Ministerul Educatiei a publicat Programul de guvernare 2013-2016 pe Educatie. Printre obiective: reconsiderarea sistemului de grade didactice si cuprinderea in norma didactica a orelor efectuate in programul 'Scoala de dupa scoala'
Ministerul Educatiei a publicat pe edu.ro Programul de guvernare 2013-2016 pe Educatie. In documentul de 10 pagini se prevede, la invatamantul preuniversitar, reconsiderarea sistemului de grade didactice, profesionalizarea carierei manageriale in sectorul educatiei si, dupa caz, locuinte pentru cadrele didactice. Alte obiective sunt „introducerea manualelor electronice” si generalizarea programului ‘Scoala de dupa scoala’ „prin asigurarea cadrului normativ pentru cuprinderea in norma didactica a orelor efectuate” in acest program.
Cele mai importante puncte din Programul de guvernare 2013-2016 pe Educatie:
La capitolul Investitii in Resursele Umane:
– Profesionalizarea carierei didactice in Romania si reconsiderarea sistemului de grade didactice din aceasta perspectiva;
– Profesionalizarea carierei manageriale in sectorul educatiei;
– Redimensionarea raportului dintre componenta teoretica si cea practica a curriculumului de pregatire/formare a cadrelor didactice;
– Dezvoltarea unei piete educationale a programelor de formare continua, bazata pe un sistem competitional;
– Corelarea structurilor si a etapelor din cariera didactica cu standardele educationale si asigurarea unei dinamici profesionale prin utilizarea sistemului creditelor profesionale transferabile;
In ce priveste Baza materiala a Invatamantului, in Programul de guvernare 2013-2016 se prevad urmatoarele pentru invatamantul preuniversitar:
– Conectarea tuturor scolilor la Internet prin conexiuni de mare viteza (citeste aici mai multe despre initiativele existente acum de introducere a internetului in scoli)
– Dotarea bibliotecilor scolare, inclusiv extinderea bibliotecilor virtuale;
– Realizarea unor centre educationale puternice, care sa asigure copiilor servicii de educatie pana la nivel liceal, burse, camin, cantina si/sau transport zilnic (continuarea proiectului microbuzelor scolare, initiat in guvernarea 2001-2004 si mentinut de guvernarea 2005-2008), dupa caz, baza sportiva si locuinte pentru cadrele didactice.
Finantarea acestor obiective se va face in principal de la bugetul de stat, „dar o buna parte a fondurilor necesare poate fi acoperita prin accesarea diferitelor programe operationale finantate din fonduri structurale europene, precum si din alte surse”, se arata in program.
Un capitol separat il reprezinta corelarea cu piata muncii, iar aici programul prevede Adaptarea curriculum-ului scolar la dispozitia scolii, Extinderea activitatilor extrascolare, Modificarea legislatiei muncii pentru a permite elevilor peste 16 ani si studentilor sa lucreze pe perioada vacantelor, in conditiile asigurarii tuturor drepturilor specifice nivelului lor de pregatire si varstei lor, precum si Reactivarea Agentiei – infiintata in perioada guvernarii 2001-2004 – care se ocupa de relatia dintre scoala/universitate si mediul socio-economic. Finantarea acestei agentii se poate realiza integral din surse extrabugetare, se precizeaza.
In ce priveste activitatile extrascolare si extracurriculare, in program este specificat faptul ca vor fi sustinute, prin completarea programelor scolare aprobate, politicile educationale care sa asigure:
- educatia pentru sanatate
- educatia civica;
- educatia cultural artistica si stiintifica;
- educatia ecologica;
- educatia prin sport;
- educatia rutiera;
- educatia pentru dezvoltarea durabila.
In program este tratat si capitolul invatamantului pentru minoritatile nationale, unde se arata ca „in urmatoarea decada Guvernul trebuie sa aiba in vedere (…) cresterea capacitatii de cuprindere a invatamantului in limba materna, simultan cu sporirea calitatii sale, elaborarea manualelor scolare in limbile minoritatilor nationale pentru invatamantul obligatoriu si stimularea elaborarii si/sau traducerii de manuale pentru invatamantul secundar superior si restructurarea curriculumului scolar din perspectiva multiculturala.
In invatamantul superior „Romania trebuie sa reintre pe piata serviciilor de educatie pentru studenti straini, ceea ce poate aduce, in acelasi timp, atat prestigiu, cat si importante resurse financiare”. De asemenea, in proiect se precizeaza ca „Noul Guvern va dezvolta mecanismele de cooperare internationala cu tari aflate in dificultate din punct de vedere al reformelor educatiei, in special in ceea ce priveste atingerea obiectivelor asumate prin initiativa Education for All, initiativa sustinuta de ONU si coordonata la nivel global de UNESCO”.
Pentru cresterea competitivitatii universitatilor romanesti, „Guvernul trebuie sa adopte masuri clare si urgente prin care sa asigure”, printre altele, Relansarea competitiilor de granturi de cercetare; Introducerea unor masuri de stabilizare a cadrelor didactice tinere in universitatile romanesti si Stoparea procesului de pensionare accelerata si abuziva a personalitatilor academice.
In fiecare comuna va exista cel putin o scoala la standarde europene, dotata cu mijloace didactice moderne si microbuze scolare, iar pana in 2016 guvernul va realiza 50.000 de noi locuri in gradinite si crese, se arata in proiect.
In ce priveste Relatia cu piata muncii, in proiect se arata ca obiective:
- „Stimularea parteneriatului public-privat dintre sistemul educational si mediul economic, avand ca principal obiectiv atragerea fondurilor europene, cu scopul cresterii ratei de absorbtie a absolventilor pe piata muncii”.
- „Dezideratul USL ‘O profesie pentru fiecare tanar'”.
Stimularea institutionala a Voluntariatului prin:
- Definirea portofoliului educational drept criteriu fundamental de promovare in cariera.
- Stimularea initiativelor societatii civile pentru promovarea voluntariatului.
Alte obiective sunt: Motivarea cadrelor didactice, recunoasterea rolului social prin salariu; Integrarea, de urgenta, a cadrelor didactice in programe de formare continua, prin proiecte finantate din fonduri structurale.
Formarea continua a cadrelor didactice va fi centrata pe:
– invatamant digitalizat;
– curriculum adecvat formarii inovative, creative si formarii de competente;
– pedagogie moderna, optimizarea relatiei cu parintii, elevii si cu autoritatile locale;
– actualizarea cunoasterii in aria curriculara a disciplinei.
In acest program de guvernare se prevede si „introducerea manualelor electronice”, precum si Generalizarea programului „Scoala de dupa scoala” in parteneriat cu autoritatile locale, parinti, agenti economici, prin asigurarea cadrului normativ pentru cuprinderea in norma didactica a orelor efectuate in programul „Scoala de dupa scoala”.
La capitolul Cercetare, programul are ca obiectiv „gruparea tuturor institutiilor de cercetare din subordinea ministerelor si agentiilor guvernamentale in subordinea ministerului educatiei cercetarii si inovarii pentru coordonarea intregii activitati de cercetare din Romania„.