sau în care numărul indivizilor, ori al bunurilor susceptibile a fi tranzacţionate era limitat. În economiile ceva mai complexe, echilibrarea şi dezvoltarea schimburilor impun găsirea unor soluţii pentru atenuarea acestor inconveniente.

Diminuarea costurilor și dificultăților trocului s-a realizat prin perfecționarea tehnicilor de tranzacționare: stabilirea unor locuri și momente de efectuare a schimburilor, cunoscute cu anticipaţie (târguri, iarmaroace, bâlciuri, oboare, bazaruri, piețe[2] etc. – de exemplu, cu ocazia marilor sărbători religioase, la schimbarea anotimpurilor etc.); utilizarea unor mărfuri obişnuite (sarea[3], animalele[4], carnea, pieile, blănurile, uleiul de măsline, peştele, scoicile, tutunul, sclavii, arama, fierul, argintul, aurul, diamantele, chihlimbarul etc.) cu rol de intermediar de schimb; crearea unor forme de compensare (clearing); utilizarea unei mărfi speciale cu rol de intermediar de schimb, care, în virtutea acestui fapt, devin „bani”.

În ipoteza că această marfă-intermediar nu este o marfă oarecare, ci una cu anumite caracteristici speciale, care o fac deosebit de aptă pentru a servi ca instrument de schimb, dezvoltarea economiei tinde să privilegieze această funcţie în raport cu oricare alte întrebuinţări anterioare ale acestui bun în producţie sau consum. Altfel spus, această marfă încetează să mai fie o marfă ca oricare alta, deoarece dobândeşte o finalitate economică specifică, ceea ce determină estomparea caracterului său de marfă şi accentuarea caracterului său de bani.[5] În modul acesta, prin utilizarea unui intermediar de schimb specific (aurul, argintul), epoca trocului începe să fie depăşită şi înlocuită treptat cu era economiei bănești.

Banii au transformat radical economia și societatea, deoarece au permis schimbul de mărfuri chiar și între indivizi aflați în locuri îndepărtate din punct de vedere geografic. Circulația în spațiu și timp a bunurilor și capitalurilor a determinat apariția economiei de piață, în care viaţa economică se desfăşoară cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane: proprietate privată, liberă întreprindere, schimburi efectuate în mod voluntar la preţuri formate în funcţie de cerere şi ofertă. Însă, cea mai mare parte a istoriei omenirii, banii au constituit, de asemenea, obiect al lăcomiei, jafurilor, crimelor și războaielor.

În ordine istorică, banii au avut în mod concret trei forme principale: 1) moneda metalică; 2) moneda de hârtie; şi 3) moneda scripturală. Apariția și proliferarea acestor forme de bani se explică prin permanenta încercare de adaptare a omenirii la necesităţile schimbului. Într-o perspectivă evoluţionistă, se poate constata, într-adevăr, o succesiune de forme de bani din ce în ce mai bine adaptate la nevoile comerţului. Şi este profund semnificativ faptul că această evoluţie istorică relevă o tendinţă constantă de dematerializare a banilor. Aceasta nu înseamnă însă că diferite forme de bani nu au fost utilizate adesea în mod simultan.

În prezent, banii au intrat într-o nouă perioadă de transformare – era banilor electronici (digitali) –, care ar putea remodela sectorul financiar-bancar, economia și societatea. Aspectul notabil al acestui proces este renunțarea la banii fizici (numerar) și utilizarea banilor virtuali, chiar și în țările în care locuitorii au venituri mici și medii. De asemenea, se profilează o nouă rundă a competiției între banii oficiali și cei privați – atât pe plan intern, cât și internațional. În fine, proliferarea tehnologiilor informatice permite numeroase inovații, care facilitează accesul unui număr tot mai mare de oameni la serviciile financiare de bază. Există însă și riscul ca aceste tehnologii să accentueze concentrarea puterii economice și să permită marilor corporații și guvernelor să intervină și mai mult în activitatea financiară și în viața privată a cetățenilor.

În acest cadru, instituțiile financiare tradiționale, în special băncile comerciale, se confruntă cu numeroase provocări generate de adoptare noilor tehnologii informatice în modelele lor de afaceri, cum ar fi, de exemplu, băncile online, care pot servi un foarte mare număr de clienți, platformele de tip web (Prosper), care permit stabilirea de legături directe între creditori și debitori ș.a.m.d. Aceste noi instituții și platforme accentuează concurența, stimulează inovarea și reduc costurile. Persoanele care fac economii au acces la o gamă mai largă de instrumente de economisire, creditare și asigurare, iar întreprinzătorii mici și mijlocii pot obține finanțări și din alte surse decât cele ale băncilor, care tind să practice condiții relativ stricte de garantare și de asigurare a creditelor. De asemenea, plățile interne și internaționale devin mai ieftine și mai rapide, ceea ce crează numeroase avantaje consumatorilor și întreprinderilor din țări diferite.

Stabilitatea financiară

Apariția criptomonedelor, cum ar fi, de exemplu, bitcoin, a părut că va revoluționa modul de efectuare a plăților. Criptomonedele nu se bazează pe moneda băncii centrale (moneda primară) sau pe moneda creată de intermediari financiari de încredere, cum ar fi băncile comerciale (moneda scripturală), care presupun costuri de tranzacționare comparativ mai mari. Cu toate acestea, volatilitatea prețurilor criptomonedelor și constrângerile tehnice inerente acestora limitează volumul tranzacțiilor și timpul de procesare, reducând eficacitatea folosirii acestor produse informatice ca mijloace de schimb. Formele noi de criptomonede, numite „stablecoins” – dintre care majoritatea, în mod ironic, își dobândesc valoarea „stabilă” prin legare de valoarea monedei băncii centrale sau de cursul titlurilor de stat – sunt mai atractive din acest punct de vedere. Ca urmare, tehnologia blockchain, ce stă la baza acestor noi forme criptomonetare, produce mutații majore în plan monetar și financiar, ce vor afecta neîndoios comportamentele indivizilor, corporațiilor, investitorilor, băncilor centrale și guvernelor. Garantând proprietatea asupra unor obiecte pur digitale, această tehnologie stimulează apariția unor noi active digitale, cum ar fi, de exemplu, jetoanele nefungibile (non-fungible token – NTF).

Băncile centrale sunt preocupate de consecințele financiare, economice și sociale ale sistemele de plăți descentralizate (care se află la originea criptomonedelor), deoarece aceste modalități de plată au apărut pentru a înlocui numerarul și sistemele de plăți tradiționale, gestionate de instituțiile financiare reglementate. O infrastructură de plăți aflată în întregime în proprietatea sectorului privat ar putea fi eficientă și ieftină, însă, în cazul pierderii încrederii – fenomen specific perioadelor de turbulențe financiare –, unele componente ale sale s-ar putea bloca. Iar fără un sistem de plăți funcțional, o economie modernă se oprește.

Ca răspuns la asemenea preocupări, băncile centrale preconizează emiterea de bani digitali proprii: Central Bank Digital Currencies – CBDCs. Motivele lor variază de la extinderea incluziunii financiare (CBDCs permit accesul facil și gratuit la un sistem de plăți digitale chiar și persoanelor care nu cont la bancă) la creșterea eficienței și stabilității sistemelor de plăți și crearea unei opțiuni de plată de ultimă instanță ca mijloc de siguranță publică (rol jucat până acum de numerar).

CBDCs au și alte avantaje. Astfel, este de presupus că această formă de bani va împiedica activitățile ilegale, cum ar fi traficul de droguri, spălarea banilor și finanțarea terorismului, care se bazează toate pe plăți în numerar anonime. De asemenea, această formă de monedă ar putea scoate la lumină activitatea economică desfășurată la negru, ceea ce ar face mai dificilă evaziunea fiscală. În fine, întreprinderile mici și mijlocii ar beneficia de costuri de tranzacționare mai reduse și ar evita problemele și riscurile create de manipularea fizică a numerarului.

Riscurile CBDCs

CBDCs crează însă și o serie de riscuri pentru sectorul bancar. Băncile comerciale sunt instituții vitale pentru procesul de creditare ce face ca o economie modernă să funcționeze fără dificultăți sau întreruperi.[6] Însă, dacă populația își transferă economiile din conturile deschise la băncile obișnuite în portofelele digitale ale băncii centrale, deoarece acestea din urmă, deși nu aduc dobândă, sunt considerate mai sigure, băncile comerciale nu vor mai avea resurse de creditare. Ca urmare, banca centrală s-ar putea găsi în situția indezirabilă de a trebui să-și asume ea creditarea economiei, stabilind care sectoare și care întreprinderi pot fi creditate. Cu alte cuvinte, băncile centrale din economiile de piață ar ajunge în poziția în care au fost bancile centrale în economiile planificate.[7] În plus, existența unui sistem de plăți de mică valoare la nivelul băncii centrale ar putea împiedica acele inovații din sectorul privat ce vizează realizarea unor plăți electronice mai ieftine și mai rapide.

Un alt risc major este imixtiunea statului în viața privată. Chiar și cu actualele mijloace de protecție a confidențialității datelor cu caracter personal, orice bancă centrală va dori să țină o evidență verificabilă a plăților pe care le efectuează, pentru a se asigura că banii săi digitali sunt folosiți exclusiv în activități legale. Ca urmare, CBDBs prezintă riscul dispariției oricărei urme de anonimitate și privativitate în activitatea ecomercială. Este adevărat că acest risc poate fi redus prin proiectarea acestei forme de bani cu respectarea prevederilor legale și ținând seama de inovațiile tehnice de ultimă oră în materie de asigurare a confidențialității datelor personale. Însă, în pofida acestei posibilități, efectele înlocuirii complete a numerarului cu CBDC rămân puțin cunoscute.

De asemenea, noile tehnologii informatice pot îngreuna îndeplinirea de către banca centrală a principalelor sale obiective: stabilitatea prețurilor, stabilitatea financiară și, eventual, nivel redus al șomajuluii (cazul băncii centrale a SUA – Federal Reserve System, Fed). În prezent, modificarea de către banca centrală a ratei dobânzii directoare influențează într-un mod rezonabil și inteligibil ratele dobânzilor aplicate de băncile comerciale la depozitele atrase și la creditele acordate clienților. Proliferarea platformelor de creditare digitale reduce însă rolul băncilor comerciale în procesul de intermediere financiară. Ca urmare, devine neclar dacă acest mecanism de transmisie a politicii monetare va mai funcționa sau nu.[8]

Concurența între monede

CBDCs sunt pe cale să modifice principalele funcții ale monedei emise de către banca centrală (monedă primară): mijloc de schimb, mijloc de plată și mijloc de păstrare a valorii.

În istoria monetară, au existat perioade în care monedele private au concurat unele cu altele și cu monedele emise de guverne (monede fiduciare, fiat money).[9] În secolul al XIX-lea, s-a produs însă o mutaţie importantă, şi anume emisiunea bancnotelor, care, la început, era făcută de toate băncile, a fost încredinţată exclusiv băncii centrale, care, din această cauză, a fost numită şi „bancă de emisiune”. Totodată, statul a conferit bancnotelor curs legal, iar emisiunea acestora a fost foarte strict reglementată, stabilizându-se treptat la raportul 1/3 (aur/bilete).

Înzestrarea bancnotelor cu curs legal a făcut ca acceptarea lor de către agenţii economici să devină obligatorie, la fel ca în cazul monedelor metalice (aur, argint). Deşi, în epocă, aceste bilete de bancă erau în continuare convertibile în aur, ele puteau fi numite, pe bună dreptate, „monedă fiduciară”, deoarece valoarea lor depindea mai mult de încredereape care deţinătorii lor o acordau emitentului, decât de cantitatea de metal pe care o reprezentau

Bancnotele convertibile în aur (argint) s-au folosit, în general, până la izbucnirea Primului Război Mondial. În acea perioadă, monezile din aur şi argint au continuat să fie forma principală de monedă, însă bancnotele se utilizau, de asemenea, pe scară largă, din cauza comodității lor, încrederii inspirate de instituția emitentă şi rarității monedei metalice. Din acest din urmă punct de vedere, este absolut raţional, de exemplu, a avea o formă de bani a căror cantitate să poată fi augmentată pe măsura creşterii volumului tranzacţiilor.

Bancnotele neconvertibile au apărut din cauza pierderii, din varii motive, a încrederiideţinătorilor, ceea a dus la cereri masive de convertire a acestora în aur (argint). Or, având în vedere că valoarea totală a bancnotelor existente în circulaţie depăşea frecvent valoarea stocului de aur al băncii de emisiune, a apărut pericolul falimentului acesteia din urmă. În asemenea situaţii, statul a intervenit adesea, decretând cursul forţat al bancnotelor şi, deci, degrevând banca centrală de obligaţia de a le converti în aur (argint).

În prezent, toate statele (în măsura în care mai au monedă proprie, în sensul că nu participă la o uniune monetară (de exemplu, Uniunea Economică şi Monetară Europeană – UEM), emit doar bancnote neconvertibile. Detaşată de metalul preţios, această monedă de hârtie este numită de unii autori „hârtie-monedă.

În planul principiilor, această evoluţie a dus la abandonarea de către doctrină şi practică a tezei că biletul de bancă este un simplu înlocuitor în circulaţie al aurului. Natura sa monetară proprie este în prezent unanim recunoscută, bancnotele fiind emise de către băncile centrale în funcţie de cerea de credite şi de situaţia economiei.

Apariția diverselor forme de bani electronici și tehnologia pe care se bazează aceștia fac posibilă separea funcțiilor definitorii ale banilor și declanșează o nouă competiție între diverse tipuri de monede fiduciare.

În țările în care bancile centrale emit bani digitali (Nigeria, Jamaica, Bahamas etc.), moneda primară pare să-și mențină importanța în două din cele trei funcții definitorii ale banilor: mijloc de schimb și mijloc de păstrare a averii (rezervă de valoare). Cu toate acestea, prin prisma funcției de mijloc de schimb, sistemele de plăți private devin din ce în ce mai importante, intensificând, în această ipostază, concurența dintre diverse forme de monede private și banii băncii centrale. De aceea, este de presupus că dacă forțele pieței vor fi lăsate să acționeze, unii emitenți de monede digitale și unii furnizori de tehnologii de transfer electronic de fonduri vor deveni, probabil, dominanți. Iar unele fenomene de acest gen ar putea modifica caracteristicile banilor: forme, modalități de emisiune, rol economic etc.

Fluxurile bănești internaționale

Noile forme de bani și noile modalități de plată remodelează, de asemenea, fluxurile de capital internaționale, cursurile de schimb dintre diverse monede naționale și structura sistemului monetar internațional. Unele dintre aceste facilități prezintă avantaje certe pentru întreprinderi și populație, însă altele dau naștere la noi provocări.

Astfel, este de presupus că tranzacțiile financiare internaționale vor deveni mai rapide, mai ieftine și mai transparente. Aceste posibilități crează numeroase avantaje investitorilor, care urmăresc să-și diversifice portofoliul de titluri, firmelor, care doresc să-și plaseze fondurile pe piețele de capital internaționale, emigranților, care trimit bani în țările lor de origine ș.a.m.d. De asemenea, este neîndoios că plățile transfrontaliere mai rapide și mai sigure stimulează schimburile comerciale internaționale, ceea ce favorizează îndeosebi țările cu economie de piață emergentă, care obțin o mare parte din venitul lor național prin export.Citeste intregul artiol si comenteaza pe Contributors.ro