Ministerul Finanțelor a semnat contracte de peste 55,5 milioane de lei pentru întreținerea IT a platformelor IBM și Oracle de la nivel central
Ministerul Finanţelor deține o infrastructură IT de peste 620 de servere la nivel central care susțin aplicații și sisteme informatice critice, pentru care instituția tocmai a semnat contracte în valoare de peste 55,5 milioane de lei (făr TVA) pentru întreţinerea şi asistenţa tehnică, arată datele din sistemul electronic de achiziții publice (SICAP).
Serviciile contractate în data de 3 martie 2020 de Ministerul de Finanțe sunt împărțite pe trei loturi astfel:
- 1. Întreținere hardware și software platforme IBM: contract cadru în valoare peste 41,8 milioane de lei (fără TVA), încheiat cu IBM România
- 2. Întreținere hardware și software platforme non-IBM: contract cadru în valoare de peste 8,9 milioane de lei, încheiat cu firma ETA2U
- 3. Întreținere produse software Oracle și Quest Software: contract cadru în valoare de peste 4,7 milioane de lei, încheiat cu firma Q-EAST Software (lider) și Oracle România (subcontractant în proporție de 50%).
De ce a cumpărat Ministerul Finanțelor servicii de întreținere și asistență tehnică: La nivel central sunt peste 626 de servere, care susțin aplicații IT critice
În caietul de sarcini al licitației se prezintă situația actuală de la Ministerul de Finanțe pentru care este nevoie de aceste servicii, astfel:
- „În prezent Ministerul Finanţelor Publice (MFP) are în dotare o infrastructură de peste 626 de echipamente instalate și aflate în funcțiune la nivel central.
- Acest parc de echipamente sustine aplicaţii critice (Portalurile internet/extranet/intranet, evidența fiscală a contribuabililor persoane fizice și juridice, platforma de depunere documente DEDoc, spațiul privat virtual al contribuabililor (SPV), PatrimVen, Trezoreria Centrală, sistemul informatic pentru raportarea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice – ForExeBug, sistemele informatice pentru asigurarea schimbului automat de informații între administrațiile fiscale la nivelul UE (Automatic Exchange Of Information (AEOI), sistemul informatic Mini One Stop Shop (M1SS)), Sistemul Informatic de Administrare a Creanțelor Fiscale (SIAC), depozitul de date, managementul documentelor şi mesagerie etc.) care ajută la îndeplinirea misiunii MFP și a instituțiilor din subordine de programare și gestiune a bugetului statului și de îmbunătățire permanentă a colectării creanţelor bugetare printr-o administrare eficientă a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
- Pentru buna desfăşurare a activităţii MFP și instituțiilor din subordine este necesară asigurarea disponibilităţii şi funcţionării în parametri normali a serviciilor expuse atât publicului cât şi zonei de lucru interne a întregii organizații a MFP, servicii susţinute de către sistemul informatic integrat. In acest sens se impune respectarea unor standarde şi dimensionări care să asigure puterea de procesare, stocare, disponibilitate, scalabilitate, continuitate, nevoia de securitate, integrare şi backup pentru a putea susţine aplicaţiile IT şi timpii de răspuns necesari. (..)”
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro