Miliardarul Larry Page își ia adio de la California, statul american care găzduiește Silicon Valley, centrul industriei tehnologice din Statele Unite. Cofondatorul Google a rupt legăturile dintre California și o mare parte dintre activele sale care riscau să îl expună unei noi taxe pe avere propuse în acest stat, potrivit unor documente analizate de Business Insider.
Biroul de familie al lui Page, numit Koop, a fost mutat din California la sfârșitul lunii decembrie și înregistrat în statul Delaware, conform documentelor oficiale depuse în ambele state. De asemenea, a fost depus un document pentru mutarea Dynatomics, LLC, o altă afacere a sa, din California în Delaware, cu un nou sediu principal în orașul Keller sin statul Texas.
Page a lansat Dynatomics în 2023, compania fiind un nou startup axat pe aplicarea inteligenței artificiale (AI) în producția de aeronave. O sursă apropiată de Page a declarat pentru Business Insider că echipa startup-ului continuă deocamdată să lucreze din California, însă că miliardarul a părăsit deja statul de pe Coasta de Est a SUA.
The New York Times a relatat în decembrie că Page le-ar fi spus unor persoane că lua în considerare mutarea în Florida din cauza unei inițiative de vot care ar urma să taxeze cei mai bogați rezidenți ai statului.
Taxa pe avere care i-a speriat pe miliardari
Propunerea de lege inițiată înspre sfârșitul anului trecut prevede ca rezidenții Californiei cu o avere mai mare de 1 miliard de dolari să plătească o taxă unică echivalentă cu 5% din activele lor, care poate fi achitată eșalonat pe parcursul a cinci ani.
Susținătorii taxei pe avere, care doresc să folosească veniturile pentru a compensa reducerile pentru sistemul de sănătate aprobate de Congres la propunerea administrației Trump, trebuie încă să strângă suficiente semnături pentru ca inițiativa să ajungă pe buletinele de vot în noiembrie 2026.
SUA vor organiza atunci așa-zisele alegeri la jumătate de mandat („midterms”) pentru Congres, iar diferitele state constituante ale SUA profită de multe ori de astfel de alegeri pentru a organiza în paralel, la nivel local, referendumuri pentru diverse măsuri propuse.
Conform legislației din California, rezidența este stabilită în funcție de natura legăturilor unei persoane cu statul, luându-se în calcul factori precum timpul petrecut în stat și menținerea unor legături de afaceri substanțiale. Dacă inițiativa de vot va fi aprobată în noiembrie, aceasta va intra în vigoare retroactiv pentru rezidenții care locuiau în California la 1 ianuarie 2026 – de unde și graba lui Page de a-și muta afacerile din California.
Propunerea a stârnit un val de reacții negative din partea oamenilor de afaceri din California, fondatorii startup-urilor și companiilor din domeniul tehnologiei plângându-se cu predilecție că vor fi afectați în mod disproporționat. Asta fiindcă ei ar urma să fie taxați în baza evaluării companiilor lor, care e adesea de sute de ori mai mare decât numerarul sau celelalte active mai lichide pe care le dețin.
În esență, miliardarii tech spun că, dacă propunerea de taxă va fi aprobată, ei vor fi nevoiți să vândă pachete de acțiuni din companiile lor pentru a putea plăti suma ce le va fi impusă.

La cât este evaluată averea lui Larry Page
La fel ca Sergey Brin, celălalt cofondator al Google, Page este considerat o prezență discretă raportat la alți miliardari cunoscuți din Silicon Valley precum Jeff Bezos, Elon Musk, Mark Zuckerberg sau chiar Bill Gates. Brin și Page își exprimă rareori opinii politice sau de altă natură în spațiul public și majoritatea participărilor lor le evenimente publice se rezumă la apariții la conferințe tech.
Page și Brin au condus Google până în 2019, când s-au retras din funcțiile executive și i-au predat funcția de CEO lui Sundar Pichai, actualul șef al companiei.
Averile ambilor fondatori ai Google au crescut spectaculos anul trecut pe fondul aprecierii susține a prețului acțiunilor gigantului tech.
Astfel, averea lui Brin este evaluată în prezent de Bloomberg la 251 miliarde de dolari, el fiind al patrulea cel mai bogat om din lume. Page, cu o avere de 270 de miliarde de dolari a urcat chiar pe poziția a doua în clasamentul ultra-bogaților planetei, în spatele doar a lui Elon Musk (630 de miliarde). Pe poziția a treia în clasament, între Page și Brin, se află fondatorul Amazon Jeff Bezos, cu o avere de 262 de miliarde de dolari.
Clasamentul top 10 este dominat de alți miliardari tech precum Larry Ellison (246 miliarde), fondatorul și CEO-ul Meta Mark Zuckerberg (233 miliarde), fostul CEO al Microsoft Steve Ballmer (167 miliarde) și CEO-ul Nvidia Jensen Huang (155 de miliarde).
Practic, doar două nume din clasamentul celor mai bogați 10 oameni din lume nu sunt miliardari care și-au făcut averile în sectorul tehnologic din SUA: Bernard Arnault, fondatorul și CEO-ul conglomeratului de lux LVMH (207 miliarde) și investitorul legendar Warren Buffett (150 miliarde), care s-a retras la începutul acestui an din fruntea companiei sale Berkshire Hathaway.