Mituri. Cronica de teatru

Nu am primit în vremea din urmă prea multe vești de la Teatrul Elvira Godeanu din Târgu Jiu. Vești bune nici atât. O evaluare cu cântec în cursul căreia o comisie pretins respectabilă a luat poziție de drepți și a îndeplinit conștiincios ordinele administratorilor politici ai orașului, conducând la demiterea unui director care a adus decis Teatrul pe harta mișcării artistice din România, un interimat care, interimat fiind, nu avea cum să aducă ceva bun, mizerabile campanii de presă ale unor pretinși jurnaliști ce nu au nimic în comun cu presa cinstită, un concurs cu multe semne de întrebare de pe urma căruia, din păcate, nu s-a potolit furtuna, închiderea clădirii Teatrului din zise motive de ISU, un șir de demisii și cam atât. Cam atât știam până mai deunăzi despre Teatrul din Târgu Jiu. Un cam atât la care se adaugă neimplicarea vinovată a UNITER care pretinde că nu ar fi rostul lui să se ocupe de instituții, deși le încasează timbru teatral, ci doar de creatori și dintre aceștia pare-se că doar de câțiva.

Și totuși, către sfârșit de stagiune s-a întâmplat și ceva bun. Nu, nu pretinsul festival în aer liber, ci două spectacole de teatru. De teatru autentic. Contraste sau Prima dată când am avut curaj și Clitemnestra sau Crima. Cel de-al doilea bazat pe un text de Marguerite Yourcenar, coordonat regizoral de Mălina Andrei și Radu Botar și jucat cu mult har și infinită dăruire, însă nu numai cu atât, de Mădălina Ciobănuc. Undeva, într-un spațiu improvizat, la ultimul etaj al Bibliotecii județene Gorj.

Marguerite Yourcenar, binecunoscuta autoare a Memoriilor lui Hadrian, a fost și un interesant scriitor de piese de teatru. În conformitate cu ceea ce reprezintă esența operei sale, dar și cu o întreagă direcție din literatura dramatică francofonă a secolului al XX lea, Marguerite Yourcenar a revizitat mitul antic grec în piese precum Electra sau Căderea măștilor, Misterul lui Alceste sau Cine nu își are propriul său Minotaur ori monodrama Clitemnestra sau Crima. În mai toate, scriitoarea ia distanțe serioase, uneori cum nu se poate mai curajoase, față de mitul în stare pură, îl rescrie, reformulează într-o viziune cel puțin credibilă. Întrebarea pe care și-o pune Yourcenar și căreia îi oferă un răspuns într-un text tip proces, tip pledoarie este de ce s-a asociat Clitemnestra cu Egist, de ce recursul la adulter și, în cele din urmă, la crimă. Adulterul, susține Clitemnestra în fața judecătorilor săi care nu sunt alții decât spectatorii, oameni cu care actrița Mădălina Ciobănuc se află într-un dialog, într-un pact mereu reînnoit prin formule diferite și mereu inteligente de păstrare a atenției acestuia și de argumentare a pledoariei sale, adulterul, deci, este o formă disperată de fidelitate. Cel înșelat nu este, în realitate, Agamemnon, ci Egist. Cel care a înșelat, care nu a respectat și nu a înțeles nimic din iubirea Clitemnestrei este același Agamemnon. Care trăiește și după moarte, noua condiție oferindu-i avantajul că nu mai poate fi ucis de nimeni.

În aceste detalii, în justificarea acțiunii criminale a Clitemnestrei, în reabilitarea nu neapărat juridică, ci preponderent morală a femeii (nu, Clitemnestra nu este nicidecum subordonat unei ieftine propagande feministe) se află sensul piesei lui Marguerite Yourcenar. În spectacolul regizat și scenografiat de Mălina Andrei și jucat de Mădălina Ciobănuc Clitemnestra este femeia. Devotată, neglijată, înșelată, determinată la fapte extreme. Femeia din toate timpurile. Cred că tocmai de aceea regizoarea a optat pentru o ilustrație muzicală în care fragmente care te duc cu gândul la muzica Greciei antice se amestecă cu duete vocale cu acompaniament de clavecin și, în final, cu muzică din zilele noastre. Roșul se amestecă cu albastrul, cu proiecții video, cu un videomapping care sugerează războaiele în care a devenit erou Agamemnon, întoarcerile lui și glorioase, și sfidătoare deopotrivă.

Mutată în lumea creștină, povestea trădării și a crimei Clitemnestrei își păstrează încatenările într-o altă lume, păgână, grație momentelor de dans create de Mălina Andrei și riguros executate de Mădălina Ciobănuc. Gonită din Cetate după ce crima i-a fost denunțată de Oreste (copiii lui Agamemnon dețin o pondere redusă în economia atât a piesei cât și a spectacolului ambele concentrate pe Clitemnestra soție ce s-ar fi dorit amantă pe vecie și nu pe Clitemnestra-mama), eroina își spune povestea. Detaliază cum de la iubire s-a ajuns la cuțit și în cele din urmă la secure. Nu e nimic grandios și nimic găunos, nimic îngroșat eroic în jocul Mădălinei Ciobănuc. Naturalețea, firescul sunt cele care contează. Trecerile de la o stare la alta, de la femeia care se ascunde protejându-se cu o pereche de ochelari de soare și o năframă la femeia cochetă cu pălăriuță și delicată umbrelă de dantelă sunt firești. Calde. Omenești.

Relevarea omenescului din Clitemnestra e, cred, principala miză a spectacolului. Și, toodată, principala sa reușită.

Teatrul ELVIRA GODEANU din Târgu Jiu

CLITEMNESTRA sau CRIMA de Marguerite Yourcenar

Regia artistică, scenografia, universul sonor, motaj și editare video: Mălina Andrei

Asistent regie: Radu Botar

Interpretează: Mădălina Ciobănuc

Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro