Ministrul Sănătății, despre clinica stomatologică în care a murit o fetiță de 2 ani: „Nu existau elemente importante, minim necesare ca infrastructură, pentru anestezie generală”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă că în autorizațiile clinicii stomatologice din București în care joi a murit o fetiță în vârstă de 2 ani „apăreau toate în regulă”, dar „ce scria în documente nu se întâmpla în realitate”, transmite Agerpres.
Într-o conferință de presă la Ploiești, oficialul a spus că acelei clinici îi lipseau „elemente minim necesare ca infrastructură” pentru a putea să facă anestezii generale în intervențiile stomatologice.
„Eu nu am spus că nu aveau autorizațiile în regulă, eu am spus că ce scria în documente nu se întâmpla în realitate. Adică mai exact în autorizație apăreau toate în regulă, iar în realitate nu existau elemente importante, minim necesare ca infrastructură, pentru a putea acorda anestezie generală în cazul intervențiilor stomatologice”, a declarat ministrul Rogobete.
El a precizat că raportul Corpului de Control și al Inspecției Sanitare de Stat din Ministerul Sănătății va fi finalizat luni.
„Atunci voi comunica, evident, care este rezultatul lor și în ce direcție voi merge din punct de vedere administrativ, dar nu omiteți că acolo este și o anchetă a Parchetului General în desfășurare. Practic, noi vom preda către aceștia toate documentele”, a explicat ministrul Sănătății.
Ministrul spusese că sediul respectiv nu respectă legislația
Vineri, Alexandru Rogobete afirmase că fetița de doi ani care a murit joi, după ce i-a fost făcută sedare profundă, a fost tratată într-un al doilea sediu al clinicii, vizavi de clădirea principală, care nu „respectă normativul și legislația în vigoare”.
Reprezentanții Crystal Dental Clinic susțin că pentru noile spații ale clinicii unde se făceau intervențiile cu sedare profundă „procedurile de avizare și autorizare sunt în desfășurare, conform etapelor legale prevăzute”, iar „aceste demersuri au fost cunoscute și monitorizate de instituțiile abilitate”.
Concluziile preliminare ale autopsiei, transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, au arătat că fetița avea o „patologie cronică preexistentă complexă”.
Serviciul de Telecomunicații Speciale a precizat că au avut loc trei apeluri la 112. Părinții fetiței spuseseră că aceasta a intrat în stop cardio-respirator la ora 17:30 (joi), iar apelul la 112 a fost făcut de către clinică cu mare întârziere, ambulanța venind după o oră și jumătate. Potrivit STS, primul apel al clinicii la 112 a fost la ora 18.41.
