NATO – 70, ROMANIA – 15

Concluziile dezbaterii: #NATO70, #ROMANIA15

Centrul de Studii Globale, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

04 aprilie 2019 (16:30-18:30)

În data de 4 aprilie 2019, Centrul de Studii Globale al Universității Lucian Blaga din Sibiu a organizat dezbaterea aniversară #NATO70, #ROMANIA15,cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la înființarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și 15 ani ai României ca membră a NATO. În dezbatere au fost implicați 8 interni ai Centrului de Studii Globale, studenți la specializările Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Studii de Securitate și de la programele de masterat. Textul de mai jos reprezintă o sinteză a ideilor exprimate în cadrul evenimentului.

Preambul

În cei șaptezeci de ani de la fondarea sa în aprilie 1949, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) rămâne singurul contribuitor important la securitate, stabilitate și pace în Europa și America de Nord. NATO oferă un cadru de apărare în fața atacurilor convenționale și, mai nou, hibride pentru stabilitatea geopolitică a celor două mari economii ale lumii – Uniunea Europeană și Statele Unite al Americii. Alianța nu este doar relevantă, ci mai ales vitală pentru cei peste 900 de milioane de europeni și nord-americani care beneficiază de eforturile sale1.

Cu provocări interne și dincolo de frontierele Alianței, diferențele de viziune asupra angajamentelor și proiectarea unui leadership atipic din partea unor membri NATO, testează capacitatea de coeziune a Alianței.

Abordarea economică competitivă a Președintelui Trump în detrimentul celei parteneriale față de Uniunea Europeană a declanșat scepticism și un vid exploatat de curentele propagandiste antidemocratice, fără precedent în istoria Alianței, cu scopul de a submina și discredita organizația.2 Aparte declarațiilor președintelui Trump, eforturile Congresului American pentru stabilitatea Balcanilor de Vest, a spațiului Mării Negre, Georgiei și Ucrainei au înregistrat o susținere constant ascendentă.

În același timp, retorica asupra contribuțiilor individuale în cadrul NATO a condus la conștientizarea unei implicări mai responsabile a aliaților europeni pentru consolidarea unității Alianței și a sporirii capacităților sale defensive.

Amenințările la adresa Alianței și lecția istoriei

Alianța s-a confruntat cu incapacitatea de a previziona, la finele Războiului Rece, probabilitatea revenirii Federației Ruse prin exercitarea vechilor sale tendințe globale, cât și reacția acesteia la politica de extindere a NATO. Puseele violente ale Rusiei au devenit evidente în cazul războaielor declanșate împotriva Georgiei (2008) și Ucrainei (2014). Amenințările crescânde din partea Rusiei reprezintă provocarea externă majoră a Alianței, iar evenimentele recente au determinat NATO să-și concentreze atenția asupra flancului estic.

Mediul de securitate din Regiunea Extinsă a Mării Negre, respectiv din Vecinătatea Estică a NATO și a Uniunii Europene, este supus tensiunilor dintre Occident și Rusia. Climatul complex al Mării Negre include conflicte înghețate, interese divergente pentru exploatare și tranzit energetic, criminalitate organizată și fluxuri migratorii. Adăugând contextul crizei din Ucraina, strategia NATO trebuie să dispună un efort sporit pentru gestionarea amenințărilor din Regiunea Extinsă a Marii Negre. Riscurile din această zonă sunt concentrate de Rusia în Republica Moldova (Grupul Operativ de Trupe Ruse, fosta armată a 14-a rusească de pe teritoriul Transnistriei), Georgia (ocuparea Abhaziei și Osetiei de Sud), Ucraina (anexarea Crimeii și Conflictul din Donbass). Cele 3 state fac parte din Parteneriatul pentru Pace al NATO (PfP) și participă la misiuni ale Alianței.

La nivel mai extins, terorismul aflat în strânsă legătură cu fenomenul migrației și războiul informațional rămân o provocare pentru NATO, precum și securitatea energetică a unor aliați dependenți de resursele Rusiei.

Pentru a gestiona cu succes amenințările din plan extern, relansarea unui dialog NATO-Rusia este condiționat de revenirea la normele dreptului internațional încălcate de Federația Rusă. O măsură necesară poate consta în restabilirea relațiilor dintre NATO și Federația Rusă pe baza Acordului încheiat în 1997. Crearea unei misiuni de sprijin în Siria este necesară pentru ca refugiații din Orientul Mijlociu să poată reveni în teritoriile lor de origine.

Provocări interne

Alianța se luptă și cu provocări interne nocive; Polonia, Ungaria și Turcia și-au subminat propriile democrații, în diferite grade, prin suprimarea libertății de exprimare și a presei libere, precum și prin limitarea independenței instanțelor. În cercurile de reflecție ale Alianței este analizată oportunitatea aplicării măsurilor corective pentru membrii care intră în derapaj democratic. Ignorarea principiilor democratice subminează convingerile fundamentale care au dat naștere NATO cu șaptezeci de ani în urmă.

Pe harta celor 25 de indicatori ai democrației evaluați de Freedom House, tendința descendentă a aliaților NATO din Europa Centrală și de Est, în ultimul deceniu, este destul de puternică.3 Principalii vectori ai derapajelor democratice îi constituie obstrucționarea mass-media, a sistemului judiciar și a unor instituții democratice naționale.

Funcția politico-diplomatică primează celei militare, însă, în mod fericit, de-a lungul istoriei aliații au avut, în cele din urmă, capacitatea de a lua decizii critice prin consens. Cu toate acestea, funcțiile Secretarului General sunt limitate și se impune mai multă putere operațională pentru realizarea problemelor administrative și proiectarea resurselor.

Opțiuni relaționale ale Alianței

Inițiativele UE trebuie să fie complementare cu NATO, nu competitive. Pe măsură ce cheltuielile europene de apărare cresc, aliații europeni ar trebui să se preocupe de responsabilitate strategică, și nu de autonomie strategică în detrimentul apărării colective.

Astfel, este imperios necesar să existe continuitate în domeniile de cooperare dintre cele două organizații pe temele stabilite în 2018: mobilitate militară, securitate cibernetică, amenințări hibride, combaterea terorismului și securitate.

Pentru apărarea colectivă a continentului, în special împotriva agresiunii rusești, Statele Unite trebuie să rămână puternic angajate, iar prin acordul părților, însăși această asumare reprezintă pilonul de forță al NATO.

În vecinătatea sa vestică, Rusia se folosește de atacuri cibernetice, subversiune politică și operații informaționale agresive cu efecte în procesele gândirii și alegerilor colective ale cetățenilor NATO și UE.

În urma încălcării dreptului internațional de către Rusia și ocuparea teritoriului Ucrainei, opțiunile „ofensive” ale membrilor NATO constau în măsuri coercitive de tip economic și legal.

Mecanisme precum asigurarea prin rotație a prezenței navale permanente NATO în Marea Neagră și misiuni de poliție aeriană, instituirea unor instrumente de răspuns la agresiunile hibride și la atacurile cibernetice trebuie să devină capabile pentru gestionarea și descurajarea amenințărilor de acest fel.

Un dialog cu Moscova este necesar pentru a evita posibile escaladări ce pot surveni în urma încălcării teritoriului suveran al Ucrainei de către Rusia, a Tratatului privind Forțele Nucleare Intermediate (INF), în urma manevrelor rusești aeriene și maritime periculoase din regiunile Mării Baltice și Mării Negre.

Relația NATO – Rusia poate întruni două dimensiuni simultan: descurajare și dialog. Descurajare în ceea ce privește războiul convențional și hibrid, și dialog pentru a aborda măsurile de reducere a riscurilor, asigurarea transparenței în ceea ce privește exercițiile militare și schimb de opinii cu privire la teme politice stringente.

Perspective geostrategice

Zonele de vecinătate ale NATO sunt marcate de instabilitate, ceea ce justifică menținerea unui parteneriat cu 41 de state din afara Alianței, gestionând totodată o tipologie diversă a partenerilor din punct de vedere politic și militar. Dictonul NATO „împreună suntem puternici” face trimitere la principiile „need to know” și „need to share” care conduc pe diverse scale la un câștig în eficiență pentru aliați. Cooperarea militară a NATO cu statele periferice Alianței poate să atragă beneficii pentru cel mai important partener strategic al său – Uniunea Europeană. Alianța trebuie să rămână deschisă la primirea de noi membri și să transmită un mesaj ferm de interzicere a interferențelor externe ce au scopul de a influența veto-ul membrilor săi, iar obiectivele statelor aspirante pentru a-și defini liber propria strategie și politică externă trebuiesc susținute necondiționat de toți membrii Alianței. Totodată, securitatea flancurilor NATO poate fi îmbunătățită cu noi aliați în regiunea nordică și în Balcanii de Vest.

Provocări de securitate

Tiparul conflictelor va fi puternic marcat de existența noilor tehnologii precum inteligență artificială, un spațiu cibernetic mai rafinat, calculatoare cuantice și biotehnologie. În acest nou peisaj, membrii Alianței sunt nevoiți să investească pentru ajustarea patrimoniului tehnologic noilor provocări, în vederea asigurării unui nivel de interoperabilitate performant.

Un nou Concept Strategic NATO trebuie să confere mai multă putere de acțiune Secretarului General și să faciliteze coeziunea membrilor Alianței. NATO, la fel ca orice altă organizație internațională este departe de a fi perfectă și se impune o introspecție responsabilă în primul rând la nivelul fiecărui aliat în parte. NATO trebuie să continue campaniile informare în rândul populației din statele membre pentru a preveni manipularea acesteia și pentru a transmite un mesaj coerent societăților cu privire la misiunea și rolul său.

Un mic exercițiu de imaginație

Astăzi, Europa fără NATO ar fi arătat cu siguranță diferit și s-ar fi confruntat cel mai probabil cu nevoia de a construi o alianță în același scop. Un scenariu negativ ce include Europa de Vest, fără 70 de ani NATO, ar fi prezentat o expunere a bătrânului continent la expansiunea comunistă până la Atlantic, considerând totodată simpatiile politice de stânga din țări occidentale, precum Franța și Italia postbelice. Într-un astfel de scenariu, anii `90 nu ar mai fi fost caracterizați de o distincție calitativ ideologică între Europa de Est și Europa de Vest.

Un alt scenariu, însă mai puțin probabil, ar fi inclus SUA pasive în raport cu realitățile postbelice din Europa, iar statele vest-europene, sub amenințarea expansiunii sovietice, să fi permis remilitarizarea Germaniei de Vest, situație care ar fi precipitat estul, cu șanse mari de a declanșa un nou conflict „fierbinte” în Europa.

Mesaj pentru guvernanții români

Valori precum solidaritatea, pacea, democrația, cooperarea multinațională și multisectorială, apărarea colectivă, cooperarea în domeniul intelligence denotă relevanța și atuurile unei organizații vitale pentru securitatea spațiului transatlantic și securitatea națională, iar prezența Alianței în această arie geografică reprezintă o contrabalanță însemnată și necesară.

Apartenența la NATO reprezintă un pilon fundamental al politicii externe românești, Alianța fiind garantul principal al apărării și securității României. În consecință, relația transatlantică reprezintă liantul ce conferă coerență și consistență strategică. România, prin poziția sa geopolitică, are nevoie de un nivel sporit de securitate, iar absența NATO ar fi plasat România într-o zonă vulnerabilă în fața amenințărilor venite dinspre est. 15 ani ai României în NATO ne permit luxul de a refuza să acceptăm că într-un alt scenariu, România putea să parcurgă un drum similar Georgiei sau Ucrainei. Cu toate că elita românească autentică ar fi fost orientată către Occident, așa cum a demonstrat-o de-a lungul istoriei, realitățile regiunii ar fi împiedicat-o să atingă scopuri naționale mai înalte, România devenind cel mult un stat tampon.

Investițiile în infrastructura rutieră, feroviară, maritimă și telecomunicații aduc un dublu câștig României: economic și militar-strategic prin creșterea nivelului de interoperabilitate NATO, respectiv creșterea capacității comune de reacție în situații de criză.

România trebuie să dovedească în continuare că este un membru de încredere și să își respecte angajamentele asumate, rămânând fidelă aliaților. Respectul pentru instituțiile democratice și buna guvernare sunt esențiale pentru un stat membru NATO și UE, iar nevoia de a beneficia de capacități performante de apărare are un preț. Fiecare stat membru are obligația de contribui economic la apărarea comună pentru a construi o alianță mai puternică.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro