Mugur Isarescu, guvernator BNR: Suntem total incoerenti in politici si semnale
„Atunci cand, prin forta lucrurilor tara asta a trebuit sa majoreze TVA, a intrerupt un intreg ciclu de reducere a dobanzii de catre Banca Centrala. Si asta nu e un lucru cu care te joci. Apar probleme de imagine, de credibilitate si ma intreb cum putem vorbi de coerenta daca discursul public vorbeste de o reducere a TVA ca despre o solutie, la numai cateva luni dupa ce solutia era cresterea TVA? Suntem total incoerenti in politici si semnale”, a declarat miercuri guvernatorul BNR Mugur Isarescu, in cadrul unui colocviu dedicat solutiilor de redare a increderii, la care participa bancheri, oameni de afaceri, dar si reprezentanti ai FMI.
Mugur Isarescu, guvernatorul BNR
„De cand exista aceasta stiinta economica, preocuparea de ce unele tari se dezvolta si altele mai putin este cvasipermanenta. Chiar si Adam Smith in Avutia Natiunilor incearca sa raspunda la aceasta intrebare. Cine face de fapt diferenta? Exista un curent de opinie care spune ca diferenta o face coerenta politicilor. Nu pe perioade scurte, nu intamplator si nu emotional sau pe baza unui capriciu, se dezvolta tarile care dovedesc perseverenta in politicile lor. Un fel de management statal care depinde si de maturitatea statului dar si de taria acestor institutii si de capacitatea lor de a nu se lasa influentate de ciclurile scurte. Nu exista substitut pentru coerenta politicilor macroeconomice, lucru pe care la- sustinut si dl. Presedinte al BCE, Jean Claude Trichet”,
Nu există alternativă la ajustare. Spunea cineva că dacă nu facem ajustare majorăm deficitul de cont curent. Eu nu-l mai văd majorat. Nu o să ne mai finanţeze nimeni. Nici nu apucăm să luăm vreo măsură de-asta de ieşire din criză, de stimulare a creşterii economice şi ne pomenim cu un blocaj al finanţării. Oricum suntem la limita finanţării relativ ieftine a deficitelor noastre
La noi ajustarea a fost mare. Ajustarea este dureroasă, iar factorul politic nu poate să şi-o asume cu uşurinţă. Este de tip Caragiale – să facem ajustare, dar de fapt să n-o facem. Când ajungem la măsuri care se transpun în scăderea nivelului de trai totul se schimbă. Am participat la sute astfel de întâlniri – unii dispar din sală, unii vor să voteze, dar nu mai votează.
Ajustarea este dureroasă în România, înseamnă scăderea nivelului de trai. Metodele pot fi diferite – nominal, prin reduceri de personal, de salarii, de prime, fiscal prin creşterea impozitelor. Noi am ajuns acum la o cale de mijloc şi o să ne chinuim în continuare pentru că, după cum văd că merg discuţiile, rămâne problema ajustării salariilor bugetare. Se poate şi prin metode monetare – reducerea puterii de cumpărare, inflaţie şi deprecierea cursului
- Mihai Tanasescu, membru al boardului FMI: Inca ne confruntam cu politici care nu intotdeauna sunt percepute ca fiind predictibile
„Inca ne confruntam cu politici care nu intotdeauna sunt percepute ca fiind predictibile. Trebuie sa demonstram ca un drum pe care ni l-am propus trebuie sa-l ducem pana la capat. Sa fim capabili sa ne respectam promisiunile.
Avem si lucruri bune si lucruri mai putin bune. Programul de consolidare fiscala este unul printre cele mai ambitioase din Europa. E un proces de neinlocuit pentru Romania. Cred ca in momentul de fata, mesajul cel mai important este sa continuam sa facem aceste reforme structurale”
„Ceea ce facem în aceste zile este să găsim o soluţie, şi din punct de vedere juridic şi din punct de vedere economic, în aşa fel încât reforma salarială în segmentul bugetar să fie o reformă coerentă, să fie o reformă care duce la consolidare fiscală şi la atingerea acelor ţinte pe care ni le-am propus, şi anume de scădere a anvelopei salariale ca pondere în PIB până la 7% în anul 2015”
„Creşterea substanţială a salariului minim pe economie, la 700 de lei, în paralel cu reducerea contribuţiilor sociale şi a cotei unice ar reprezenta mai mult de 1% din PIB ca impact bugetar, ceea ce este de neacceptat din punctul de vedere al FMI”
„Perioada de boom economic va reveni, însă nu va fi la fel de mare ca cel de dinainte de criză. Acest model nu mai poate fi sustenabil de acum încolo. Acesta nu mai trebuie să continue”.
„E greu ca un politician, când are bani pe mână, să nu-i cheltuiască. Dacă nu învățăm din greşeli, vom avea aceleași probleme. Autorităţile române au avut o strategie greşită în perioada de creştere economică puternică, lucru care ar trebui să nu se mai repete în cazul unui nou boom”
„Perioada de boom va reveni, dar nu ca înainte. Iar dacă nu învăţăm din greşeli, vom ajunge exact în aceeaşi situaţie. Va trebui să învăţăm că atunci când ne este bine să punem şi deoparte”, a precizat Mihai Tănăsescu.
„
Mesajul pe care trebuie să îl transmitem este să încercăm să facem acele reforme structurale propuse chiar dacă sunt dureroase, a adăugat reprezentantul României la FMI”
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional, Mihai Tănăsescu participa miercuri la o conferinţă privind situaţia economiei globale într-o perioadă de tranziţie delicată.
Conferinţa “România încotro – cum să redăm încrederea?”, organizată de Oxygen Servicii şi Mastermind Communications în colaborare cu Banca Naţională a României, reuneste specialişti din domeniul financiar-bancar naţional şi internaţional, reprezentanţi ai firmelor private, ai mediului academic şi societăţii civile şi ai instituţiilor de stat.
Tematica conferinţei se axeaza pe prezentarea strategiilor de repornire a economiei, localizate pe perspectivele economice româneşti în contextual european şi mondial. De asemenea, vor fi analizate provocările României, ritmul în care trebuie implementate reformele, sustenabilitatea măsurilor şi proiectul naţional la care trebuie să fim angajaţi în anii următori