Sari direct la conținut

Milioane de euro din Ucraina spalati in Delta

Romania Libera

Oameni de afaceri ucraineni au transferat milioane de euro cu sacosa prin Vama Giurgiulesti pentru a-i „spala” in afaceri piscicole la o asociatie agricola din Delta Dunarii.

Ucraineanul Vladomir Pop a spalat bani negri adusi cu sacosa din Ucraina, concluzioneaza la finele unor anchete si expertize reprezentanti ai Politiei si Garzii Financiare Tulcea, dar si un expert judiciar angajat de DIICOT.

Procurorii DIICOT sustin ca n-ar fi vorba de spalare de bani, deoarece milioanele de euro aduse in Romania provin din fonduri licite in Ucraina, dar afirma ca ucraineanul Pop si partenerii sai vor fi cercetati, in continuare, de procurorii de la Parchetul Tulcea pentru alte fapte penale.

Afacerile lui Pop in Delta au inceputul in 2004, cand s-a asociat cu Cornel Savin, proprietarul firmei Masiva, pentru „dezvoltarea acvaculturii sturionilor la Chilia Veche”. Imediat dupa asociere, Pop a cumparat firma Palmira de la un alt cetatean ucrainean.

Dupa care Savin a fost inlaturat de Pop din firma care-i apartinea printr-o marire unilaterala de capital. Pentru administrarea afacerilor de la Chilia, Pop a adus, in locul lui Savin, doi cetateni ucraineni: Georgyi Babaian si Ioan Tornea.

Conform unui expertize judiciare, dupa alungarea patronului, Masiva SRL a fost adusa de ucraineni in stare de faliment. Patrimoniul acesteia, in valoare de cateva milioane de euro, a fost transferat de oamenii lui Pop la firma Palmira.

Apoi, ucrainenii au adus la Chilia Veche milioane de dolari si de euro, cu sacosa. Anchetatorii sustin ca banii au fost inregistrati in casieria Palmira, dupa care au fost virati, prin banca, la Masiva, de unde valuta a fost retrasa in numerar.

In facturile inregistrate la Masiva se face precizarea ca banii depusi de Pop, conform conventiei incheiate intre Palmira si Masiva, sunt destinati acvaculturii de sturioni. In realitate, nimeni nu a vazut nici un pui de moron.

Mai trebuie spus ca activele societatii lui Savin au fost transferate de ucraineni in firma lor in timp ce companiile Masiva si Palmira se aflau sub sechestru instituit de procurorii DIICOT.

Acestia l-au numit custode pe Constantin Popescu, condamnat, in anul 2000, la opt ani de inchisoare pentru neregulile savarsite cand lucra in sistemul bancar.

Politia si Garda Financiara, sesizate de Oficiul National de Prevenire si Combatare a Spalarii Banilor, cu ajutorul unui expert judiciar, au refacut circuitul banilor adusi din Ucraina. DIICOT a dispus scoaterea de sub urmarire penala a lui Vladomir Pop, pe motiv ca „detine lichiditati financiare la asociatia agricola AMUR din Ucraina”.

Dupa ce a scapat de urmarire penala, Pop a pus la cale alte afaceri similare. Cu bani transferati prin Vama Giurgiulesti, Pop a cumparat 15 kilometri de diguri din Delta care apartin domeniului public, aflate in administrarea Consiliului Judetean Tulcea.

integral in Romania Libera

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro