Sari direct la conținut

Ministrul Grindeanu vrea să-i dea lui Nicușor Dan administrarea Metrorex: „De vreo trei ani tot îl rog să preia metroul”

HotNews.ro
Sorin Grindeanu, vicepremier si ministru al Transporturilor, Foto: AGERPRES
Sorin Grindeanu, vicepremier si ministru al Transporturilor, Foto: AGERPRES

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD, a declarat luni că trecerea metroului bucureştean în subordinea Primăriei Generale este o măsură corectă, pe care o sprijină, subliniind că nu se poate vorbi despre un sistem integrat de transport public în Bucureşti fără metrou, informează Agerpres.

El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la sediul PSD, despre afirmaţiile primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, potrivit cărora, dacă va reuşi să treacă referendumul pentru Bucureşti şi banii vor fi gestionaţi de la nivelul Primăriei Generale, atunci şi-ar dori să preia metroul bucureştean în administrare.

„Extraordinar, asta chiar e o veste bună. Şi vă spun: nu pentru mine, e o veste bună pentru bucureşteni. De ce? Dacă vrei să discuţi despre un sistem de transport integrat în Bucureşti, nu poţi să discuţi de toate tipurile de transport, mai puţin metroul. Toate trebuie discutate împreună, dacă vrei să ai acest sistem integrat. Eu, de când am venit ministru, de vreo trei ani, tot îl rog să preia metroul, cu tot cu subvenţiile şi cu sumele care vin de la bugetul de stat (…) Nu am avut succes până acum. Acum pare că înţelepciunea dată de al doilea mandat şi de votul bucureştenilor îl duce pe calea cea dreaptă”, a susţinut Sorin Grindeanu.

În context, el a fost întrebat şi despre discuţiile purtate, luni, la Ministerul Transporturilor, cu reprezentanţii sindicatelor de Metrorex.

„Şansele sunt extrem de mari să ajungem la acel numitor comun, nu noi, ministerul, noi suntem mai mult cei care-i punem la masă pe manageri cu sindicate, dar, din ce am văzut eu, se ajunge la un punct de vedere comun, astfel încât să nu avem acea grevă. Pe de altă parte, sunt anumite lucruri care ţin de revendicările sindicatelor, anumite lucruri care să poată fi îndeplinite”, a mai declarat Grindeanu.

Ministrul făcut şi o scurtă prezentare a stadiului proiectelor de investiţii de la metroul bucureştean.

„Se lucrează pe magistrala M6, cea care leagă 1 Mai de Aeroportul ‘Henri Coandă’, cu bani care vin din PNRR, o parte, o parte avem finanţare japoneză, dar nu e singura magistrală pe care o avem prinsă ca modernizare pentru anii viitori. Vorbim şi de M4 şi vorbim şi de M2, Berceni, linia de Centură Sud, comuna Berceni, fiindcă e, de asemenea, importantă şi această zonă”, a explicat Sorin Grindeanu.

INTERVIURILE HotNews.ro