Molnupiravir, pilula anti-COVID produsă de Merck, aprobat de EMA pentru utilizare în caz de urgență
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat vineri că a aprobat pentru utilizarea în caz de urgență în Uniunea Europeană a pilulei anti-COVID produsă de Merck, Molnupiravir, care nu are încă autorizare completă de punere pe piață. În baza avizului de astăzi, Ministerul Sănătății va putea include, dacă va dori acest lucru, antiviralul Molnupiravir în protocolul de tratare a COVID-19 din România.
„Medicamentul care nu este la acest moment autorizat în UE poate fi folosit pentru tratarea adulților bolnavi de COVID care nu au nevoie de oxigen suplimentar și care prezintă risc ridicat să dezvolte forme severe”, se arată într-un comunicat al EMA citat de AFP.
Medicamentul trebuie administrat cât mai curând posibil după diagnosticul de COVID-19 și în termen de 5 zile de la debutul simptomelor. Este disponibil sub formă de capsule și trebuie luat de două ori pe zi timp de 5 zile, potrivit EMA.
Compania farmaceutică Merck anunţase, pe 11 octombrie, că a depus și la Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) o cerere de autorizare în regim de urgenţă a medicamentului său antiviral împotriva COVID-19 administrat pe cale orală, Molnupiravir.
„Consecinţele cumplite ale acestei pandemii ne determină să acţionăm cu o urgenţă fără precedent, şi asta au făcut echipele noastre prin depunerea acestei solicitări (de autorizare) a Molnupiravir de către FDA”, declara la acel moment Robert Davis, directorul executiv al Merck.
Studiul clinic realizat de Merck cu privire la Molnipiravir, ale cărui rezultate au fost anunțate pe 1 octombrie, arată că medicamentul reduce cu aproximativ 50% riscul de spitalizare şi de deces pentru pacienţii diagnosticaţi cu boala COVID-19.
Acest tip de tratament cu pastile, uşor de administrat, este extrem de aşteptat şi considerat o modalitate eficientă de combatere a pandemiei.