Moștenitorii lui Giorgio Armani au început să caute un cumpărător pentru afacere și au contactat deja un nume cunoscut
Reprezentanții moștenitorilor lui Giorgio Armani au contactat potențiali cumpărători pentru o participație minoritară în renumitul grup italian de modă, declanșând de facto o licitație pentru o parte din unul dintre cele mai cunoscute imperii ale modei din lume, la doar câteva săptămâni după moartea creatorului, relatează agenția Reuters după discuții cu 4 surse familiarizate cu situația.
Două dintre sursele care au vorbit cu jurnaliștii de la Reuters sub condiția anonimatului afirmă că printre cei abordați se numără și compania franceză L’Oréal. Până în prezent, nu au fost abordați ca potențiali cumpărători fondurile de investiții private, au precizat una dintre surse și o a patra persoană.
Se așteaptă ca Banca Rothschild să ofere consultanță companiei în privința tranzacției în condițiile în care casa de modă are o legătură cu aceasta prin Irving Bellotti, partener Rothschild care face parte din consiliul fundației Armani.
Discuțiile se află însă într-un stadiu incipient, a spus una dintre surse, adăugând că orice progres ar putea dura luni de zile.
Reuters nu a putut determina cine a inițiat contactele în numele vânzătorilor companiei. Cele patru surse au solicitat protecția anonimatului deoarece subiectul este confidențial.
Grupul Armani și banca Rothschild au refuzat să comenteze. L’Oréal, care are un acord de licență cu grupul Armani valabil până în 2050, nu a răspuns solicitărilor de comentarii.
Cu o valoare pe bursă de peste 234 de miliarde de dolari, L’Oréal este a 9-a cea mai valoroasă companie din Europa în ceea ce privește capitalizarea bursieră, depășind nume ca Siemens, Shell sau Airbus.
Giorgio Armani a lăsat instrucțiuni pentru vânzarea casei sale de modă
În testamentul său, regretatul designer italian Giorgio Armani le-a cerut moștenitorilor să vândă o participație inițială de 15% din casa de modă în termen de 18 luni de la moartea sa, iar ulterior să transfere un pachet suplimentar de 30% până la 55% aceluiași cumpărător. O posibilitate alternativă prevăzută în testament este ca moștenitorii să listeze compania pe bursă.
Testamentul stipulează că prioritate trebuie acordată conglomeratului de lux LVMH, gigantului din industria cosmetică L’Oréal și producătorului de ochelari EssilorLuxottica, cu care casa italiană de modă are deja un parteneriat comercial.
Participația ar putea fi oferită și unui alt grup „de nivel similar”, identificat de fundația creată de designer pentru a-i păstra moștenirea. O astfel de mutare ar avea însă nevoie de aprobarea partenerului de afaceri al lui Giorgio Armani, Pantaleo Dell’Orco, „mâna sa dreaptă” de ani de zile.
Toate cele trei companii menționate anterior au emis comunicate în care au sugerat că sunt deschise posibilității unei înțelegeri.
Testamentul a fost publicat luna trecută, după moartea designerului, survenită pe 4 septembrie. Documentul enumeră șase tipuri diferite de acțiuni, cu drepturi de vot distincte.
Fundația caritabilă și Dell’Orco dețin 30%, respectiv 40% din drepturile de vot ale companiei, ceea ce înseamnă că împreună ar controla grupul de modă cu 70%. Testamentul precizează că fundația va păstra o participație de 30,1% atât în cazul unei listări pe bursă, cât și al unei vânzări către un cumpărător individual.
Cu cât ar putea fi vândută afacerea Armani
Giorgio Armani a fost singurul acționar major al companiei pe care a fondat-o în urmă cu 50 de ani și asupra căreia a menținut un control strict, atât din punct de vedere creativ, cât și managerial.
Procesul potențialei vânzări este urmărit cu atenție, întrucât brandul rămâne unul dintre cele mai emblematice din industria modei și ar putea fi evaluat între 5 miliarde și 12 miliarde de euro, potrivit estimărilor analiștilor.
Prevederile din testament sunt, în esență, obligatorii și ar putea fi contestate în instanță dacă nu sunt respectate, potrivit Asociației Notariale Italiene.
Giorgio Armani nu a lăsat în urmă copii care să moștenească afacerea, însă are mai multe rude apropiate care au lucrat alături de el și au fost trecute beneficiari în testament, alături de Dell’Orco.
